Poezie
printre ape
[căderile a șasea, a șaptea și-a opta]
2 min lectură·
Mediu
* 6 *
în dreapta
o clădire din cărămizi
câteva stinghii, coaste-alipite
aburi ce se ridică din pântecul ei
în tăcere
în jur alte clădiri
dintr-o piatră digerată de foamea născută de drum
se ridică această cădere
iar din cer se aruncă
obiecte nefolosite
pân' la pământ
ruginesc și ele de sete
prin cămări hematiile
se lovesc bete
în văzduh ard îngeri de alb
ca o urmă de jad
un soare căzut într-o parte
o hartă
fără speranță
și-n stânga iubirea
timidă, răsfrântă
cu palma deschisă
(o aud cum cerșește un fum
murdară, cochetă
cu privirea duhnind a tutun)
* 7 *
pe masă un om disecat
un înger
cu fiecare deget crăpat
și-un iris ce curge în umbră
peste ape
iubirea cenușă
o moarte
peste viața flămândă
eu stau lângă el – el stă lângă mine
fără privire
un prunc ce se hrănește doar cu pastile
se jupoaie cu unghiile
și-n cădere se suie prin sine
cu tentacule-n pânze mai subțiri și mai fine
un zid fără culori
buzele ei calde, moi
când nimic nu te mai ține
un salt
și-apoi negru-bazalt
* 8 *
pe un stâlp de piatră
în mijlocul apei
tu – dansând
haina ta în vânt
flutură, apune
ochii tăi închiși
nimic nu pot spune
cineva mă cheamă
cumva neformat
un ou fără ramuri
norii prinși în vaduri
tărâmuri ascunse
ceva fără prag
ce trece prin unde
și-n iureșul apei
o lume de-aproape
ca și cum n-ar fi
dansează prin noapte
și moartea nu pare
nimic nu mai moare
bolnavul în dans
atins de extaz
se întâmplă dară
cu tălpi prea murdare
și degete-n sfoară
să urce pe stâlp
să scape-'nafară
umbre prin veștmânt
o apă mai mare
(nu există cât, totul ne unește
glăsuiește ea, visul ei grăiește
peste carnea-stâlp ca peste un pod
peste carnea apei ca peste un nod)
(câte un cuțit
mai taie prihana
fără-de-vreo-moarte
fără-de-parte)
[...]
sosesc, mamă dragă,
să nu închizi ochii
printre funii trag
mă zbat prins de flamă
orb, cum orb este astrul
printre frânghii strânse
dansând ca o floare
cu tristețea leac
cu tristețea leac
024.027
0
CB