Poezie
mătușile mele-s în număr de 8
3 min lectură·
Mediu
când mi-a spus asta mama
m-am întrebat dacă numărul are vreo semnificație
n-am știut să răspund nici ea
și-am rămas cu acest semn de întrebare
ca sabia lui damocles deasupra gândului meu
undeva în subconștient numărul era legat de ceva
de minunate lucruri și întâmplări pe care le presimțeam
mătușile mele dinspre mamă sunt ființele nopții ale zilei dimineții și înserării
ale timpului și spațiului deopotrivă cu aceeași intensitate
și în aceeași ierarhie nebănuită de nimeni
mama poate este de altă părere doar sunt surorile ei
cum ar putea să nu știe
ele dispar din când în când și mie îmi place misterul lor inconfundabil
rodiile din cuvintele lor cu atât de multe semințe
gesturile cu aroma lor de moliciune încetinesc mereu când trec în mine
se furișează în strălucirile tuturor picăturilor de ploaie falsă
și-și încununează toate firele de păr cu rubine cât un ochi de buburuză
fascinația plutea într-o barcă plină de mărfuri
îmi șoptea doar spre uzul urechii stângi
absoarbe strălucirea înmănunchiată a tuturor rubinelor
ele sunt de aceeași parte a planului tău prezent
doar cât să prindă arborii frunzele din zbor
și să le agațe mândri de crengi
pășesc nepăsătoare printre acești arbori orgolioși
și lăsă în vârful fiecăruia ca o steluță într-un brad de primăvară
întâmpinând echinocțiul câte un rubin
ajung atunci chele la mine
și eu le dăruiesc alte diamante din ochii mei
și o întreb pe mama de ce sunt ele
cele 8 mătuși ale mele
așa de neatente
de ce lăsă îndoielile să le fure strălucirea
nu-mi închipuiam atunci că ele își luaseră drept nași toți copacii din pădure
și veneau în vizită atunci când cei mai bătrâni dintre ei erau prinși în flagrant
cochetau fără rușine cu iarba ochi abia dezlipiți de iarnă
nu le-am văzut niciodată doar câte una sau două sau trei erau de fiecare dată toate
și zburau ca ursitoarele prin mâinile mele
dăruindu-mi de fiecare dată un destin
de fiecare dată altul
și tare mă mândream cine mai avea parte de așa ceva
cine mai reușește să prindă infinitul în palmă
să-l ducă la urechea dreaptă ca pe un ghioc
stânga era încă ocupată cu șoapte și avea viața ei personală
urechea dreaptă cobora înțelegătoare la sfat cu degetele
și atunci aveam timp suficient de joacă
toate mâinile mele urechile mele buzele mele și altele
aveau ceva de făcut
eram atât de liber
încât toate eu-rile se împrieteneau în sfârșit unele cu altele
034.748
0
așa, da...ăsta e un poem adevărat, sensibil și vine orgolios din curtea sufletului. cuvintele prin rădăcini prin rostuirea autorului...
l-a citit și recitit de trei ori. mi-a plăcut ospățul din el...exprimarea vine ca o mănușă, curge măiestos.
\"mătușile mele dinspre mamă sunt ființele nopții ale zilei dimineții și înserării
ale timpului și spațiului deopotrivă cu aceeași intensitate
(...)
mama poate este de altă părere doar sunt surorile ei
cum ar putea să nu știe \"
bucuros de lectură
cititor 13,
cu prietenie,
teodor dume,