Petru Teodor

o rezonanță către setea ceea
de aș putea să-mi iert tăcerea
întru
cel ce-i drept

și
se furișează luna printre
nori de coastă
iară raza-i se desface-ntr-o măiastră

(cu drag de cetire,
pt.)

textul acesta îmi amintește de copilărie! zâmbesc și nu mă pot abține - deci tu erai cela de peste dealul Siretului cu walkman - te știa tot satul!
foarte delicat acest text, iar secretul lui este sinceritatea.
asta atrage, dar cumva te și îndepărtează... te împinge către visare.

succes, suflet ușor!
pt.

continui...
Ími cer scuze de decalarea dintre texte!
4. & 5. venele ruginite ... da... am corectat / schimbat... aș putea argumenta că nu este logic; doar nu despre telefon vorbeam, nu?
6. de ce vulgar? grotescul ... desigur.
7. poezia e un fel de-a evada până la urmă, iar asta nu presupune urmarea unei poteci, ba din contră! Sper să nu sune orgolios, nu urmăresc asta...

Succes, suflet ușor!
același pt.

existá o continuitate în acest text, o armonie ce o caut undeva între crăpăturile podelei.
În primul rănd mulțumesc mult de răbdarea din spatele acetui comentariu!
Să răspund punctual:
1. da, sonoritatea lemnoasă (o rigiditate anume) asta m-a împins s-o scriu - este o rigiditate pe care încerc să o depășesc, să o scriu; doar exteriorizând pot să o privesc cu rânjetul acela aproape hidos de arlechin și să o disec ca pe a unui străin; aici este un intermezzo în care mă rup de parte I a poeziei (adagio), mă dezic, incercând să ajung la partea de mijloc...; oare cum aș putea ajunge, dacă nu aș muri mai întâi, iar pentru aceasta nu ar trebui oare să mă depărtez... de sine am stat deoparte, de el trebuie să mă apropii ca să mă pot rupe mai apoi, de aici orbecăirea aceasta "ilogică";
2. este o dramă personală ce se rezumă în a nu putea ieși (nu în a ieși), și de aici moara ce te macină ca pe o pleavă.
3. da - vene injectate de sânge - pot fi injectate cu formol, apă, medicamente etc.
scuze, trebuie să închei acum, s-a trezit copilul și-mi cere să aprin lumina, dar am să revin...

cu mulțumiri,
pt.

Petru nu sunt eu, ci ești tu
ți-as zice, dar știi ca nu are sens
o plaja de suflet, o, Doamne,
Apusul e strâns peste ape
si-'ncerc sa citesc verticala in soaptă
sub orizontul obez

sunt atâtea de spus
la un pahar plin de must

degust
tura-n rocadă tot e fugă
de cauti lucrurilor dungă
n-o să-'ntelegi din trepte umbră
iar de pui Tympul peste Tymp
obtii un tată ce se roagă
in anotimp un dans, o poartă
sunt reci, de piatră si așteaptă
să fie pâini, să fie apă
să treacă toate deodată

ce nu-'nteleg si nu-'ntelegi
e prețul cifrelor întregi
perfecte niciodată

si-acolo căuta poetul
orchestra pe o foaie albă in densitati ondultorii când tinzi să zbori si străvezi zorii si sodiu clor si alte molii cu gust de aripi adevăruri ce nu se-ating asisderea oricât de soare-ar fi si-oricât de alb si absolut ar duce norii-n asfintitu'ncercuit
pentru că uiti cum ai pornit
pe malul mării

dar eu nu uit
(furtună e'n adâncul domolit
in fluturii de lemn ce i-ai cioplit)
pe tablă zarul sapte-i răsucit
spre

cuvântul ăsta ultim îți doresc
să dăruiască rugăciunii crez

Petru ești tu
cu vârf si miez

dragii mei, sper sa va vad împreuna mereu. Iar de combateti, măcar s-o faceți prieteneste la un pahar de anotimp!

