Plopeanu Petrache

Rețin Emanuel \"miresme pipărate

de crizanteme\"

PP

Teodor, Carmen, mă bucur că v-am regăsit. Am fost prins cu alte probleme, dar asta nu înseamnă că nu am mai scris. Mulțumesc pentru identificarea ineditului din ceea ce am scris.

Cu prietenie
PP

scuze Vali,
PP

Teodor,
recunoști că o parte din această schimbare de azi, ți se datorează. Știi că nu abandonez nimic din ce câștig, dar câștig este și schimbarea de azi pentru întemeierea de mâine.
Mulțumesc pentru cuvintele tale și pentru statornica lectură
Cu prietenie foarte multă
PP

Nicolae,
mulțumesc de cuvintele ce identifică ce am intenționat! M-ai spionat cumva?:)! Ceea ce ai spus este corect: sufletul, trupul, Charon, trecerea râului. Mulțumesc de atenție și te mai aștept, dacă găsești ceva în scrisul meu
Cu stimă
PP

Carmen,
trecerea ta ca și a prietenului Teodor, mă onorează de fiecare dată, deoarece știu că nu spuneți ceva de complezență...Iar centaurul este întradevăr cheia, așa cum a identificat și Nicolae! Centaurul, o îmbinare de trup și suflet, iar eu doar suflet, mă identific cu o parte din centaur.
Mulțumesc de cuvintele de suflet.
Cu multă prietenie
PP

Teodor, ești întradevăr apropiat de poezia mea!! Știu că uneori nu este prea ușor de citit și de interpretat. Tuturora ni se pare că, dacă noi avem habar de ce e în mintea noastră, trebuie musai fiecare lector să identifice după un oarecare travaliu, sensurile care ne ard sinapsele! Îmi cer scuze dacă de la un timp sunt cam absent și de la postat și de la comentarii, lucrez la ceva urgent care nu-mi oferă atâta timp cât aș vrea, pentru a sta pe site și a citi poezie bună, precum a ta și a celor apropiați mie!!
Mulțumesc încă o dată
Cu foarte multă prietenie
PP

Nu-mi vine să cred, că la această poezie nu există nici un comentariu!! Din cei 77 de vizitatori de până acum nimeni nu a dorit să mai stea o clipă cu Nichita, nimeni nu a mai dorit să-l mai cunoască încă o dată pe Nichita? Nu pot să trec pe lângă poezia citită fără să las un semn, de apreciere sau, dacă e cazul de îndrumare, sau dacă e cazul de sfătuire mai adâncă, atât cât pot eu. Acum însă citesc o poezie ca o lacrimă de femeie pe mormântul lui Nichita! Pentru asta te îndrăgesc și mai mult. Cezara!!
Cu multă prietenie
PP

Cezara, spuns de la început ca să nu existe nici un dubiu: îmi place poemul acesta. De ce? Citindu-l mi-a venit chef, așa dintr-o dată să ajung acasă, acum sunt la un fel de slujbă, să iau un pahar de coniac și o mandarină și să recitesc ce ai scris. Ar fi a treia plăcere pe care mi-o permit!! Să citesc ce ai scris și să gândesc la ce te-ai gândit: de ce cocori care nu știu decât o singură limbă dar de argint, de ce poezie încremenită într-o fereastră, dar nu este o poezie oarecare este poezia lor-voastră! Răspunsurile, sigur mi-ar prilejui alte plăceri estetice
Cu multă prietenie
PP
P.S. N-am uitat de rugămintea mea, dar am fost foarte ocupat încât nici pe yahoo-mail n-am mai intrat. Mâine o voi face!!

Dan, schimbarea sensurilor naturale duce inevitabil la stricarea temporară a echilibrului lumii. Dar la fel de inevitabil, nu va dura prea mult chiar dacă am dori să tragem destinul mai des de țâțe. Am citit cu multă plăcere
Cu stimă
PP

Dan, albul și strângerea de mână pare să fie lait motivul acestui poem. Identific aici două planuri ale curgerii lucrurilor: în prima strofă albul este unul exterior, unul manifest; strângerea de mână pare să fie aici plină de necunoscuți.În ultima, albul este unul interior, unul calm, iar presupusa strângee de mână este plină de sensuri bine știute. A doua parte face posibilă repunerea mecanismului memoriei în funcțiune, ceva care trezește procesul rememorării ca la Proust, dar nu numai procesul rememorării ci și pe acela al dizolvării reciproce și al uitării. Uitarea trebuie să refacă același drum ca și reamintirea.
Este ceea ce am simțit eu și spun că poemul este unul puternic și în același timp deosebit de sensibil. A doua oară n-aș putea să-l mai citesc la fel de liniștit...Fiecare din noi are câte ceva de uitat...
Cu stimă
PP

D., pentru prima dată pe pagina ta.
Îmi permit să văd:
-pierderea repetată și reciprocă;
-amintirea ca un voal, alb cu vinișoare roșii
-respirația lui pe trupul tău gol
-sufletul coborând sufletul vibrând împreună cu el
-umbrele martore ale iubirii
Îmi permit să spun despre acest poem deosebit de sensibil:
-singurele adevăruri sunt umbrele de pe tavan. acesta o să rămână impresionat ca o placă fotografică și o să-ți aducă amintirile din nou ca pe un voal alb cu vinișoare roșii pe chip. pierderea deja s-a pierdut, respirația deja s-a destrămat, sufletul deja s-a înălțat. umbrele voastre iubesc în șoaptă.
Au rămas umbrele și șoaptele, ele sunt cele care fac și desfac întreaga magie a acestui poem splendid
Cu prietenie
PP

