Petru Teodor

cea mai mare dificultate se regăsește în renunțarea din ultima suflare - părăsirea calității(?) de-a fi, cu reintegrarea în indistinctibil.
este o sfâșiere de sine, trecerea dincolo de limită, de este cu adevărat totală presupune o pierdere a limitei.
este un fel de-a iubi aceasta.
nu e greu să fii om.
devii oricum, vrei, nu vrei.
este greu să nu fii.
ori să crezi că ești altceva, mai presus de asta este o perfidă reflectare a unui sine hipertrofiat.
nu ești decât o ființă umană slabă și nevolnică, ce se ascunde în spatele curajului din dorința de-a controla, în spatele mărinimiei din dorința de-a părea etc.
iar diferența dintre om și OM nu este niciuna.
este doar o iluzie.
o minciună a sinelui plină de grandomanie, mai precis megalomanie curată.
subliniez - această părere critică nu se referă la autor, ci la primele două versuri.

viața, da, uneori este o dramă.
apropo, contrariile nu se luptă, ci se suplinesc.
probabil ai vrut să spui dintre conștiență și subconștiență.
între conștiență și inconștiență nu poate exista o luptă, pentru ca prezența uneia o presupune pe cealaltă prin absență; ori cu absența ta nu te poți lupta.
ma rog, păreri...

de aceasta poezia se regăsește în atelier.
nu te teme; și eu sunt tot pe acolo.

cu respect,
pt.

o, dar cu cataractele deschise, pământul păstreaza destule
tigve ce le-arată lumii
ca pe niște scrine sculptate

frumos crescendo, dunga neagră din final (\"și studiată ca un tablou în negru\", fără \"pe negru\" și fără \"cu natură moartă\"); strofele 2-3 nu le văd necesare; finalul este poezia întreagă.

spre diferența de antevorbitorul meu, cam asta simt eu aici.

cu respect,
pt.

frumoasă joncțiune - \"pielea îi mirosea a nuci verzi/ [...]/ nu mai era nimic de ascuns / adunam nuci pentru la iarnă / și ne rugam / să fie cald\".
poezia este simpla, directă.
tocmai pentru asta o apreciez cel mai mult.
se pare ca este o obsesie aceasta ea.

același,
pt.

I don\'t know - should I?
bre, bre, boală grea, moarte sigură.
cu ochii lipcă de monitor (\"pupilele mărite ca niște sexe oribile\").
artificialul pare să fie tot mai pregnant.
dar tu, se pare, ești de veghe în lanul de secară.
pardon, de ștuleți, că-i cucuruz.
\"să șuteze\"(?) - adică ce să le facă? aici nu pricepuși!
mai sunt scăpări prin poezie, dar furia ei este superbă.

cu respect,
pt.

mă identific și eu, cumva, pe aici.
copilăria mea și nu numai se regăsește.
(îmi plac textele acestea pline de amintiri; le consider pline de sâmburi; este o plăcere să crești undeva la curte, iar dacă ești departe de Bucureștiul ăsta, este și mai bine.)
și mama mea are două zile de naștere - la țară așa se întâmpla, uneori, mai ales dacă erau zile geroase, înzăpezite, părintii întârziau și mai mult până declarau copilul; atunci în acte figura altfel decât în realitate.
apoi, parcurgând, am trăit și cele de care nu am avut parte - bunicul meu, singurul pe care l-am apucat, vorbea peltic, umbla în cârje, era mare pehlivan (afacerist în tinerețea lui) și ducea în spate năcazuri multe din vremea războiului; îi erau dragi nepoții și se regăsea in noi; și mirosea tare a oaie și capră, de la cojoacele in care dormea; știrb și peltic, nu-l înțelegea decât tata, mai ales că vorbea repede, înghițind din cuvinte; iar bunica îl iubea tare; când o murit (s-o stins mai întâi bunica, apoi el), a tras dupa el în pământ la câțiva ani și pe cea care a avut cea mai mare dragoste și dăruire în a-l îngriji, pe fata lor (mătușa mea); cumva poate să o aibe în ceruri alături de ei.

