Papadopol Elena

Corectez:

ruptură ideatică
Deci... pentru prima strofă, am o propunere

pe care și-a exprimat-o domnul Ionuț. De fapt, în timpul lecturii, am rezonat până aici, la versurile:
"îmi place să cred că e un motan
care își schimbă ascunzătoarea
de fiecare dată când mă apropii
lăsând în urmă doar un "fior" de dor
așa cum îl definesc constelațiile.

am încercat să o ating / să o resping
să-mi musc degetele de la mâini
dar cuvintele s-au dizolvat ca un ecou"

unde m-am tot întors, înțelegând că frumusețea, prin exercițiul pe care îl facem de a observa lucrurile noaptea, ziua, poate fi întâlnită în adevărata realiate, în tot ce mișcă sau există, și, prin urmare, chiar în motanul care își schimbă ascunzătoarea, devenind, în poem, metaforă a frumosului. De ce m-am oprit de mai multe ori aici?! Această trecere imediată de la masculin la feminin, de la motan la frumusețe, când spuneți "am încercat să o ating" este un pic cam nepotrivită, rupe ideea, parcă lasă la opțiunea cititorului...
Apoi, în versul "să-mi mușc degetele de la mâini", pe lângă faptul că trebuie renunțat la specificarea făcută, în esența versului am întrezărit neverosimilul, nerealizarea, față de mediul înconjurător la care ați apelat până la acest vers pentru întâlnirea cu frumusețea. Personal, întreaga strofă
"am încercat să o ating / să o resping
să-mi musc degetele de la mâini
dar cuvintele s-au dizolvat ca un ecou
al valurilor care alintă țărmul
în nopțile de vară.
așa că rămân în tăcere și o aștept
știind că se va arăta când uit complet
când uit să o mai caut."
mi s-a părut o ruptură identică.
Deci... pentru prima strofă, pentru care am o propunere:

"am simțit adevărata frumusețe
ca pe un ecou tăcut / plutind
prin ungherele minții

mă trezesc uneori
și o caut
convins că se ascunde în spatele viselor
pe care le uit imediat ce mă ridic din pat.
// de vină e fereastra și sărutul tău cald. //"

rămân în tăcere
aștept
știind că se va arăta

poate tocmai în acest gol
dintre întrebări și răspunsuri
trăiește

așa cum adesea ai spus…
„doar organic.”

Rezonez cu ideea poemului! Mulțumesc mult pentru ca am avut ocazia să interpretez versurile și sa-mi las opinia, propunerea... Multă inspirație!

Fragmentul scris se potrivește cu titlul ales. Mai multe vieți dedicate unor cutii. Chiar și în momente de fericite ale vieții, "cutia" este dotată cu ambalajul falsei libertăți, cu "ordine și disciplină". Am citit cu interes!

domnul Ionuț, pentru mesaj! Mă bucură aprecierea dumneavoastră.

Am citit și comentariul domnului Ionuț, la fel, deosebit. Prin versurile dumneavoastră am simțit și am trăit natura, aceeași liniște blândă; superbe figurile de stil! Mi-ați transmis liniște, și emoție și frumos! Această stare de spirit, pe care ați dăruit-o, cred că este mai mult decât poezie; este contopire, este iubire, este viață!

O primăvară luminoasă!

Irina, dacă îmi permiți, mă pot adresa așa?

Am lecturat minipoemul. În primul vers, deși de această stare a îndrăgostitului nu scapă nimeni și, prin urmare, este super cunoscută, trăită, există substanță lirică. Vrea să deschidă cu putere vocea interioară, cu tot ceea ce ai de spus. Apoi, în versurile următoare ai dezacord între subiect și predicat:

"Unde ești tu e lumina și distrugere
Și multe cuie de bătut în pereți"

Gândește așa, mai întâi, enunțurile într-o topică normală și astfel vei observa mai repede cum e corect și cum nu, apoi poți folosi inversiunea, devenită figură de stil.

E lumina și distrugere și multe cuie de bătut în pereți unde ești tu.

Ai subiect multiplu; in afară de lucrul acesta, dacă doi dintre cei trei termeni, care ocupă funcția sintactică de subiect nu au articol, cum ar fi, de exemplu, "distrugere" și "cuie", nici celălalt termen "lumina" nu trebuie să primească articol.
Iar ultimul vers, într-un poem așa de scurt, nu oferă emotie, frumos, sensibilitate; probabil ai dorit o imagine care să șocheze; desigur, este gustul tău estetic; am citit și alte poeme scrise de tine, însă trebuie să îl mai lucrezi un pic pe acesta, dacă vrei să-i pui și amprenta realității.

