Romita Malina Constantin

pentru aceste zgomote din fericirile noastre care ne penetrează iernile așa cum praful de scorțișoară se afundă în vin roșu ca o lume într-o altă lume un cer în alt cer vino Adamul meu cu

într-o bună zi nu o să-mi mai afli conturul deși nu am să rup nici o îngenunchiere din așternuturi și n-am să smulg nici o picătură din umbra sânilor mei va ploua după repiratia stabilită a

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare tocmai la masa mea niciodată

merge cu un pas înainte acoperindu-le noaptea sărutându-le apele mereu mai aproape de moarte, mai aproape de sânul pâinii mereu, mereu, mereu mai femeie ea soarbe cu nesaț frica din

mă întrebi cum trăiesc cu atâtea pumnale în inimă și respir poetic cu brațele larg deschise cu primii zori întotdeauna în ochi cum am ascuns după uși busuioc și mă sedimentez în fiecare

știu că mă placi totuși îți interzic să mă împarți în cinci colțuri sunt o creatură grăbită puțin muntoasă pe alocuri șerpuitoare și prea ocupată cu galopul cailor verzi sărutul de

trupul meu știe cuvinte de dragoste care cresc oarbe mi-ai spus să îți îmbrățișez copacii și genunea în care port clopote nu știu și nici nu vin cu mine în mine frumoasă ca o pasăre albă ca

adulmecarea unei penumbre te poate desface îndelung în deșert unde apa călătorește în trenuri de noapte iar numele oamenilor tulbură traiectoria lunii îți mai rămâne un surâs care a așteptat

port haine ca să induc în eroare adun, înmulțesc sau destram un strat peste alte straturi bat din picioare când sună poștașul la ușă și deschei doi nasturi când îți cresc copaci în

își amintește că filmele vechi sunt mute și se derulează în nopți cu miros de biblioteci fără spatiu pe rafturi cineva ar putea spune; ,,aici lipsesc lumânările'' iar ea râde imaginându-și că

Poesia e adulmecarea de pe buzele tăcute ale războinicului de aceea poartă în spinare apa vieții ca o a doua nebunie[după poezie] și se așează ca o fantomă în lumea lui bucuroasă că poate

nu a știut că după incizie jocul de-a baba oarba e mai strălucitor în lumină nici cum să se joace în carne mirosind a alfa și omega fără să lase oamenii în chicot strâmb dar și-a înmuiat

unii oameni spun că atunci când se zdrunciună temelia îndelungi văzduhuri înghit prelung soarele ca și cum formele atinse coboară în ape negre fără putința desprinderii cu puțin noroc

tot mai mult îmi picură miere pe ani și văd cum în nici o parte a lumii alergarea nu îmbătrânește dincolo de chipuri locuiesc lumini oglinzile devin din ce în ce mai însorite ca și când din

Ți-am spus că sunt condamnată să port albastrul cerului în fiecare secundă, în fiecare respirație, în fiecare fulger? Când accelerez risipind lumina, frumusețea e îngenunchiată chiar acolo,la gura

nu ai lăsat alături nici un manual pentru supravetuire trec prin ultima liniște ca printr-un țipăt de vindecare neîntunecăndu -mă nealunecându-mă trec cu două drumuri în palmă ca o liană

sunt născută dintr-o ucidere întâi spaima mi-a lărgit porii cât să încapă pâinea înmuiată în vin apoi ceva fluid mi-a dizolvat măștile de carnaval a spart clepsidra plină de vicii și a stins

inima mea începe a învăța să trăiască într-un trup de femeie mă afund și mă trezesc vândută amiezii în numele unui foc veșnic nici o ieșire din ritual nici o ieșire... se spune că sunt

port trupul acesta ca și cum cineva mi-a făcut o farsă tot aștept adevărata înfățișare după ce mi se va elibera sângele de un garou care îmi tot taie calea ca o obsesie ca o stranie dependență

adânci se lungesc nemișcările doar răpitorii roiesc odată cu vântul în brațele Duminicii au venit vulturii au venit ne tremură sângele și cresc nopțile cum cresc ciupercile după ploaie

adu-mi o pasăre care să mă învețe zborul în subteran oriunde aș încerca să plâng din trup să-mi curgă firicele de sânge amestecat cu lumină rocile să intre prin crăpături apoi lava să-mi

deși taci prefăcându-te că păstrezi îngerii plutind peste soare eu te gândesc și îmi fac nopțile înmiresmate fluturând zările măsurând și contemplând hotarele... ca o metaforă taci