Roman Liviu

Ciripit în casa de ciment Când nici chiar pi ori raza la pătrat nu e ce-a fost odată un simplu cerc întunecat pe-o arie aflată şi nu e doar rotund, dar nici pătrat e pur şi simplu de acu,

Nu doar atât Avem cu toţii comori, podoabe cu stil revelaţii de zi ori noapte amintiri,uitări,regrete puse într-un loc anume,cu nume la inimă, cufăr, sub pat ori în

Metodişti manieraţi Mânatarca măştii mele mândru mucegai monoic moţul marelui maestru macheteazã şi masează mira minţii metronomic mi-a mişcat măseaua minţii metodisti,

Trădarea unei imagini Şi toate trec ca harnici unde nu doar în noaptea de o sută de ani s-au poate în ziua uitãrii fatale dar când te apropii de cel ce poarta deschide

Din umbre spre lumină Ocru patã întunecatã,eclipsa vieţii făte ocean de lumină între dealuri şi starea tristeţii din vãgãună trece-o în contur cu lumină vietăţilor lumii

Hoinar Pornit din fire aiurea să colind în seri de iarnă şi rost de mas un rom cu arome fine la ceai serveam subtil la mese lângă mine se aşezau dudui frumoase, pe măsură

Curcubee Într-un visual icon de nuanţe în sartorii plăcută spre a fi am văzut şi cunoscut un veşnic purtător de speranţe colorate până dincolo de curcubee

Clişee Îmi creionez mintea, nu-i mică îi mai adaug ce nu are cãrămizile ei sunt oameni din jur clişee vechi cu monştrii palizi voi scoate din ea goana nebună războaie cu

O cerere Voi, veşnici ai cerului si-n coruri cerneţi cuvinte din susul liniştii sloboziţi podoabe celor goi nu doar picuri din ploaia ce cade, poezii neştiute

Puteri divine Spunea-i mai ieri de locuri rare unde doar omani buni au loc ei nu stau,au dus liniştea cu ei nu au fricã de locul acela întunecat,zis iad şi mai

Bătrânul Mai întâi de toate, eşti tu eşti lume scufundatã în lumină un suflet de dor,cât cuprind dăruit cu graţii divine, eşti toate eşti limbă comoarã şi

La capăt de lume Am răscolit pământul bătucind ogorul şi dorul mărunt mâinile amândouã-l sãrutã, e stânga ori dreapta, ori umbra credinţei tăcută dând

Piatra de apoi Sfarmă-te piatră, forme discrete cenuşă de stele în multe inele pe deget de regi, făte pecete iar dacă odată, vei fi sărutată punemă piatră, tu formă

Pomana Sunt de-o formã ciudată mã simt un creion prost ascuţit cãzut pe pământ putred lângâ mine, un preot îndrãzneţ dar plin de dispreţ mã lasã aproape de-o călimară sã-i

Uitare Am un bileţel ce place nu-i citit,dar e din genă nu-i nici manuscris de seamã nici dilemă, îl mai scot eu la lumină pus cu multã

Nu mă ştii Mã recunoşti când eşti tu oracol nescris în univers când primãvara desenează flori cufundată de gânduri petrecute în ger iar inima ta

Straie de sâmbătă S-a sinucis moartea, aflasem mai ieri băuse la masã cafea, cu un zeu o biată bătrână ce nu ştia cã-i trădată de giulgiul purtat

Amnezie Mã cunoaşte lume,nu multă, un nobil de mucava am şcola de bază fãcută da,chiar toată şi am pieptul pufos am trei fire ,nu-s cupru, şi chiar chelios

Cum oare să-mi îmbrac mintea cu haine frumoase din dulapul mamei așezate pe polițe galbui de timp uitate în lupta cu teama, mie dor de astă