hai să nu deviem prea tare.
văd ca ai început o carte aici.
succes.

cu plăcerea lecturii,
cu zâmbet ușor nostalgic (tâmp cum ar zice alții),
pt.

hai să redevenim serioși (?).
domnule filozof (nu mă pot abține, uneori), mă iertați de îndrăzneala novicelui, dar finalul acela...
ți s-a mai zis, știu.
pe lângă faptul că îmi amintește de poeziile mele din liceu, nici că se potrivește.

un final sec -
\"[...]
tremur
flasc obrazul vede oglinda
încep să înțeleg de ce se tăia tata la bărbierit\"
- zic eu că se potrivește de minune poeziei.
cel puțin eu acolo am pus punct.

cu respect,
pt.

eram curios ce sens ai vrut tu să-i dai cuvantului niznai (din rusescul a ști - зная) - de obicei acesta înseamnă neștiutor; de aceea versul \"zeul privea niznai\" mi se pare cumva o contradicție; dar este un univers al imaginației desfășurat aici, care nu trebuie neapărat să urmeze niște reguli stricte.
de asta zâmbeam. și de jocul meu de cuvinte!

același,
pt.

ce înseamnă niznai, camarade? că eu nu știu!
iar despre dristor, drept să spun, miroase-a băutura și a sânge!

minor,
dar cumsecade,
curios
un pt.

soarele-apus
nuanțe reci
copacul
umbra sa in lac
și frunza-ngălbenită
în cercul tot mai larg, mai larg

și podul vechi
trosnind în palme
o coardă-nerv
ce amorțește-n toamnă

___________________________
* am răsucit un pic cuțitul cu culori pentru a da impresia de relief; sper sa vă placă.

cu respect,
pt.

\"Problema plotului constă în simplismul poveștii inventate de protagonist [...]\"
rescriem
\"Problema întregului film constă in simplitatea poveștilor inventate de protagonist, care pot mulțumi pe un copil, dar sunt nesatisfăcătoare pentru un public mai pretențios.\"
să ne reamintim că în baraka există un contrast între clipa curgătoare și cea extatică, nefiind un fir epic substanțial conturat; aici nu știu, voi vedea filmul, apoi mă voi pronunța; atentie la amestecul expresiilor englezești cu româna, mare atenție!

revin dupa film!

cu respect,
pt.

\"științifico-fantastice\"
\"încât până mă\"
etc.

* mici retușuri pe text:
- \"Îl văd pe radar.\" (deja?, doar pe radar îl putea vedea, neh? atunci cum deja?);
- \" Estimare supraviețuire? / - Calculez, domnule.[tentă americană - \"I am computing, sir!\"]/ - Dhri!...\" [\"estimare supraviețuire am întrebat!\" - fără această inversiune + repetiție ce îngreunează textul; orice început trebuie făcut șfichiuitor ca un bici, cizelat la sânge; dar apoi se pierde din elan, e-adevărat; astfel încât...];
- \"E cu un câine. Marja de eroare ajunge la 20 de procente în acest caz. În plus sau în minus. [adică este mai mult sau mai puțin de 20% cu un câine; sau, dacă este cu un câine, în acest caz șansele de-a fi om scad/cresc cu 20%?; etc.; exista o nuanță de ambiguitate aici, dar este vorba de SF! bun, mai jos se lămurește treaba, este vorba de eroarea estimării supraviețuirii]\"
- \"Și, domnule, e [o] colonie Beta, n-a mai ieșit nimeni de[-acolo] de 4 ani…\"
- \"Dhri, ești [un] tâmpit! Am interzis câinii în toate [coloniile] Beta.\"
- \" ăla[...] Ce face în clipa asta?\" (momentul acesta? - improprie corectitudine în exprimare; în sprijinul acetei afirmații - vezi și mai jos exprimarea...)
- \"Domnule, 102 ore este maximul (supraviețuirii)! Chiar și cu un câine\"
- \"Ei, ce zici de asta?\"

