Paul Bogdan

Trec prin lume ca printr-o lumină grea de secunde. Mi se scurge umbra printre pietre-n țărână, mi se ascunde tulburată de atâta singurătate, de atâta veșnicie. Stă ghemuită pe un pumn de

Ghemuită, ca un scâncet de neputință, ca o pasăre oarbă sau ca oricare altă neființă, dormi în mine, mugure, ești frunză plăpândă și ți-e verdele tulbure. Pan 26.06.2003

Stau cu barba prinsă-n palmă Ca-ntr-o menghină fierbinte Punând stavilă-n cuvinte, Prea cuminte, Voluntar și făr-de minte, Mut, Ascult. Mângâindu-ți sânii calmă, Povestești fals

Aplecat peste hrisoave sau pe tomuri de-amintire, Cu piciorul strâns sub sine Rupt vremelnic de-o iubire, Desenează cu limba jumate-n gură, Iar jumate pe hârtie. Din „sechelele” prunciei

Frunza crudă de absint Te îmbată înspre floare Prin petale, prin petale Te scufunzi ca-n labirint. Ai culege-o amețit, Dar se apără, și-n piele, Roșii stropi de crude stele Îți dau semn că

Eu fac puține lucruri pentru noi, te iubesc și atât. Nu am în curte cal alb și tinerețe-fără-de-bătrânețe. Am doar două picioare, două mâini iar aripile mele abia acum se gândesc cum să

S-ar fi fost făcut, demult, că făceam slove din pământ, ...răcnea cuvântu-n pumnul meu, cutremurând pe Dumnezeu. Era păgân era și sfânt, era cum astăzi și eu sunt, un curcubeu mușcat

Vorbim îngereasca, paparudă. Cuvintele ni se împăsăresc ca o rugă. O împletire neînțeleasă din zdrențăroșii de noi, mire-mireasă, trage-n jos ploi. Pan 16.05.2003

Clopotele acestea sunt făurite din carne, gem la atingere, nu urlă când cheamă. Dintre coastele mele se preling sunetele lor sfărâmate de teamă, se aud rostindu-și numele cu o voce

Călărea degajată pe umerii mei, cu ținuta zveltă, cu mâinile strânse zdravăn pe pulpe, ușor aplecată înspre zare. Se uita cu detașare la cei ce strigau după noi: Centaura, trece

Tu aveai mustață ca de lapte și pe pleoapă îți atârnau vreo două fire de ceață, mie barba îmi era albă, arătam ca o babă în această dimineață. Erai proaspătă, căscai leneșă și te

Oameni ca tine se nasc în fiecare zi, își spun „femei”. Cresc așa cum cresc astfel de oameni, întâi le crește părul, apoi brațele, apoi o bucată de inimă, apoi alți oameni care se numesc

Parc-ai exersa pe mine exorcismul, profană. Eu n-am să-mi scot din cap Sau din alte unghere tâlcuite, ideile mele aducătoare de moarte zici tu, de viață cred eu. În van rotești fraze și

Pe marginile acelui râu cresc pietre, precum copacii cresc, frunze în toate nuanțele închise, purtate de vântul-apă, se rostogolesc firesc în aval, se usucă, se fac mici și mărunte,

Hai să ne măsurăm iubirea, tu cu șchioapa, eu cu șchiopul, tu cu umbra, eu cu tumba. Eheiii, sunt iubit de cea mai frumoasă femeie! Iubirea se măsoară cu lungimea visului, de la

Tu ești actriță, cuvintele-s copiii tăi ce te hrănesc din mână, care mai strâmb, care mai drept, care de care târându-se pe-o rână. Îți strălucesc pe buze, albețe-ou cuvintele lăuze.

El este cel care mă acoperă cu o piele albastră pe care o numesc viață. Pe ea sunt tatuați îngeri: un Dumnezeu, iubita mea, fiica mea și chipul tăcerii mele ce contemplă această