Roman Liviu

Ca într-un vis trișează luna când se dezbracă de podoabe'n seară, și printre geamuri triste, poate închise, aduce nori de primăvară. Când toate mândre gospodine, ele zăresc a fi curate, spălară

Și mie-mi place o plimbare-n ploaie asemenea lui Chaplin- un vrednic om! dar vreau să știu, la soarele ce-n nori apare, cum plânge când usucă norii? și după aceea plângem noi. În karma timpului, o

În copilărie lucrurile par elementare pot zice chiar light, deși prima întâlnire cu zmeul zmeilor mi-a răzuit de pe retină o relativă conviețuire cu universul celor maturi ...prietenos dacă-l

Am crescut cu încă optzeci de zile toate adăugate în același mănunchi al veacurilor, cu multe frunze și muguri în litere oarbe, abecedar părăsit în umbrar așișderea multora, o cifră, un

Trimit grămezi de urări verbale, unele tandre, pe măsura vremurilor, altele în grupuri de îngeri vii unde toți citesc și beau cafea turcească, și în ibric, căutători de percepții lumești a omului

Nopțile se scurg tot mai greu nu mă ajută prefixul promis să-l împart cu tine pe din două până ce somnul va uni tavanele cu vecinii, iar ziduri înalte și reci nu-și vor căuta alți

Poți urca pe o scară la cer să privești, să mă asculți să mă întrebi, să-ți răspund când mă chemi în noaptea magică a degustărilor și parfum de tămâie? sunt steaua care ți-a furat

Două clipiri, într-o secundă? Tic tac!... Timpul își șterge cadranul exact așa, ca și când toaca satului cu sunete oarbe se preface că adună oameni ascunși în cătunul

Îl visez pe tata-n curte, ochii gemeni printre ramurile rupte, că citea a mea scrisoare erau multe, dar aceea a găsit-o, recitam la unison: ia-mi un câine lângă casă să-l hrănesc ca pe un

Nu te ascunde după ploaie norule rămas stingher fără straiele pe tine ești mai tandru, ești mister și când ploile țes plete tu ești cer deschide-ți ochii spre soare, curcubeele îmi plac haine noi

caut refugii, chiar obscure, de parcă creierul n-ar fi un loc potrivit- e adevărat, dacă-l ai, chiar și spălat, nicidecum spălat de transpirație și ceață. să poți transpira din nou, alegerea e

Nu mai am preocupări mărețe chiar și-n sanie de pierde vară am să trec ca elefantul prin nămeți ca să fac câte-o urare. cu bețele furate din roata altora bag ițele încurcate în podul casei

am găsit la marginea pădurii un trunchi de copac sculptat de un șarpe- dinți cu care a sculptat, au formă ciudată și transformă copacul într-un pat biblic plin cu mii și mii de versete, unde urma

Răscolit, și pierdut pe strada cu o singură cruce îmi fac rugăciunile căzute în cărare de om iar Dumnezeu, mai matinal decât noi toți aprinde lumini în sinagoga închisă cu lacăt din fier, dând

Să faci amor în noapte e mai puțin decât un zbor al unui cârd de cocori spre miazăzi căutând răsfăț în nori, dar mai mult decât atunci când dorești să cucerești înălțimile

Noaptea avea strălucirea topazului cu licurici ascunși în așternuturi și mereu bolnavi de iubiri trecătoare, rătăciți, ei pregătesc ritualul nopților viitoare cerșind

În pădurea albă, ninsă dintr-o scorbură de fag din noroi, în frunze calde cu boticul pus pe labe a ieșit astăzi ariciul cu țepușii plini de scuze să ne spună vestea nouă, că'ntr-o noapte, poate

Am părul alb spoit cu dibăcie pastel și seară, cărare colorată,straturi gri de dor, o limpede cerneală. cu hainele trecute-n toamnă, zbor, a ei culoare ruginie, dând anilor binețe

aprind lampa de veghe, sunt trenul nopții trecut prin nori de întuneric- eu și ochelarii privim prin geamul năclăit de pufăitul trenului așteptând ploaia. la prima gară difuzoarele vor

Am să-i spun frunzei,mersi că am garderobă nouă mă simt bine, mă simt şic, poate, deseară voinic şi promit că nu voi pierde dacã bate vântu-n noapte de pe mine, chiar nimic- de-şi