* analize pe marginea textului:
- textul se desfășoară în aproximativ două minute; de unde se deduce un ritm alert, ca într-o comunicare militară; este vorba de 2 minute dintr-o oră neprecizată (oră pământeană? nu se știe!); totuși tonul alert trebuie menținut sec, fără prea mult exces de expresivitate (vezi exprimarea emoțiilor interlocutorului-subordonat);
- este vorba de-o ieșire din cotidian, un soi de evadare; asociate personajului x ce iese din beta vor fi diverse clișee (deja numeroase în filmele hollywoodiene) - cum ar fi libertatea, expresia sinelui (indiferent de felul in care se realizează aceasta), refuzul, tare psiho-comportamentale etc.;
- este clară intenția de-ai testa rezistența acestui element nou, acestui \"evadat\"; dacă ar fi să psihanalizăm, se asociază textului reacția cititorului, identificându-se în aceasta ieșire din beta (vezi contrastul cu alpha), în această naștere ieșirea scriitorului din uzura sinelui.

cam asta am văzut eu aici.

cu respect,
pt.

p.s.: apropo, \"libelula\" (planorul) n-a zburat nu pentru că nu avea portanță destulă, ci pentru că probabil nu înțelesesem noi prea bine textul acela în rusă sau schemele, cine știe...; mai era acolo și prototipul mașinii ce merge și pe uscat și în apă (revista de prin anii \'80!), funcțional, dar cam rudimentar; ce vrea să zică această deviere de la text? - poate faptul ca ideile ce ni se par inedite sunt vechi de când lumea; succesul lor depinde doar de anumite circumstanțe; putem sa disecam mai mult, dar ajunge pentru astă seară!

râd.
zâmbesc și râd.
firesc ceilalți se vor întreba între ei de virusul nebuniein (ceva între vaca nebună și gripa aviaro-porcină), dar, ca un nebun ce se respectă, nici că\'mi pasă.

îmi amintesc de revistele rusești vechi ce le răsfoiam, descifrând pe alocuri (nauca i tehnica, ceva de genul ăsta); din revistele acestea am construit noi un planor, care la prima încercare a căzut lat pe pământ, iar la a doua încercare de pe vârful casei (am crezut că nu avea înăltimea corespunzătoare ca să se avânte spre ceruri) s-a făcut praf și pulbere.
între aceste reviste am găsit, prăfuite și vai de steaua lor, câteva almanahuri ștințifico-fantastice de pe vremea mamei (am uitat să spun că toate acestea se desfășurau la casa bunicii, undeva la țară).

ei, de asta râd.
pentru că și atunci și acum începuturile oricărei povești sf ma derutau îngrozitor, încqt pănă mă dumiream, se termina povestea. și începea alta.

aici mi-am imaginat altceva decât sugerează autorul în subsolul paginii.
dar... vom vedea.

succes,
cu respect,
pt.

am ajuns aici pe căi ocolite.
dar nu mi-a părut rău.
două poze asociate cuvintelor sunt sâmburele acestei curgeri.
multă înțelepciune/adevăr în prima țesătură - orice paradis este o iluzie.
dar la ce nu mă așteptam este cea de-a doua întrețesere - vidul întreține libertatea cu aripi. foarte frumos iar alegerea pozei/simbol este foarte reușită/sugestivă - vidul, iluzia oarbă a unei dăruiri (întrerupătorul electric a unei lumini), întreține libertatea (zborul, căutarea luminii; nu lumina, ci căutarea, aceasta-i libertatea) cu aripi.

plăcut! excelsior!
să vedem ce se mai naște!

cu respect,
pt.

hai să reformulăm un pic din întortocherea ultimei strofe - este prea frumoasă (merită):

\"până atunci
să rămânem acolo
unde-i singura libertate
ce ne-o permitem
să fim
uneori
copii\"

* cât despre castane, nu știu ce să spun - iubesc ploaia mai mult decât mirosul castanelor, astfel încât mereu cred în renașterea cenușei și nu in părăsirea nopții.

cu respect,
pt.

p.s.:
\"noi nu am știut niciodată
să plecăm
câteva gânduri
vinovate
privind înapoi
ne condensează în suflet o piatră
și-o asprime ciudată\"

am redus ultima strofă la:

