Poezie
Glasuri
1 min lectură·
Mediu
Clopotele acestea sunt făurite din carne,
gem la atingere,
nu urlă când cheamă.
Dintre coastele mele se preling sunetele lor sfărâmate
de teamă,
se aud rostindu-și numele cu o voce aparte:
...clopote sparte! ...clopote sparte!
Doar Clopotarul,
Bătrânul,
le știe felul de-a fi.
Se arcuiește de spate cu toată puterea dumnezeirii,
le mânuiește cu milă,
trage din ceruri spre mine lumină.
014300
0
Bătrânul,/ le știe felul de-a fi./ Se arcuiește de spate cu toată puterea dumnezeirii,/ le mânuiește cu milă,/ trage din ceruri spre mine lumină."
frumos! o chemare a luminii!
mi-a plăcut cumințenia întregului și tenta dată la ceas de sărbătoare
aprecieri!