Poezie
echilibru fragil
1 min lectură·
Mediu
iubirea mea,
de unde vin
dragostea trăiește într-o lume care nu vede
părul mi se agață de mama
ca un pod cu întindere ancestrală
unde stâlpii ancorați în jocuri
spun că nemurirea doare
îmi este teamă că am să uit nasturii descheiați
între două întrerupte bătăi de cord
și dacă nu mai știu să te aștept
la capătul drumurilor
e pentru că vechi salamandre
ne taie duminica în fâșii
nu te îngrijora
cresc ca un ritm într-un bolerou de Ravel
îți port timpul în cămașă, iubire,
înălțându-mă într-o inimă diferită
după ce a migrat prin ultima eclipsă
iată,
sunt o femeie în care cuvântul e o apă în vreme de secetă
sunt o mână îmblânzită de Dumnezeu
vreau să te ating în dimineața aceasta
când copacii devin tremurători în muguri
ca proaspăt ieșiți din cristelniță
vreau să mă porți ca pe un steag deasupra mărilor,
deasupra umbrelor, deasupra oglinzilor
să mă faci una cu tine
să fim mai fericiți decât cei nemuritori
pentru că primăvara aceasta, iubire,
aterizează fix pe sânii mei
iubindu-te
014.017
0
”iată,
sunt o femeie în care cuvântul e o apă în vreme de secetă”.sugestivă imagine...
felicitări!