\"el
alb
ea
cu ochii plini de maci\"

____________________
apoi am recitit și am simțit nevoia de-a mai reduce un pic din excesul trăirii (strofa 2), de-a o canaliza cumva:

\"nu e nevoie de nimic
pentru asta
ci doar de-un cais,
și de câteva păsări visând\"

______________________
și-n cele din urmă am căzut către strofa 1, cu o mică deviere:

\"ea
citea un studiu despre cer
el
învăța timpul înapoi\"

_____________________
* drept să spun mi-a cășunat și pe titlu, l-aș fi vrut mai scurt (\"...și Dumnezeu trecea tăcând\") și fără de subtitlu.

* da! frumos, simplu, fără răsuciri inutile, o poezie clară, inductivă!
(dovadă critica-mi de mai sus!)

cu respect,
pt.

ideea acestei construcții este de simplitate.
are tangențe fragile cu codul bushido.

așteptarea morții este, cu toată banalitatea ideii, artificiul de la care am pornit această construcție. (apoi alternanța viață-moarte este de-o banalitatea covârșitoare; poate așa sunt și eu - șters și banal, prins de jocul acestei contradicții)

poate mai încolo am să dezvolt ceva mai mult, cu mai mult miez.

cu respect,
pt.

într-un palat
unde lumini se așezau în ninsoare
acolo te-am zărit pe tine
în mulțime -
copil încântător
pierdut de gând în privire

și ți-am dorit spre mine
amețitoare-a ta nedeslușire
cu degetele alunecându-mi fine
pe buzele tale într-un început
de tăcută iubire

_____________
și varianta asta poate fi perfecționată.

* nu \"feeric, minunat\", \"lumini [...] luminează\", nu \"într-un palat [...] acolo\", nu \"priveam [...] te-am zărit\"... - toate acestea sunt greșeli&repetiții obositoare;
* hai să încercăm totuși să refacem poezia fără acestea:

într-un palat
unde lumini se așezau în ninsoare
acolo te-am zărit pe tine
în mulțime - copil încântător
pierdut de gând în privire

și ți-am dorit spre mine
amețitoare-a ta nedeslușire
cu degetele alunecându-mi fine
pe buzele tale într-un început
de iubire

---

* și totuși ce este mai sus nu este o poezie, ci doar un pretext pentru poezie, începutul unei poezii; dacă ar rămâne așa ar fi nematurată (nedezvoltată).
* să îți schimbi stilul nu înseamnă să renunți la romantism, ci doar să-l dezvolți, să citești mai mult astfel încât greșelile inerente oricărui poet începător să nu le mai faci; iar cel mai bine ar fi să îți cauți propriul stil; a, și să nu renunți, să scrii, încercând mereu să te autoperfecționezi.

succes!

cu respect,
pt.

tot ce se poate (viziuni diferite).
imi cer scuze si eu daca am dat impresia vreunei ofense. nu m-ati ofensat!
ma amuza partea cu profesorul. tatal meu a fost filolog. si profesor. dar nu dadea doi bani pe ceea ce faceam eu sau fratele meu. asa incat nici mie nu-mi par cine stie ce. unele dintre ele le-am muncit destul de mult incat sa le apreciez. altele - urmeaza.
eu prefer altceva. mda. intradevar. dar acel altceva nu-i in contrapunct cu romantismul propriu-zis.
si, sincer, nu aveti de ce sa va cereti scuze. asteptam o critica la sange, care sa ma ajute sa indrept ceva din textele mele. nu doar \"imi par ca sunt proaste si asonante\", ci aici exista disonanta, aici trebuie cautata alta rima, aici este exces de imagine, cuvinte redundante. dezamagirea asta este in fond fata de mine, nu fata de voi. asta este agonia, cand stai fata in fata cu tine si realizezi cat de marunt esti.


cu respect,
pt.

adevărat.
ar fi trebuit \"o ceață ce sânger\", dar mi-a scăpat.
am mai modificat.
de altfel, ca de obicei, am să mai revin pe textele scrise.
nimic nu-i perfect.
nu are cum să fie.

spor la lucru tuturor.

cu respect,
pt.