Cu drag si zâmbet,
pt.

erată (typos):
- funcția poetică nu este nu este singura funcție a artei ;
- limbajul este realmente întemeierea însăți a culturii (însăși)

cu ce am rămas:
-"toate interpretările sunt definitive în sensul că fiecare din ele este pentru interpret, opera însăși și, în același timp, provizorii în sensul că orice interpret știe că trebuie să-și aprofundeze necontenit interpretarea. În măsura în care sunt definitive, interpretările sunt paralele, astfel încât una le exclude pe celelalte chiar fără să le nege.";
- În raport cu limbajul, toate celelalte sisteme de simboluri sunt accesorii sau derivate... (cu asta nu sunt de completamente de acord; ar trebui reformulată; limbajul este o sistematizare a cuvântului în sensul epuizării semniotice a acestuia; într-un sens mai general aceAsta se aplică ansamblului structurii viului; raportându-ne la cuvânt, toate celelalte sisteme de simboluri devin accesorii sau derivate);
- semnificatul ricoșează fără încetare în semnificant și se îmbogățește cu noi ecouri (!);
- Spiritul se străduiește în jurul obiectelor numai atâta timp cât mai există ceva ascuns în ele, ceva nerevelat;
- „receptorul se află implicat în așa măsură, în mod personal, asupra mesajului, încât atenția sa se mută, de la semnificațiile la care mesajul îl putea trimite la structura însăși a semnificanților: și, făcând astfel, se supune scopului ce-i fusese prescris de mesajul poetic, care se constituie ca ambiguu tocmai pentru că se propune pe sine însuși ca primul obiect al atenției: scoaterea în relief a mesajului prin sine însuși e ceea ce caracterizează funcția poetică. (…) receptorul se introduce, ca să spunem așa, în mesaj, făcând să conveargă către el o întreagă serie de ipoteze admise de dispoziția sa specială psihologică și intelectuală; în lipsa unui cod exterior după care să se ghideze complet, alege drept cod ipotetic sistemul de presupuneri pe care se bazează sensibilitatea și inteligența sa. Înțelegerea operei de artă se naște din această interacțiune”.

În fine, acum stau adânc pe gânduri... oi fi parazit, mimetic ori alt soi?
Sau nu?

cu zâmbet,
pt.

p.s.: textul ar fi putut fi de departe mult mai sintetic; deviezi mult și emfazezi părți ce nu au nici o relevanță practică în ansamblul textului; cred că ar trebui să spui mai mult din interiorul tău și mai puțin ce deja s-a spus (deși mi-au plăcut ceva citate, după cum se vede).
p.p.s.: subliniez că aceste note sunt ale unui soi de novice pervertit de agonia poetico-literară, așa încât press ignore if you wish to, I don't mind at all!

cine s-a luat de toamnă?
aici e încă vară...
frumoasă emigrarea spre țările calde!

cu zâmbet,
pt.

frumoasă poezie de dragoste, cu atingere metafizică, întradevăr (highlighted în penultimul vers).
îmi amintește de un colind pe care îl cântam când eram copilandru.
metaforele transformă acest cuplu într-un joc al asfințitului și al răsăritului ("trec zi de zi pe deasupra spatelui tău ca un nor"; "nu știu din care colț al camerei se va lumina azi /poate din podea, poate din tine"; "spatele tău miroase a pădure de brazi"), iar în degetele purtate pe șira spinării simt vântul cum suflă pe vârful de munte.

ca în orice relație de dragoste există o resorbție a unuia în celălalt ("asta nu amintește nici a botez, nici a moarte / și uite așa până nu mai ești".
dar, de asemeni, există și o parte de alienare, absolut naturală ("și eu tot caut mingea aceea roșie / care se zbate în tine ori de câte ori dormi"; "să nu te trezesc / e ca și cum aș scrijeli o rugăciune pe un zid într-o peșteră bine ascunsă").
dragostea este dansul dintre apropiere și depărtare.
este viața însăși (never completely one, striving to reunite).
în acest sens poezia privește înlăuntru și înafara făpturii umane.

acel "câțiva ani în plus" l-aș înlocui cu amintiri sau altceva, prea umanizezi/cobori totul dintr-o dată.

cu zâmbet,
pt.

p.s.: am ales titlul comentariului pentru sentimentul de intimitate pe care-l crează poezia.

da, întradevăr...
mulțumesc frumos de semn!

spor, suflet ușor!
pt.

