acel precis moment

Oprindu-mi ochii asupra subtitlului, mă așteptam să dau peste un text care să contureze o atitudine detașată față de momentul pe care ni-l dorim cel mai puțin și cât mai târziu întâmplat. Dacă n-aș fi văzut notația cu pricina, aș fi putut să nu observ în text nici o trimitere spre moarte. Dar aceasta există, dar altfel decât te-ai aștepta. Textul se detașează de trăirile înspăimântate ale finalului și surprinde gesturi simple, firești care, prin ele însele, refuză imaginea celui ce uită de rosturile imediate deplasându-și accentul spre spaimele ultimei suflări. Este o atitudine lucidă și perfect suprapusă pe rosturile unui tânăr care mai are atâtea de observat și destăinuit.
E ceva ce am încercat și eu odată ( numai odată) când într-un mobilizator elan optimist spuneam \" Nu-ți fie teamâ când va fi sfârșitul./ De viața netrăită să te temi !
Tot înainte !

Adrian - subtitlul e, de fapt, titlul volumului din care face parte si textul acesta. Ma bucur ca ai gasit in el lucruri mai putin vizibile. Iti multumesc pentru trecere si pentru cuvinte.

\"totul e să nu te uiți la ceas ziua începe și se termină
când vrea ea nu asculta de convenții\"

Teamă de propria moarte- mă întreb de ce? Vine,te ia,plutești puțin (prin propria casă privind suferința celor ce rămân) față de veșnicia zborului în care te scufunzi după și atât.Cei ce rămân să privească în fiecare zi la aceeași oră plecarea ta undeva pe o imagine aruncată în retină, adâncă rană țâșnind în ploi mărunte, mocănești, sărate, lacrimi...de asta mă tem cel mai mult.Restul e o simplă trecere,un pas peste obstacolul numit viață

Mă întreb:să fie chiar spaimă în ultimile momente? Îmi priveam copilul aflat în brațele mele și era atât de liniștit,atât de liniștit... A respirat adânc odată și atât.Fără crispări,cu zâmbetul pe buze, aproape sau chiar fericit.
Anne-Marie

Anne-Marie - as fi vrut sa am cuvinte care sa poata spune ce trebuie in astfel de momente... din pacate nu le-am avut, dar... amf ost acolo, langa tine. Da, mi-e frica de moarte. Nu stiu de ce, mai ales acum... de fapt, inca nu stiu de ce mi-e mai frica... de viata sau de moarte.

De viață acum nu-mi mai este frică.Am o curioziotitate bolnăvicioasă sau mai bine zis aștept cu interes ce-mi mai oferă ca să știu ce muniție să pregătesc.De propria mea moarte aproape că nu-mi pasă.Ce mă sperie e dispariția celor dragi și golul care rămâne și mă macină,mă sufocă aproape.
E mai bine să lași zilei greutatea ei,să nu te gândești decât ce faci,mâine vine sau nu, vei vedea.Este ceea ce am făcut timp de 14 ani și mi-a fost ceva mai ușor să lupt cu prezentul,mereu prezentul...clipa și atât.Am învățat să nu-mi mai fac planuri prea depărtate de momentul pe care-l trăiam.

erată:curiozitate