Necuvânt la masa tăcerii

Ramona, gandurile tale, mai duc cu gandul la povestea blajinilor si \"am vedenii\".

O singură zi în an,
când desparte Moise Marea,
blajin, poporul meu,
își vede ursitul
trecand prin Poarta Sărutului.

Dar,
vezi bine, simetria
nu ține decât o clipă.

Cutremurată cumințenia pământului amuțește.

Îmi înfoi fusta-nflorată,
ca o marylin vândută
Pe nimic.

Sper ca nu te-ai suparta pe mine ca am compilat versurile tale, dar, pur si simplu nu am rezistat tentatiei, sa incerc o noua punere in scena.
carmen

Mereu vezi partea buna si frumoasa... Cum iti inchipui ca ma pot supara?!

portocală în semilune
ce stângăcie

împreună trecem
deodată
Poarta Sărutului

simetria a durat
o singură clipă
vezi?

cumințenia mea
tace

am esentializat usor poemul tau. pentru parfumul de portocala, azi m-am gindit la el dupa o sincopa.
cindva, copila fiind, credeam ca in paradis sunt portocale. mare dezamagire a fost cand ama aflat de meri.
si pentru ca adoratia mea etse pentru Brancusi si Rodin.

Multumesc pentru tacerea din rotund.

Daniela

textul se desființează prin titlu. ca și compoziție... e bine că l-am citit. sună bine ;) . sună poate și mai bine varianta elei luca!

sd

dupa ce am stat la masa lui Brincusi ne-am dus sa vedem atelierul. Sub scara muzeului asteptau turistele volubile invelite in hartie de ziar. Voiau un singur lucru: sa atinga curbura pasarilor. Portocalele zaceau pe covor necojite dar cineva aduse o blanta de pescari si se distra cintarind aschiile de piatra. Paradisul deveni brusc simetric cind am patruns in atelier. Tacerea fuse reinventata in rue Deux Magots. Cumintenia astepta cuminte sa fie luata de cineva la plecare..