Petru Dincă

Din punctul meu de vedere, până la urmă v-a ieșit traducerea. Și a ieșit chiar frumos. Mai are doar mici imperfecțiuni. Vă fac eu câteva sugestii:

,,Vorbește blând, - sau gândul ei hoinar
ce-i potrivit cu-al meu, și, negreșit, e har

Plăcuta-i tihnă într-o zi - minune'' -

........................................... .

Oricine ar putea să plângă,-oricine-ar fi

Domnule Liviu Mureșan,

aveți mare dreptate în ceea ce privește această instituție din ce în ce mai depășită, care se numește Academie. De fapt, ea a devenit un organism care mai mult încurcă și frânează evoluția lingvisticii românești, dacât o duce înainte. Ultima ei ispravă e acel Doom2, atât de încâlcit, încât nici profesorii universitari nu mai reușesc să-i dea de cap. Despre ultima gramatică a academiei, nici nu mai vorbesc! Dacă vă spun că n-au dorit să vorbească cu mine la telefon, n-o să mă credeți.

Vă mulțumesc pentru felicitări!

îți mulțumesc frumos pentru felicitări! Propoziția alcătuită de tine nu e chiar în limba dacă, ci formată din cuvinte de origine dacă, dar sună foarte frumos. Simțul tău poetic și-a spus cuvântul.

Te rog să-mi transmiți, dacă vrei, adresa ta printr-un mail, ca să-ți trimit un exemplar al dicționarului.

Domnule Cornel,

vă mulțumesc frumos pentru inspirata recenzie pe care ați făcut-o dicționarului meu. Este o carte la care am muncit mult, dar am făcut-o, așa cum ați remarcat, cu pasiune, ceea ce mi-a ușurat munca. Dar, așa cum de asemenea ați observat, pasiunea nu m-a determinat să fac rabat de la obiectivitate, lucru esențial în astfel de lucrări.

În altă ordine de idei, sunt convins că, nu peste mult timp, cei de la Academie vor fi nevoiți, cu tot conservatorismul lor (deși cred că e mai mult de atât) să accepte punctul meu de vedere. Asta pentru că, chiar dacă uneori mai târziu, adevărul iese mereu la lumină.

În final, apreciez și forma artistică pe care ați dat-o recenziei dumneavoastră și care caracterizează, în general, textele pe care le scrieți.

Petru Dincă

Mi-a plăcut poezia aceasta, în care se sfârșește o lume, în așteptarea alteia mai bune. Dacă ea va veni, este o altă poveste. Chiar și pesimistul Bacovia exclama: ,,O, vino odată, măreț viitor.'' Finalul îmi amintește puțin de Blaga.

P. Dincă

Mi-a plăcut sonetul dumneavoastră. Felicitări! Are un umor amar. Am totuși o mică obiecție. Guvernul din Victoria mi se pare acceptabil.

mi-a plăcut poezia aceasta de atmosferă, cu imagini vagi, difuze, unele deosebite: ,,soba de lemne atât de fierbinte încât/gândurile își deschid larg ferestrele să ia/o gură de cosmos''; ,,înzăpezesc pagina aceasta/nevinovat de rece/antarctică''. Ar mai trebui, poate, să lucrezi la coerența unor imagini.

Petru

Domnule Necula,

vă mulțumesc pentru aprecieri și pentru sugestie! Chiar dacă nu ținem cont de ele, părerile celorlalți ne influențează, într-un fel sau altul.
Toate cele bune!

o poezie frumoasă, plină de tristețe autumnală. Cred că la melancolia anotimpului se adaugă una mai veche, social-conjuncturală, altoită și ea, la rândul ei, pe binecunoscuta resemnare mioritică. Mi-au plăcut, în mod deosebit, imaginile ,,aripi de cenușă'', ,,acvilă fără cuib'' și finalul, din care aș scoate totuși pe ,,se'', din penultimul vers.

Petru

Să ne convingeți, azi, doriți,
C-ar fi profesorii țicniți;
Da’n țara cu atâți inepți,
Nebunii trec drept înțelepți.

