cenușa se-ntoarce în țărână

cum zgârii hârtia m-auziți? înțelegeți nimic din scârțâitul unghiilor mele pe cadavrele acestea de copaci dar vă prefaceți că recunoașteți cuvintele ca niște actori serioși care joacă într-o limbă străină oamenii râd sau plâng în sală cu căștile-n urechi îmi presărați înțelesurile ca pe mirodenii după culoare miros gust de fiecare dată vă arde cerul gurii această viață uitată-n cuptor încercuiesc ideile cu brazde adânci pământul acesta alb îngroapă la fel de bine toate sentimentele se fac măști decupate strâmb iar voi vă rătăciți în șanțurile mele fără apă în rănile mele pe scenele mele sălbaticul și artiștii cu dinții sfâșii cu durerile mele cu dezamăgirile mele coșmarurile mele încrâncenările mele fricile mele iubirile mele fâșii fâșii cuvintele se strecoară între mine și voi poduri suspendate cerului i s-a făcut milă de noi om după om hârtia moare încetul cu încetul om lângă om arde cenușa se-ntoarce-n țărână