Roman Liviu

N-au trecut decât două zodii și trenul prin gara ghețaruli cu simțuri de când ea moartea cheamă și insistă noapte de noapte în șoapte, să-i caut un loc pe tronul în care de atâta vreme

Anul e ca bobul de orez te fierbe te lasa sa te umflii apoi asteapta sa-l condimentezi pe gustul tau promit sa caut cele mai alese mirodenii toate de acasa,de la noi culese in prag de an

mi-au scos primul dinte legat de nu știu ce, dar părea mai mult o infuzie de mofturi ce mă ținea legat de lumea mistică cu pitici și monștrii în ospețe

dacă viața e un joc pe pleoapa cerului un joc cu porțelanuri fine te chem și eu ,ulcior la o cafea ca să cinstim cum se cuvine eu mă trudesc și-o să-ți

departe de mălinul cu flori caut zidul ce umbra îi poartă pereții cu iz de învechit,și poarta ce duce la rădăcina lumii adormite,unde doar ruinele mai picură

se împletesc zilele cu salcii și umbre și cerul nu mai are răbdare să curgă spre mâine iar altarele au împletituri din cînepă prăfuită crescută în gheața

...cică, e la modă să fii smintit și să ai toane, le-am dat toate necuratului până ce mi-am dat seama că nu mai am prieteni cu sentimente... încât mă simt precum Adam, când a fost alungat din rai-

toți răstigniții lumii moderne hai- de opriți călătorii cerului opriți apele pământului faceți baraje opriți din pâinea voastră sărată

curând e seară te învăluie brațe și-n ceasuri târzii fețe de ceară parole și jargoane compun pasiunea nocturnă îmbracă țoale festive

Nu-ți înțeleg vorbele, în goluri îți curg printre buze silabisind mofturi din târguri de vară, povestea

cine sunt eu?...sunt drumul lung fără capăt cărarea ce duce la Nechita și Ana, bunii pământului,bunii mei dragi pictați în piatra de sub coasta casei ecoul ce leagă

într-un cimitir pe deal,bat clopotele cucii făcându-mă să îngenunchez și să mă duc în hău cu umbră ca și lupii pe câmp cu maci în dangătul pictat

la o casă de olar,lutul toarce pui ciufuliți și-n tăcerea ce așterne lutul mut dorul framîntă trupul ce naște sfere, dansatori Iele,noroioși, opresc

o noapte ca o voce dulce dar dăruită de Pantocrator e telefonul agățat de cruce pe pleoapa

e noapte,în locul cu șoapte cocori ciugulesc colțuri de lună ascunse de tine sub pernă, în șoapte simt cum somnul mă fură

Fac ce pot și zac la pat cu piticii de pe creier iar mă bat, fără sens, îi trântesc îi snopesc până când am sa-i

Am stat de vorbă cu mine respectând ritualul bătăilor inimii, sacadat,printre labirinturi cu ferestre spre departe fără

Prietene, nu te-am văzut niciodată, doar oglinda pereților te știe, de dorul tău mâinile mele s-au lungit până dincolo de luciul lacului în care-ți scalzi pletele tale, cândva o punte a dorului

Am căutat ochii ce văd bunătate am căutat doi ochi uitați de timp pe aceeia ce depășesc universul, care... pătrund până la suflet,care-și

Mai am sa-ți dau ceva,ceva ce.... ceva ce numai tu mai poți avea, păpuși din pluș,sărutul lor și râși și plâns din pomul verii

Pentru tine dau binețe dimineții ,când ă soarele pândește frumusețea unei flori din culoarea ei să-ți