marmurile mele prinse-n lut. splendida deturnare

nu e un poem perfect, desigur, nici nu are cum exista un asemenea. dar m-au surprins maniera de a trata perfecțiunea, în ideatică totuși clasică, dar ușoara ironie, joaca de-a făuritorii, discursul bine legat, fermitatea din condei și alte valențe care mă fac să cred că este cel mai reușit text scris (din cele postate aici și citite de mine) de autor pân acum. grea furcă perfecționismul, grea caudină, da.
ela

de citit. Dar rabdarea citirii da satisfactie. Cuvintele apasa si doresc a iesi limpezi, peste gindurile poetului. Da, e buna alagerea, miscarea.
Cu placere, LIM.

PETRE
Poemul obiectiveaza androgin visul oricarui creator – acela de a se lua pe sine drept ultima incercare de gasire in datele personale a materiei din care sa se slefuiasca piatra intelepciunii. Pentru ce altceva dorim a creeam dupa ce ne-am ratacit in toate cele ale neomului – materia bruta (sculptura, pictura), cuvantul ( literatura), sunetul ( muzica) etc. – daca nu forma care sa ne ia viata drept continut al formarii ?
Poemul este al unui creator ajuns la o varsta (spirituuala) la care exigenta de mai sus devine atat de obsedanta incat ajunge sa devina ultima Thule, spre inima propriului nostru continent.
Pygmalion, capata bunevointa zeului si reuseste, cu ajutorul lui, sa-si transforme idealul in real. Mai mult de atat, simbioza creatorului si a creatiei devine apta de a da forma si continuitatii, trecerii dincolo, a operei moarte in viata.
La tine, Petre, idealul perfectiunii, mai exact auto-perfectiunii ramane unul sisific, fara finalizare in real. Si de aici tristetea pe care poemul o lasa in inima cititorului, regasibil si el, daca este consecvent cu sine, in semnatura ta, in calitate de coautor la drama umana.
“Totusi este trist in lume” - acesta pare a fi ultima Thule a gandirii noastre artistice..si numai.
Cu prietenie, prietenul tau.

se pare ca aici...lutul...este o forma de asumare a mortii... (inevitabila?!!!)...tot mai inalta...

Ela,

vine un timp când îmi dau seama că tot ce ne înconjoară poate fi interpretat în nota poeziei și atunci nu mă mai interesează nimic altceva decât să arunc această anatemă asupra lumii. Aștept ca lumea să mi-o arunce în față și de aici să vină altă poezie. Îți sunt recunoscător pentru identificările din eul meu

PP

Liviu,

ruptura cu lumea poate fi făcută în moduri diferite. Eu l-am ales pe acela care îmi oferă înțelegeri diferite ale aceluiași fapt. Nu-mi plac și-mi plac în aceeași măsură lucrurile definitiv stabilite. Mulțumesc pentru cuvintele tale.

Cu stimă
PP

Vali prietene,

fiecare are o Thule de care nu poate scăpa decât dacă se minte pe sine. Știi că sunt un mincinos bun, dar în ciuda acestui fapt se pare că nu mă pot minți și doresc în continuare să fiu împreună cu viața-poezie. Atât cât s-o mai putea.

Cu multă prietenie
PP

Ioana,

lutul, lutul, ne cheamă pe fiecare din noi. O să rămână ultima clipă să răspundem în ce fel ni l-am împrăștiat prin lume. Cu mulțumiri pentru citire

PP

pentru mine lutul este... inca o definitie...si, slava Domnului, nu-i simt chemarea!...ma tot intreb cine defineste...multumesc mult pentru raspuns...
cu sinceritate,
ioana matei

Profund, încât m-a făcut să mă întreb dacă am vreo bucată de marmură în mine.Lut
știu că este..... Mai mult ca în tine, pentru că tu ai scris poemul.

Claudiu,

important este, să vedem nu cât lut avem ci dacă avem, astfel confirmarea ne face la fel de tari și eterni ca marmura. Cu multe mulțumiri pentru șpaclu!!

PP

Ioana,

definiția ne-o dă cineva de acolo de unde ne iubește...dar de multe ori nu știm ce să facem cu ea, cel puțin așa cred despre mine... Cu alte mulțumiri pentru dialog

PP

petrache, rog pe viitor să răspunzi la toti comentatorii deodată, într/un singur comentariu, conf. uzantelor site-ului, nu în comentarii-răspuns succesive. multumesc.

...mă sperie cum săriți toți când citiți ceva atât de banal, de... \"răsuflat\". Profunzime înseamnă altceva, cel puțin din punctul meu de vedere. Aparențele sunt înșelătoare. Văd textul acesta ca pe o băltuță ce se vrea a fi lac, arată un pic a lac, dar în clipa în care îndraznești să calci în ea constați că nu-ți ajunge apa decât pe talpa pantofilor și spui dezamăgit: \"nici anu\' ăsta n-am în ce să mă scald\". E scrisă bine, nu contest asta, e... \"corecta\", dar eu o găsesc incredibil de nesatisfăcatoare. Nu trezește nimic nou, în mine cel puțin. E... \"prea\" previzibilă, chiar seacă, obositoare. Îmi place doar:

\"și și-a dat treptat jos tot lutul de pe el
rostind tot timpul
sunt un adevărat perfecționist\"

Cred că versurile astea fac... o poezie, doar ele.

suntem doar oameni printre oameni...si zei.doar ca,parca Ragnarokr-ul-amurgul zeilor-cei ai poeziei,parca,s-a petrecut deja.bun poemul,dar nu indeajuns de bun.pentru cine?...pentru cei ce l-au citit deja pe Shakespeare.

cati vor fi sesizat profunzimea acestui poem, sensurile continute, acea spaima cumva reprimata, imaginea prafului de marmura care ridicandu-se se aseaza pe tot ce este in jur, ...ar fi multe, cer o analiza aparte si atenta.