Poezie
Nu mă ştii
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Nu mă ştii
Mã recunoşti când eşti tu
oracol nescris în univers
când primãvara desenează flori
cufundată de gânduri petrecute în
ger
iar inima ta doreşte straie fărã
şosete
şi-un giulgi în culori
Salut, mă ştii? culeg dorinţe,
dorinţe de om cu mâini,
iar mâinile mele sunt ramuri
ajunse la stele ce cad
apoi vãzduhuri, pãmânt de oameni,
de oameni cu nopţi şi zile
culegând dorinţe în sertare
secrete,nu iad
Mă ştii din declaraţii scrise,
lungi, cât toatã lumea mea
mai largi decât marea, ce mare,
o mare cu dor, iubită de iubirea
din ea
de largul unui ocean,
mă ştii, noi suntem pescăruşii,
culegem dorul din dor, hrana,
un zâmbet de drag
Ce bine, mă ştiai cu mustăţi,
vezi,sun rădăcini,
nu le taia, lasăle sã zboare,
iar tu învaţã să zbori
în lumea largã,
mai largă decât largul,
iar când melancolia mă doare
punemã în culori cu multe cute pe
faţã
pânã când toate ale mele ne
ating,
ne descoperă, ne fac prieteni.
00614
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Roman Liviu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Roman Liviu. “Nu mă ştii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roman-liviu/poezie/14153020/nu-ma-stiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.