Mi-a plăcut simplitatea replicii-poezie.
Mulțumesc frumos (de ajutor)!
Sper sa ne revedem pe malul mării in Tymp.
Cred.
Si asta e destul, uneori.

Succes si spor.

cu drag,
pt.

interesant!
prima strofă este foarte sugestivă...
interesant ziceam este cum ai tăiat un plan în două și ai creat o tensiune!
iar din acea tensiune ai creat aproape natural sfârșitul.
aproape matematic.
aproape, pentru că este o tentă de senzualitate în întreaga poezie.

poezia este buna, chiar foarte buna!
dar nu pot sa nu remarc aceste comentarii - picante pe alocuri.
(de exemplu... TD nu este Topârceanu... dar nici VM nu-i Eminescu.
fără supărare!)
amănunte, detalii, ce să-i faci.

cu zâmbet,
pt.

p.s.: cât despre acest mic comentariu v-aș ruga frumos să ajungă în offtopic; nu are prea mult de-a face cu poezia; nosce te ipsum uneori are două tăișuri, mai ales spre final.

p.p.s.: in fact, let's comment a bit! strofa 1: minimal versul 1 - două aspecte - expansiune/concentrare; expansiune prin destituirea ființei, proiectând sinele într-un nedefinit; concentrare prin rezonanță interioară; indiferent de calea aleasă, focul stins ce licăre (speranța) și conștiența de sine sunt ceea ce diferențiază făptura de-o simplă răbufnire a scoarței; de fapt "otrăvuri de metal topit" pot să aibă și o altă interpretare mai malițioasă, dar mai umană (mai puțin 'astrală'); nu pot să nu văd în această poezie ceeA ce văd eu de obicei; adică pot dacă mijesc ochii, hm!
* hai să redevenim serioși: strofa 2 = aici este ascuns sensul poeziei, mai ales în ultimul vers - "întâiul îți zărește răsăritul " - întâiul născut îi zărește sacrificiul (când făptura se naște Dumnezeu moare, se rupe de făptură pentru ca aceasta să poată fi liberă - iar atunci când omul moare, Dumnezeu să-și desfacă brațele și să-l cuprindă); cam asta văd eu în strofa aceasta cu "ochiul dinspre est" - o mărturie de credință, de iubire/recunoștință către...
* claritatea strofei 3 îmi trezește acel sentiment de calcul matematic; să periem un pic din simboluri și să evităm pe cât se poate un efect de ecou - umbra [...] ce provoacă în lumină eclipsă (mda, nu știu ce să zic, pe mine mă frământă disonanțele; pentru că vezi, nu în lumină provoacă eclipsă, ci în percepercepția ei - provoacă în oglindă eclipsă - evită 2 discrepanțe); frumoasă imaginea cu demonii ce oxigenează visele; foarte frumoasă!
și strofa 4 - reîntoarcerea/metamorfoza; „o altă planetă imensă străină și grea” - omul, în închegarea lui maximă, înainte de dezintegrare; iar izvoarele - ceea ce poartă în sine, ceea ce naște ca un demiurg secund.

da, de aceea mi-a plăcut poezia.
și tot de aceea acest comentariu vă rog frumos să îl puneți la offtopic.
e scris pe diagonală.
am gustat din plin poanta cu Tp. și EM.; mi-ați înseninat noaptea; mâine va fi o zi grea, deh!

noapte bună!
și excelsior tuturor!

aici am rezonat și este frumos.
aproape că îmi vine să cred că sunt citate de pe vreo cruce.
n-am fost la Săpânța, așa încât nu știu de cimitirul vesel.
dar amarul despărțirii (de cel de-al doilea pântec al iubirii) se simte în întreg textul și împletirea între laitmotiv și \"citate\" mi se pare salutară (până la un punct) pentru accentuarea acestei idei.