Dan, te rog să-mi permiți să mă desfășor pe marginea poemului tău splendid!
-apostrofarea și iertarea
-unicitatea ei deja minată de culoare
-întemeierea galeriilor și fuga ei
Construiești spațiul acesta al iubirii cu minuțiozitate, dar se pare că ea dorește altceva: o fugă spre cer, o înălțare dincolo de lună. Vrea să-ți ia și restul acela de 10 bani de iubire cât a mai rămas, ea vrea totul, nu vrea să-ți mai lase nimic! Și cred că a și făcut-o. Cred că ai rămas mai sărac cu o iubire!!!
Cu prietenie și mulțumire pentru scris și frumusețe
PP

Teodor, este o grabă a despărțirii în acest poem al tău, o precipitare spre undeva de unde știi că nu ai să mai vii, dar se pare că nici nu te mai interesează revenirea. Responsabilitatea timpului jucător este atât de mare încât înclini să iei asupra ta o parte din aceasta pentru a-l face să se simtă mai puțin vinovat de trecerea ta.
Un poem al trecerii prin tine spre tine
Îmi place această manipulare metaforică a sufletelor noastre care strigă, mai rămâi căci mai este mult de iubit
Cu multă prietenie
PP

Carmen, un cântec de dragoste e poemul acesta. Văd cele două direcții ale jupuirii și deflorării, toate fiind reciproce și totul fiind căutare în chiar ființa celuilalt, doar că el are unde să caute în timp ce tu te afunzi în el fără a găsi vreodată materialitatea convingerii. Mă simt alături de tine în esența acestui poem care pare să mă stropească și pe mine cu esența lui. Îmi place mult
Cu multă prietenie
PP

Teodor, ca întotdeauna alături de mine și de miezul poeziei mele și ca întodeauna mă onorează prezența ta.
Cu multă prietenie constantă
PP

OK Dan, consideram că este o atitudine mai respectuoasă față de comentatori, dar omul cât trăiește învață! Voi proceda în consecință, sincer și mie îmi este mai ușor să fac un singur comentariu cu răspunsuri.
Mulțumesc de îndrumare
PP

Laurențiu,
în primul rând există câteva reguli de politețe, dacă vrei să faci orice comentariu dorești pe pagina mea, te rog să le respecți;
în al doilea rând, nu înțeleg de ce citezi ceva ce nu-mi aparține, referindu-te indirect la ceea ce am scris eu.
în al treilea rând nu am acceptat niciodată, indiferent că este vorba de poezie sau de altceva să mi se spună ceva, de bine sau invers fără argumente valabile, pentru că altfel o să spun că nu ai înțeles prea multe din ce am vrut să spun;
în al patrulea rând, să nu înțelegi greșit că mă interesează laudele: prin structura mea sunt imun și la laude și la celelalte; am rugămintea, am observat că ești foarte bine văzut pe Agonia, să mă critici punctual, să-mi spui ce e clișeu, ce e bun, etc., mi-ar fi mult de folos și în felul acesta se împlinesc și obiectivele site-ului, promovarea literaturii de bună calitate, dar mai înainte de a fi de bună calitate trebuie să existe cineva care să aibă timpul să citească și să analizeze și să răspundă argumentat
Altfel site-ului rămâne doar unul oarecare în care sunt ehibate orgoliile unui grup restrâns!!
Te mai aștept pe pagina mea, dar în condițiile minimale pe care te-am rugat să le accepți. Altfel, îmi pare rău, dar nu-ți voi acorda nici un fel de atenție
Cu prietenie
PP

George, am ținut seama de observația cu consecutivitatea cuvântului\"puroi\" și am modificat în prima apariție. Ai perceput negarea negației, dorința de negare a unui rău presimțit, imens, prin acceptarea unui rău mai mic, chiar asimilat neantului. M-a atras ideea acceptării pestilențialului și valorizării acestuia într-un sens superior în momentul în care altceva din chiar ființa proprie te desființează în toată cuprinderea veșniciei. O să revin asupra textului, nu știu cum ,dar simt că mai trebuie ceva lucrat!
Mulțumesc foarte mult pentru cuvântul de ajutor și obiectivitate solidară.
Cu multă prietenie și stimă
PP

Teodor, eu cred că tu vrei să fii acel partener în acea partidă importantă, singurul lucru important pentru el, acea partidă spun, cu Dumnezeu. Sunt sigur că pașii apăsați, bătăile inimii, ruga, sunt suficiente motive penru ca El să accepte partida...În același sens, veșnic!!
Ca întotdeauna Teo, cu prietenie pentru frunusețile pe care le creezi
PP

Avalanșa a venit, da nu are importanță, ea nu este galbenă dar inima ta albastră mă face să mă gândesc la veverițele albastră...și la frumusețea alunecoasă a poemului tău, atât de alunecoasă încât primăvara dă într-o supra-primăvară în care Alice este în țara ta...
Victor, lipsa de biciclete se poate compensa prin încercuirea băncilor și obligarea lor să se lase cuprinse de febra scrijeliturilor
Un poem ca două blocuri de gheață fierbinte, care mă arde pe creier!!
Cu prietenie multă
PP

Dau un vers pentru o îmbrățișare!!
Carmen, plecările și sosirile ne sunt intrinseci atunci când simțim cum cineva ne umblă prin inimă cu degetele parfumate de aroma dragostei.Tarabele sufletului nostru sunt asemenea strigătului scos de acel rigă: ele nu se dau cu una cu două dorințelor noastre ci rămân nostalgice în urma noastră chemându-ne atunci când nu mai avem nevoie de ajutorul lor...
M-ai făcut cu poemul tău nostalgic, dar oare știu după ce??
alături de tine și de poezia ta
Cu prietenie multă
PP