Din punctul meu de vedere, nu nebunii (care, în paranteză fie spus, nici nu sunt așa de mulți) fac ca învățământul românesc să meargă atât de prost. Principalele cauze sunt: măsurile arbitrare luate, din multiple interese, de cei care conduc Ministerul; corupția, servilismul și caracterul urât al multor profesori; proasta finanțare. Iar pe primul loc între aceste cauze se află educația proastă pe care o primesc elevii în familiile lor. Cu anumite excepții, bineînțeles.

mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu! E o poezie scurtă, dar foarte frumoasă, mai ales prin mesajul etic, satiric. Ideea autorului e că oamenii sunt mai duri (adică mai insensibili, mai răi)decât pietrele. Iar eu cred că are dreptate.

Îmi place poezia ta cu reflexe tragice, expresioniste. Finalul e o definiție foarte reușită a toamnei.

Petru D.

Foarte interesantă poezia, cu androginismul ei confuz și cu trimiteri la o epocă de tristă amintire, care însă, unora dintre noi, le trezește totuși nostalgii. ,,rușii au trimis om pe selena''; cred că numai în această poezie.
Am citit cu plăcere.

Vali, mai întâi sper să nu ai animozități în ceea ce mă privește, deoarece eu te asigur sincer că nu am niciuna.
Apoi, observ că ai unele nemulțumiri în ceea ce-l privește pe autorul replicii. Cred că ai dreptate. Să încercăm însă să discutăm strofa respectivă absolut obiectiv, fără să fim influențați de alte considerente. În acest caz, replica are logică, ea explicitându-se, în proză, în felul următor: pentru a fi absolut sigur că fata este cuminte (lucru pe care îl bănuiește, dar nu l-a probat) și, pe de altă parte, pentru a verifica dacă ea este într-adevăr prostuță, și nu este doar impresia lui, bărbatului din epigramă i se propune, să spunem așa, o căsătorie de probă. De fapt, această probă ar fi pentru respectivul bărbat doar un pretext, o viclenie prin care el ar putea să se bucure de farmecele ei. Poanta se bazează pe specularea polisemantismului verbului ,,a lua''.

În ceea ce privește conotația sexuală a replicii (pe care tu o consideri și vulgară) aici lucrurile sunt discutabile, depinzând de standardele de pudoare ale fiecăruia. Tu, fiind mai pudică, găsești strofa inacceptabilă din acest punct de vedere. De fapt, cred că este unul dintre motivele principale pentru care ai trecut-o la OffTopic. Eu nu găsesc replica vulgară, pentru că folosește un limbaj aluziv, evitând termenii așa-ziși obsceni. Vreau să-ți amintesc, de asemenea, că și un epigramist clasic cum este Păstorel are câteva epigrame asemănătoare, pe care bănuiesc că le-ai citit.
În concluzie, fără a strălucită, replica este totuși meritorie.

Sper ca argumentele mele să fie convingătoare. În caz contrar, mai putem discuta
pe acest subiect. Oricum, vreau să te asigur că te consider un editor bun. Dar toți suntem perfectibili.

Domnule Postolache,
vă mulțumesc pentru replică; aceasta mi se pare reușită și nu înțeleg de ce este la OffTopic.

Mai întâi, apreciez faptul că vreți să purtați, în continuare, cu mine un dialog pe marginea regulilor epigramei.
Pentru a demonstra că sinereza care apare în epigrama mea putea fi evitată, îmi trimiteți o epigramă personală, în care întrebuințați cuvântul respectiv fără sinereză. Dar exemplul folosit, destul de ingenios, nu este totuși fără cusur, deoarece are două probleme. Prima este aceea că sintagma ,,Curții celei Constituționale'' sună puțin nefiresc, iar a doua (mai serioasă) este faptul că accentuarea ,,constítuționále'' este o licență poetică. Prin urmare, revenim în punctul inițial.
În ceea ce privește folosirea limbii române de către oamenii de radio și tele- viziune, sunt de acord cu dumneavoastră. Dar, așa cum lăsați să se înțeleagă, limba este făcută (într-o anumită măsură, desigur) de vorbitori, astfel că pronunțări ca geo-grafie, geo-metrie ș. a. s-au generalizat deja și lingviștii vor fi nevoiți să le introducă, în viitor, în dicționare. Însă dacă oamenii de televiziune mai au o scuză, nefiind de specialitate, lingviștii de la Academie nu au niciuna, atâta timp cât mențin un adevărat haos în toate capitolele limbii, mai ales în etimologie (unde sunt mari probleme, iar eu sunt într-o polemică susținută cu ei), dar și în gramatică, ortografie și ortoepie.