„o, ce trist, ce înalt era christ”.

cu drag către acest trist înălțat christ,
pt.

un soi de degradare umană - asta regăsesc în strofele 1 și 2.
a împărți sufletul - eu cred că poți să îl dai sau să nu-l dai.
ori acea degradare specifică rațiunii de a împărți neîmpărțibilul - mie nu-mi dă rest decât un reziduu, ce prin definiție este mort.
prin asta eu văd o valoare în versul \"Desigur, de-aici n-o să iasă nicio poveste, [...] nicio întretăiere cu pașii\".
sunt multe asupra cărora nu sunt de acord.
de exemplu finalul mi se pare extrem de nepotrivit (artificial/forțat).
o valoare ar putea să aibă pentru mine s1 și s2, dar ar mai trebui prelucrate.
se pierde mult din idee.
dar apoi poezia este un lucru personal și poate nu rezonez eu îndeajuns cu ceea ce a simțit poetul.
nu îmi permit să iau piatra și să arunc, pentru că nu mă simt nevinovat de nimiciniciile vieții.
deși văd multă dreptate în unele din comentariile de mai sus.
dar apoi, cum ziceam...

spor, suflet ușor!
pt.

p.s.: ce bine ar fi de s-ar reveni la ideea de atelier literar, nu de dispută/luptă (asupra a ce?).

aici este o senzatie mai degraba decat o poezie.

ati rezonat frumos, dar ce-am vrut eu sa (v)orbeasca este contrastul acesta din ultima strofa.

din nou multumesc!
pentru ambele comentarii.
dar mai ales pentru apropiere.

succes si spor!

pt.

despre Maya... și alte lucruri... de exemplu cuplul prakriti-purusha, tendințele Vishnu-Shiva-Brahma etc. îmi plăcea îndeosebi să vorbesc când eram ceva mai verde.
acum am cam pierdut rândurile și oboseala vieții incepe să își facă loc.
despre asta am vrut să vorbesc aici aici.
cât am reușit, cât nu...

mulțumesc frumos pentru descompunerea textului!
cât despre cuplul vecin este o cu totul altă poveste.

spor, suflet ușor!
pt.

da, nu m-am gändit la asta (la imprimare - forma de sân etc.).
ar fi amuzant un tricou pe negru cu scrisul alb (mă amuz și eu).
dar nu artefact, ci \"composite\", un melanj (ciorbă, deh!).
părți din el sunt foarte interesante!

să vă trăiască!
pe al meu îl cheamă T.-A. și are 20 de luni sau 609 zile sau 14605 ore și 10 minute (iar numărătoarea continuă).
cât despre durerile de cap - copii mici, probleme mici - copii mari, probleme mari, nu?

deocamdată nu sunt inspirat, mă aflu în zona gri, astfel încât... asta e, la atât m-am priceput!

mulțumesc de vizită și semn!

cu zâmbet,
pt.

mulțumesc frumos de popas!
atât de albastru pe cât poate fi se apropie de sfârșit.
e o obsesie, o căutare care trebuie să cuprindă...
cuprinde? nu știu.

este o fisură undeva.
cred.
ar trebui să știu, dar uit mereu cât de albastru poate fi!

cu zâmbet,
pt.

Am vrut să cuprind multe idei în puține cuvinte.
Dar este un sens pozitiv, nu sumbru. În fine, interpretările sunt subiective. În concepția mea exista în această poezie o antonimie între moarte și depărtare (deplângerea depărtării de imponderabilitatea începutului, de deplinătatea existenței întru aceeași ființă - Dumnezeu - cumva este lupta ce se regăsește în fiecare când, după constientizarea existenței, se vede pus în fața ideii de sacrificiu, de moarte). De aici sensul pozitiv, dar trist al primăverii. Ideea principală - explozia vieții - cred eu că am conturat-o destul de bine. Bine, prea declarativ - ok, puteți să puneți cele două versuri în paranteze, pe mine nu mă deranjează. O singură viață, o singură înfrunzire-licărire a mugurilor, o singură suflare atât îți este dat, nu? \"Iar\" poate deveni \"și\". Dar mie îmi place acea virgulă nescrisă, acea pauză-respiro de dinaintea ultimului vers.


Mulțumesc frumos de popas!

un simplu om,
pt.

dar apoi m-am gândit la Queen și it\'s allright în forma asta!
în fond acesta a fost mesajul...