Poezie
Semne
1 min lectură·
Mediu
Mă atinge cu șoldurile, ca din greșeală,
marcându-mi corpul.
Din semnele lăsate aș putea citi despre ea
ca dintr-o carte în care cândva am scris despre toate,
fiecare cu timpul ei, fiecare cu trupul ei,
hieroglife rotunjite, de sus, de sub curbura sânilor,
până acolo unde ar trebui să fie mereu cineva, altcineva.
Femeia aceasta te pătrunde cu ușurință,
îmi spune trecătorul ce sângerează din dragoste,
despicându-și pieptul,
închizându-mă în carnea lui moale ca într-o carte
în care fiecare dintre femei este scrisă după numele ei,
umbre, în ale căror suflete se găsește cineva,
mereu altcineva.
marcându-mi corpul.
Din semnele lăsate aș putea citi despre ea
ca dintr-o carte în care cândva am scris despre toate,
fiecare cu timpul ei, fiecare cu trupul ei,
hieroglife rotunjite, de sus, de sub curbura sânilor,
până acolo unde ar trebui să fie mereu cineva, altcineva.
Femeia aceasta te pătrunde cu ușurință,
îmi spune trecătorul ce sângerează din dragoste,
despicându-și pieptul,
închizându-mă în carnea lui moale ca într-o carte
în care fiecare dintre femei este scrisă după numele ei,
umbre, în ale căror suflete se găsește cineva,
mereu altcineva.
076327
0
A doua repetiție nepotrivită, femeia, fiecare dintre femei . Poziționarea călător, tu, femeie , carte este un pic cam amețită, nu știi exact care ce și unde.
Ai pătruns de fapt într-un gen de poezie logică, oarecum cifrată, care nu se mai ridică la nivelul celebrei tale femei de lut de altadată. Aici amesteci semnele cu umbre, suflete și curburi, trup, carte, solduri, amprente, imaginea este cam incalcita. Te rog frumos sa ma ierti daca am interpretat gresit ceea ce simti tu, eu asta am vazut in textul tau ca cititor si crede-ma, as dori din tot sufletul ca imaginile tale sa fie mai clare si mai sufestive