Sunt de cu dumneavoastră că epigrama e artă în miniatură, nimeni nu contestă asta, dar nu puteți să negați faptul că ea e minimalizată de criticii literari. Ați studiat dumneavoastră vreun epigramist la școală sau știți vreo istorie a literaturii în care epigramiștii să fie luați în serios?

În ceea ce privește observațiile referitoare la regulile epigramei, ele sunt, în general, corecte. Totuși, într-un punct vă contraziceți puțin, și anume când spuneți că licențele poetice nu sunt interzise, după ce, mai înainte, ați insistat asupra sinerezei făcută de mine. Probabil ar trebui să înțeleg mai degrabă că ele nu sunt recomandate, dar pot fi acceptate în anumite situații, părere la care, de altfel, subscriu.

Aveți dreptate în ceea ce privește sensul cuvântului ,,cacofonie''. Termenul ,,lalofonie'', pe care îl folosește Dan Norea, nu există în dicționare și nu știu cine l-a inventat, dar nu era nevoie de el. Dar părerea mea despre cacofonii o știți deja. În România există deja o isterie în ceea ce privește cacofoniile. Cacofonia nici măcar nu este o greșeală, ci un fenomen lingvistic nerecomandabil(este părerea lingviștilor), însă evitarea ei prin folosirea
termenului ,,virgulă'' sau a acelui ,,și'', atât de supărător, este cu adevărat o greșeală.
Cam atât pentru astăzi.

Domnule Dan Norea, în primul rând vă mulțumesc pentru lămuririle în legătură cu regulile epigramei. Eu sunt, într-adevăr, începător în acest gen literar și orice informație îmi este de folos. Mai citisem câte ceva și înainte, dar nu mă lămurisem îndeajuns. Din păcate, unele din regulile menționate de dumneavoastră le găsesc ușor forțate sau interpretabile, ca să nu spun discutabile. Dar să le luăm pe rând:

- licențe poetice; nu înțeleg de ce nu sunt admise, atunci când, prin folosirea lor, se obțin rezultate estetice notabile. Nici eu nu sunt de acord cu forțările de versuri, care duc la sonorități neplăcute, dar atunci când versul sună bine, nu văd de ce trebuie să se renunțe la anumite construcții și să se sacrifice idei și epigrame originale, numai pentru a se aplica niște reguli formale rigide. Am întâlnit și pe acest site unele licențe care au fost acceptate, după opinia mea, întemeiat. Un exemplu, luat la întâmplare, este acceptarea pronunției ,,fi'ndcă''. Mai menționez că mulți poeți români remarcabili, printre care și Eminescu, au licențe poetice în creațiile lor, fără ca asta să le diminueze valoarea.
- aritmii; aici lucrurile sunt și mai delicate, mai interpretabile. Pentru că ritmurile clasice înseși sunt, în multe cazuri, puțin artificiale. Vreau să spun că anumite silabe neaccentuate sunt pronunțate, în mod artificial accentuat, numai pentru a încadra versul în ritmul stabilit (adică dominant) al poeziei. Se întâmplă acest lucru mai ales în poeziile cu ritm clasic ale unor poeți moderni ca Bacovia sau Arghezi, dar chiar și la poeți foarte scrupuloși în ceea ce privește ritmul, ca de exemplu Eminescu. Revenind la epigramă, cred că a căuta în mod rigid aritmii (nu mă refer la cele supărătoare, disonante) este o metodă puțin indicată. De altfel, am observat că, pe acest site, se procedează, la acest capitol, destul de rezonabil.
- cacofonii; punctul meu de vedere vi l-am spus deja. Sunt de acord totuși cu evitarea lor, pe cât posibil, în poezie, mai ales a celor supărătoare. Eu sunt pentru o poezie cât mai eufonică, dar aceasta e obținută nu atât prin evitarea cacofoniilor, cât prin alte mijloace artistice, mai subtile. Ce ziceți de următoarele două versuri din Eminescu, în care apar două cacofonii, dintre care una foarte supărătoare, în mod obișniut: ,,Iar albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur/Ca cercei din el să facă cariul care-i meșter faur''. Vi se pare că sună rău aceste două versuri? Mie, nu. Mi se pare că, dimpotrivă, sună chiar foarte muzical.
- întreruperi ale cursivității, prin punct și virgulă; Sunt de acord că ele trebuie, în general, evitate, dar nu cred că trebuie sacrificată o epigramă bună din cauza unei astfel de întreruperi. Am întâlnit chiar și la dumneavoastră întreruperi prin punct și virgulă.
- în ceea ce privește originalitatea, sunt de acord cu dumneavoastră, cu precizarea că o idee similară, tratată într-un mod artistic diferit, trebuie luată în considerație. Fac excepție asemănările prea frapante, care pot conduce spre suspiciunea de plagiat. Desigur, și epigramele independente, care reiau o idee mai veche, pierd, în mod inerent, în apreciere, la factorul originalitate.

