Neajunsuri cazone

Știam că excelent combați -
Ai în catren aport major -
Dar nu știam, nici să mă bați,
Că ești... soție de maior!

Cândva am scris și eu pe-aici ceva în genul:

Soției, ghete i-am luat
Cu-ntăritură la carâmb,
Căci un amic mi-a sugerat
C-a început să calce strâmb.

Citește-i pe clasici, Daniela, citește-i pe clasici...

Nelu are dreptate. Asta se întâmpla prin octombrie 2009, dar nu mai țin minte în ce zi... am o memorie atât de proastă.

Iar eu i-am replicat:


Soluția nu e bună

O știu cu toți, bătrâni și prunci,
Nu numai filozofii:
Ea calcă strâmb exact atunci
Când își dă jos pantofii.

Gigi, îți mulțumesc pentru atenție și promptitudine. numai tu mi-ai mai rămas...
din păcate, moralul meu este mult prea (s)căzut (grație intervenției celui pe care îl credeam prietenul meu, Petrișor) pentru a concepe o replică bună. mersi, Gigi.

Petrișor, și ce mult te iubeam...
tu știi prea bine, iubite fost prieten, despre această situațiune care poate apărea atunci când practici acest fascinant gen literar - epigrama. am scris zeci de epigrame bune, foarte bune și sclipitoare (sâc! și sic!) fără să mi se întâmple așa daraveră, dar iacătă că bătu ceasul cel rău și pentru mine... anyway, mă bucur că tu ai fost primul din viața mea (epigramatică), cu care am greșit, iubite fost prieten Petrișor!
acum, la despărțire, dă-mi înapoi toate replicile mele frumoase, legate cu panglicuță, te rog.
ce să spun, Petrișor, decât că mi-ai stricat seara, noaptea și weekendul, lucru pentru care, firește nu-ți mulțumesc! :)
p.s. voi începe să citesc din clasici, Petrișor, dar mă cam plictisesc să-mi tot recitesc epigramele iar și iar...

Dan, eu mi-am început viața epigramatică :) pe acest sait, în 22 octombrie 2009, iar până atunci nu urmărisem fenomenul nici pe sait, nici altundeva.
nici prin gând nu mi-a trecut că s-a mai scris ceva asemănător. totuși, eu am plasat plenar poanta în arealul militar: cazon, maior, carâmb.

poate voi reveni cu unele considerații pe marginea incidentului, deoarece aș avea câteva lucruri importante de punctat.

pe curând, prieteni (actuali și foști)!

...de câte ori a pățit fiecare din noi figura asta. Fenomenul are deja un nume - similitudine. Și e de la sine înțeles că e nepremeditată, altfel s-ar chema plagiat. Cel mai rău a pățit-o Vali Slavi la o festivitate de premiere, tocmai luase marele premiu. Bine, acolo se presupune că vinovat de \"incultură epigramatică\" era juriul. Dar cine draq știe toate epigramele din lume?
Eu n-am ținut cont de nimic și, în volumul proaspăt apărut, am publicat toate epigramele care, după ce le-am scris, s-au dovedit a fi similitudini. I-am rugat pe cititori să mă creadă pe cuvânt că, atunci când le-am scris, nu citisem precedenta variantă.

În privința comparației între cele două epigrame, ai dreptate, carâmb este mai folosit la cizmele militare. Deci contextul cazon e în avantajul tău. Dar la Nelu, deliciul vine de la naivitatea soțului - un prieten i-a sugerat, iar soțul a interpretat mot-a-mot.

Ce-mi place este că Nelu a acuzat-o pe \"ea\" pentru călcat strâmb, iar tu l-ai acuzat pe Florin Rotaru. Ți-e dor de el?
:)

Se întâmpla pe 5 oct. 2009. Nici Nelu n-a zis-o cu rău. Mai dă-i o șansă!
Pe atunci și eu l-am ars în amorul propriu și am atentat la onoarea lui de familist cu următorul catren:

Variantă... securizată

Puteai cu banii de ciubote,
Crezând că îi vor fi armură,
Să-i cumperi- cu vreo trei bancnote
De castitate... o centură!

Cu amiciție pentru toți, Gigi

prieteni dragi, revin cu câteva precizări.

similitudinea temei (poantei) este, probabil, cel mai mare pericol care îl pândește pe autorul de epigramă. în opinia mea, când ți se întâmplă o așa chestiune te afli, practic, într-o situație imposibilă: ți-a venit o idee, ai procesat-o, ai așezat-o în formă, ai finisat epigrama, ai migălit-o, iar rezultatul îți este anulat într-o clipită de verdictul implacabil: \"s-a mai scris așa ceva!\". perplexitatea și dezamăgirea creatorului sunt totale, credeți-mă. și ce ar trebui să facă acel autor?
să se rușineze? nicidecum, pentru că nu a făcut nici un lucru reprobabil.
să se revolte? dar împotriva cui? a colegului său mai iute de pană? ar fi absurd, deși, omenește, de înțeles :) a hazardului? poate, dar fără folos. a celui care semnalează situația? cel mai normal :), dar injust, până la urmă, căci respectivul este doar pianistul în care nu trebuie să tragem.
probabil că, umoriști fiind, cea mai ok reacție ar fi să ne amuzăm, remarcând, încă o dată, că viața bate tot, chiar și pana unui biet epigramist :)

aș vrea să mai subliniez un paradox interesant: pentru a te pune la curent (și nu numai pentru aceasta) cu cât mai multe subiecte (teme, poante) ale genului este, desigur, indicat să citești cât mai multe epigrame. ori, tocmai în acest fel crește riscul de a te \"contamina\": undeva, într-o ansă a cerebelului, la un abscons nivel subliminal, va rămâne aninată o idee, un clu, o rimă, o poantă pe care, ulterior, o vei folosi dând naștere unei nedorite \"similitudini\".
consider că problema (din păcate, chiar este o problemă) similitudinii în epigramă rămâne deschisă și, din păcate, nu foarte curând (dacă nu cumva, niciodată) rezolvabilă.

