Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pierdut buletin de indentitate; găsitorului recompensă

1 min lectură·
Mediu
port haine ca să induc în eroare
adun, înmulțesc sau destram un strat peste alte straturi
bat din picioare când sună poștașul la ușă
și deschei doi nasturi când îți cresc copaci în ochi
deseori te chem la cină prefăcându-mă că am să-ți arăt coloana infinitului
iar tu grăbit iei din magazinul de la colț două portocale și câteva farduri
apoi apari ca un crai care mai crede în miracole
și îmi arăți partea nefolosită a pielii tale
încercând să mă convingi că ai putea hrăni toată constelația vărsătorului
cu siguranță ai fost îndrăgostit cândva
de liftingul drăguț al vecinei mele
în vreme ce eu stăteam la soare cu opiul alături
amestecând fericirea în vopseaua de pe nasul unui clovn
marile taine ale vieții le-am fumat amândoi
sau cel puțin așa ne-a spus țiganca ce ne-a ghicit în pamă
dar cine o crede când din cer cad crizanteme
absolut fără nici un motiv?
port inima mereu pe stânga
nu ai ghicit
nu-i așa?
numai poezia...
numai ea mă trădează de câte ori o ating
002.154
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Romita Malina Constantin. “pierdut buletin de indentitate; găsitorului recompensă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romita-malina-constantin/poezie/14054155/pierdut-buletin-de-indentitate-gasitorului-recompensa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.