Cam atât despre reguli. Cât privește afirmația că epigrama ar fi cenușăreasa literaturii, punctul meu de vedere e nuanțat. Eu cred că, alături de literatura s.f., de aventuri, polițistă ș. a., epigrama e un gen minor, dar superior celor menționate. Și se întâmplă asta, în primul rând din cauza scurtimii ei. Oricât ai încerca, nu ai cum să etalezi prea multe virtuți artistice în numai câteva versuri. În sensul acesta, dezideratul ca epigrama să aibă versuri cât mai scurte cred că este în defavoarea ei. Cu toate acestea, epigrama este totuși citită și apreciată, iar unii epigramiști au ajuns chiar celebri. Dar aceste lucruri dumneavoastră le știți chiar mai bine decât mine. Sunteți unul dintre epigramiștii pe care îi apreciez în mod deosebit pe acest site, și de aceea v-am și scris acest lung și detaliat comentariu, deoarece cred că îl veți înțelege și veți ține cont de părerile expuse în el.

Cu stimă,
Petru Dincă

Domnule Dan Norea, vă mulțumesc pentru vizită și pentru precizările pe care le faceți, care corespund întru totul mesajului transmis de mine în epigramă.

În privința sinerezei, am explicat mai sus punctul meu de vedere. Este o licență poetică și nu cred că poate fi evitată. Eu nu o găsesc supărătoare, dar, dacă aveți altă părere, puteți să mi-o spuneți. P.D.

Domnule Eugen, nu cred că m-ați înțeles prea bine. Prin termenul ,,abureală'' am vrut să arăt, exagerând puțin, faptul că, în ultimii ani, instituțiile statului s-au adresat Curții Constituționale și în chestiuni care nu țineau de competența sa, crescându-i, în mod artificial, importanța. Este și cazul deciziei ei cu privire la tăierea salariilor, pentru care nu-i port prea multă simpatie, lucru care se poate vedea în epigramă.

În ceea ce privește sinereza, aceasta e intenționată, mai bine zis nu am putut s-o evit. Dar nu cred că e o problemă, este o licență poetică. Și e una perfect acceptabilă, întrucât pronunția e cerută de ritmul versurilor și, oricum, nu sună rău.

Referitor la cacofonia pe care v-o imputați, eu nici măcar nu o consider cacofonie sau, oricum, e una dintre cele de care nu trebuie să se țină seama. În privința cacofoniilor, poziția mea, ca lingvist, e una mult mai laxă, dar nu e cazul să o dezvolt aici. Vă pun numai o întrebare: știți că Eminescu are, în poeziile lui, foarte multe cacofonii?

P. Dincă

Mi-a plăcut foarte mult poezia. Și eu trăiesc aceeași febrilitate a derulării prea rapide și dezordonate a evenimentelor, goana nebună a omului modern. Pe de o parte, am nostalgia unei liniști patriarhale, ca în poezia lui Șt. O. Iosif sau în romanul ,,La Medeleni'', pe de alta, sunt însetat de schimbare, de noi evenimente. Probabil nu sunt eu singurul care trăiește aceste stări.