Dan, îți mulțumesc pentru răbdarea și generozitatea de a împărtăși. de epigramistul Florin, cu ale lui replici spumoase, ne este dor tuturor (bănuiesc). și nu mă provoca, Dane :)

Gigi, deși m-ai tradus și tu (dându-i dreptate lui Dan, care îi dă dreptate lui Nelu), te iert (de data aceasta). te salut, Gigi.

prieteni, mă retrag să îmi înec amarul într-o bibliotecă, la șosea, cu o călimară neagră în față...

cu bine, tuturor!

Coincidențe se întâmplă oricui, dar mai rar. Plagiatorilor, tot mereu. Odată ce te-ai impus ca original într-un domeniu, nu poți fi bănuit de plagiat, pentru că ar fi împotriva interesului tău să copiezi. Nu am timp să detaliez mai mult, așa că precizez doar că admirația mea pentru tine e intactă. :)

iubit fost și din nou actual prieten, pe scurt, Petrișor, dragostea mea :)

am insistat cu precizări mai ample, pentru că este vorba de o chestiune importantă în epigramă, delicată și controversată.
mințile noastre surori (ascuțite) și iubirea epigramatică (alo, se aude, intriganților? :) ) care ne unește au făcut posibilă realitatea (pe care tu, poetic, o numești plagiat, iar eu, realist, o numesc semn divin al dragostei noastre literare) de a pica pe aceeași poantă.

lăsând (doar puțin) gluma la o parte, mai spun că situațiunea în chestiune a fost favorizată puternic de faptul că \"strâmb\" are numai două rime valabile: \"carâmb\" și \"dâmb\" (\"tălâmb\" iese din discuție, fiind un termen jignitor, impropriu epigramei). ca atare, matematic, existau 50 la sută șanse să picăm pe aceeași rimă/poantă. lucru care s-a și întâmplat, spre bucuria mea, căci am nimerit fix în vânjoasele tale brațe literare, Petrișor.

mai în glumă, mai în serios, similitudinea în epigramă rămâne o realitate neliniștitoare, un bau-bau care transformă visul de glorie al epigramistului într-un coșmar. dar, dacă acest coșmar mă aduce în bătaia penei tale, pot spune că nu mă deranjează câtuși de puțin, dimpotrivă.

iubirea e un lucru atât de mare, încât un ditamai mizilic de similitudine nu se poate așeza de-a curmezișul între două spirite înfierbântate ca ale noastre, nu-i așa, Petrișor?

p.s. și totuși, nu puteai să alegi și tu \"dâmb\"? :)

Soția de maior, mirată,
Gândea: \"O fi de la carâmb?
Deși l-am dus - și nu o dată -
La ortoped, el calcă strâmb!\"
(GMD)

Soțul azi e colonel,
Și nu mai calcă strâmb,
Căci o doamnă la hotel
Îi cântă-n pat la drâmb.

Soțul azi e colonel,
Și nu mai calcă strâmb,
Căci o doamnă la hotel
Îi cântă-n pat la drâmb.
(Giovanni)

Se-ntâmplă-o chestie ciudată,
Zic eu, în respectivul pat -
În schimb, o veste minunată
Ne-aduce John: l-au avansat!

dar știu că ai găsit o rimă senzațională, Ionel :)
(eu știam de drâmbă, dar cu regionalismele și arhaismele e mai complicat)

mulțumesc pentru trecere și la bună revedere!

Nici un(niciun) regionalism sau arhaism;vezi proveniența drâmbei(drâmb).Fără sarcasm Ion Cuzuioc!

de sarcasm, nicidecum, Ionel.
am vrut să spun că, în funcție de arealul etnico-geografic, aceeași noțiune are denumiri diferite, uneori foarte asemănătore, dar, totuși, diferite.
pe curând și toate cele bune!

Am asistat aici la o discuție pe marginea similitudinilor care pot apărea la creatorii de epigrame. De aceea vă pun o întrebare: dacă apar atât de multe situații de genul acesta, de ce nu se acceptă, ca în cazul fabulei, să fie tratată aceeași temă (idee), în manieră personală, de mai mulți epigramiști diferiți? Cu condiția, bineînțeles, să nu fie și asemănări de formă între epigrame (chiar dacă nu sunt intenționate, adică chiar dacă un epigramist nu s-a inspirat de la altul).
În ceea ce privește epigrama ta Daniela, mie, ca întotdeauna, mi-a plăcut.

Vă doresc toate cele bune la toți!

în primul rând, te salut, Petru. mă bucur că nu m-ai uitat :) și, de asemenea, că problema aceasta ți-a stârnit interesul.
într-adevăr, chestiunea este delicată (cum am mai spus), complexă și spinoasă, dar abordarea ta mi se pare absolut rezonabilă și fezabilă.
cel mai mult mă bucură faptul că unui adevărat artist al cuvântului migălit, așa cum este Petru Dincă, i-a plăcut miniatura mea șugubeață (dar câtă muncă în spatele celor patru rânduri, știi foarte bine).
mulțumesc, și te mai aștept cu plăcere.