Radu Herjeu

În orășelul acesta, Toată lumea vorbește despre iubire. La colțuri de străzi, sub streșini crăpate, Se vorbește intens, se vorbește voluptuos, se vorbește apăsat Despre iubire. Ninge aiurea,

m-am înghesuit singur în viața mea cu puțină ne simțire trebuie să recunosc mi-am dat cu cotul în stern nu vezi dom\'le că e spațiu pe culoar un pic de bunăvoință fir-ar a dracu de viață cine știe

hai să stăm pe-o creangă de cireș și să dăm din picioare cine-atinge primul cerul câștigă un ciob din el între două primăveri să bârfim ploaia și să mâzgălim pământul în roz vom păcăli așa

De partea cealaltă Eu Uitându-se la mine cu regret Că se transformă într-un drum Pe care eu n-am să calc niciodată

cum zgârii hârtia m-auziți? înțelegeți nimic din scârțâitul unghiilor mele pe cadavrele acestea de copaci dar vă prefaceți că recunoașteți cuvintele ca niște actori serioși care joacă într-o

Vă zăresc în palme Atât de bine mulați pe linia vieții mele Nu mai știu care-i albia și care-i râul Seara, dintre ridurile uneltelor Cu care construiesc și dărâm universuri Se ridică la

cum se cască venele hrăpărețele scuipă sânge și-nghit viață sânge roșu sânge negru sânge rău nu-ți mai face degeaba îmi spunea bătrâna mea ridată pentru orice viață trăită degeaba dar e

plânge-mi toamnă cu suspine dă tot ce poți încovoaie-te sub braț lasă că nu mai plouă de mult pe strada asta e ceva rost de tristeți vândute la gram doze zilnice autoinjectabile lângă un

Când să mă apuc să scriu cele câteva gânduri, am constatat că ninge. N-ar fi nimic neobișnuit dacă nu aș fi la jumătatea lui februarie și până în acest moment iarna s-a dovedit a fi lipsită de orice

cică totul e să deschizi fereastra la timp și poți simți doar pentru o secundă cum ziua de ieri se schimbă în cea de azi cu ochii închiși tragi în piept mirosurile durerile abandonurile și-ntr-o

Mii de cioburi pasu-mi sparge Peste ceruri apăsând, Lung și straniu strigăt plânge Lângă drumuri prăfuite, Goi copaci se strâng în brațe Și-albe frunze cad în noapte, Ploi de stele sperie

Poate se vrea iubită, Spuse lumina întorcându-se spre copilul din poartă. Poate se vrea doar iubită... Copilul cu ochii mari, Toată lumea intră acum în ei, A uitat să se joace Cu ciobul

din ochiul drept curg amintirile rele și din cel stâng amintirile bune stau pe spate privind în sus încerc să mă descopăr undeva