Ramona Rusenescu

Stratul cu tarhon, mierea prin salcâmi, șarpele casei foșnind. Eu. Teluric aproape, înmărmurită-n iarbă. Un număr matricol stingher. Citesc. Norii. Crescând, mă desfoi până la

Noaptea va începe. Tu vei fi gardian sau îmblânzitor de șerpi, eu mă voi revolta sub hipnoză. Unul din noi va fi aer, altul foc întețit de vânt, cu migală. Mă voi răci într-o statuie, te vei

La mine e cald și război. Am scris un articol despre bombe. Am dat telefoane să mângâi oameni speriați. La 2 ore de zbor tu ești în natură, la înălțimea zeilor. Te plimbi prin flori galbene și pomi

Prefa-ma intr-o mireasma de gutuie, tine-ma strans, langa tavanul sterp, sa-mi coc copilaria, sa ma-ntomnez galbuie sa-ti pic cu forma-mi tandra atunci in bratul drept, sa-mi spui ca eu

De câteva nopți găzduiesc un vis e tăcut, apasă și frige și-mi face-n toate o harababură! E ceva ce n-am mai văzut, de-a dreptul răscolitor si fără început. Visul ce-mi stă pe cap își

Hai, să îmbrățișăm marea ca și când am strivi-o în noi. Hai, să îmbrățișăm marea ca și când am da-o de la noi. Să-ncepem să-ntoarcem valuri pe-o parte, pe alta, s-amestecăm adâncul cu

Ne promiteam cu mâinile încătușate-n iarnă să durăm o casă sub zorele, să înfrunzim copacul-trufanda și-apoi copilului cu stea în frunte să-i dăm în gând să meargă. Îmi scrii cu patimă că

Probabil e singura alunecare ce mi-a fost dat s-o cunosc. Patul lat ca-n gripa din copilărie și deasupra tavanul. Peste el apartamentul Regelui Mihai, nume care nu-mi spunea nimic. E singura

Era prin august locuiam flotant în ghetoul de studenți așteptam serile cu cer violet în care-ți fluturai pe alei salopeta denim alaturi cineva arunca zaruri non-stop în scoici forțând

Deschide-mi acum cerul cu iarba fiarelor. Să prea-cinstesc acele curcubee de-abia lungite-n vară. Am genele apuse pe sub cărări de toamnă cu tălpi de jar încinse, cu văi de Arieș și zbateri

Portocală stângaci desfăcută. Am trecut deodată pe sub Poarta Sărutului. Dar, vezi bine, simetria n-a ținut decât o clipă. Cumințenia mea a amuțit.

Parcă te văd, în arenele înmărmurite, grup statuar cu mânz alb, trupul tău de fildeș, cu oasele răsucite spre apus. Cu o portavoce înfoiată aruncai în patru zări corăbii de hârtie. S-a dat

mă rătăcisem printre oale soioase aveam pe mâini înstelat viitorul gălețile din care mâncai copilăresc felii de pâine cu zahăr înmuiate în apă așteptau ploaia în ciocatele tale maro stăteau

Mă simt în tine cu tricoul meu larg și ciorapii de lână cea mai frumoasă dintre muritoare. Acum, când mă aștept la a doua răpire, mă visez mireasă, am pregătit lucios matrița de turnat

Dorindu-mă stăpână pe golul dintre pleoape purtat spre înălțimi, stropindu-mi ruga sfântă cu apa-ndurerată de seceta trecută prin norii despuiați, lucindu-mi ca o rană în

nu are de-a face nimic cu monogamia surâsul meu fardat cu grijă doar o imagine îmi joacă feste cum cădeam străfulgerată pe banca roșie proaspăt vopsită și aveai impresia că am fost virgină

Sosesc, rămâne să mai lipesc pe geam un soi de curcubeu în culori mate, barba ta să-mi zgârie zâmbetul, apropiindu-mă de roșeața unei vârste expirate. Ascultă-mi întrebările, au un oarecare

Drumurile stau mănunchi în vaza de pe noptieră, îmi pui vămi să te ating doar bâjbâind sub lumina stelelor de lemn dulce. Stoluri spintecă pielița cerului prin care înot. Pe trupul

O priveam întro dimineață de luni cum își încolțea zilele și-și apăsa pașii prin dormitorul roz. Pereții goi prizau aroma de femeie singură cu ciorapii întinși languros spre

Trenul tremură cu totul, sar vagoanele-ntr-o parte și covoru-i strâns grămadă, gara-i cea mai mare carte. A umplut de fum tot holul, căci locomotiva noastră e sistemul... tot cu aburi. Și, ai

Lasă-mă la volan, îmi creez iluzia că viața ta ar depinde, ciudat, de mine.

Închid iar ochii să mi te redau. Înclin vitralii ca să te culeagă, aproape liniștit de depărtare, să-mi lenevească ziua asta verde într-o matriță de turnat culoare. Și-n cupe șlefuite de

Tăcerea ta mă zgâlțâie-n cuvinte cu-amortizoarele uzate la refuz, mă-mpiedică să țin în poale copiii înmugurind pe-auz. Tăcerea ta-i o piatră, zic, filozofală, schimonoseli și riduri