Am citit cu plăcere versurile; mi-au atras atenția imaginile metaforice utilizate simbolic; eu rezonez mai mult cu jumătatea dinspre finalul poemului

priveşte fereastra
dinspre apus
bate vântul
cu el poartă
mirosul de ploaie

de vină
ne spele...

nu voi ține glodul în palme
nici lacrimi n-am să risipesc

care îmi prezintă vocea ta liberă, sensibilitatea neascunsă de simbolism, lăsată în voia ei; însă e musai să folosești conjuncția "să" în versurile:

"de vină/ ne spele".

pentru mesaj, pentru lectura poemului! Da... o poveste frumoasă! Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Și doresc tuturor să cunoască și această împlinire de a fi părinte, să trăiască povești frumoase, să primească și să împrăștie bucurie în jur. Mi-e sufletul plin. Acum, parcă se inversează rolurile: parcă noi suntem copiii și ea - părintele. Mulțumesc foarte mult și vă doresc numai bine! Mult succes Anei

Din punct de vedere afectiv, ai surprins, Ilie, în versurile tale și o altă trăire încercată; mulțumesc pentru felul în care ai văzut, pentru imaginea vie, dinamică.

Mulțumesc încă o dată, pentru rezonanță, și Amandei.

pentru lectură și semnul lăsat!

am recurs la căutarea verbului a nemuri în dicționar; se folosește rar, dar tot cred că ar fi mai bine plasat la final.
Numai de bine, Ilie! E doar o propunere, mai citește, recitește poemul si vezi dacă este de luat în seamă.

Corectez:
cred că ar fi avut mai mult impact dacă ar fi fost așezat la final

nemurește nemurirea
rod în rod născând tăcut
... un fel de implozie de nemurire, chiar și în lucrurile, care nu se văd și cred că de aici derivă orgoliul poetului, Ilie, când afirmă la final:
eu privind la toate astea
mă gândesc:
- nu plec de-aici!
M-a șocat un pic verbul nemurește, fiind un cuvânt inventat, poziționat chiar la începutul poemului și bănuiesc că nu s-a dorit a fi un lucru nesemnificativ și, după lectura poemului, cred că avea mai mult impact dacă ar fi așezat la final
Am mai observat,de fapt, mai multe cuvinte inventate, dar zic eu că nu prea merge să scrii risip (în loc de risipă), ca să se potrivească, d.p.v. al rimei, cu nisip.
Am remarcat versurile finale, care mi-au adus un plus de lumină, și imaginație și aer de poveste, așa cum îmi aducea, în copilărie, mult îndrăgitul Topîrceanu.

Am lecturat poemul dumneavoastră și, sincer, m-am întors asupra lui. M-a șocat un pic începutul; nu există puncte de suspensie sau alt semn grafic, care să mă oblige la o pauză, însă ați reușit să concentrați atenția cititorului asupra puterii singurătății, să încărcați semantic versurile cu povara singurătății, astfel încât se simte transcendența încăde la început:

Singurătatea nu vine niciodată lingură.
ea vine cuțit.
trece prin apocalipsă și străpunge geneza.

Eu, prin lecturile, pe care le-am făcut, v-am comparat - în sensul că v-am apropiat - poemul, atât psihologic, cât și spiritual, de creația lui César Vallejo.
Mi-a plăcut acest poem profund, confesiv - personalizat.are și ermetism: intr-un fel iubirea ține de noroc. Am mai simțit protest, resemnare, aspirația către iubirea transformatoare, întorcându-ne la gesturile simple, cerându-li-se cumva și zeilor să facă aceleași lucruri omenești, să se implice, să fie alături oamenilor în sărăcie, să spargă tiparul existenței lor; mai descopăr în poem dorința interioară de a ieși din spațiul limitat:
Aș vrea o zi în care să iubesc așa cum iubește un om,
cu de toate.
Să le citesc țipetele colorate ieșind afară din case prin pereți,
Mi-a plăcut poemul și, cum v-am spus, v-am apropiat de această căutare poetică, de imaginile artistice din versurile lui César Vallejo, însă învăluite de alt timp, de alt spirit poetic... în contact cu Singurătatea ca un cuțit, Singurătatea fiind, de fapt, realitatea.

mi-ați sugerat. Vă sunt recunoscătoare pentru lectură și recomandări. Mulțumesc mult!

Las varianta veche, dar și pe a doua

Delir

zori inexistenți
o dimineață integrată în noapte
deși este 8.30, întunericul persistă
încă o dată verific ora: 8.45
teamă
pe străzi luminile felinarelor par false
orizont închis
plouă
nu sunt frunze
nu este nici iarnă
nici început de primăvară
nu este viață adevărată
straniu
am spus acest cuvânt
și am privit din nou spre ceas: 4.14


Delir

zori inexistenți
pe străzi luminile felinarelor par false
orizont închis
plouă
nu sunt frunze
nu este iarbă
nu-i început de primăvară
nici vis
nici viață adevărată
inima se strânge
compară secunde
gem zvârcolirile
pendulele ticăie
să mă ridic
să număr pe degete
firele treze de nisip

Cu respect, o părere îmi exprim, la o primă vedere a textului! În versul:

Pe-afară-n naufragiu de o clipă

să atașați articolul hotărât substantivului naufragiu

Pe-afară-n naufragiul de o clipă

Apoi, în strofa a doua puteți avea variantele:

Tu stai la foc privind pe geam tulipă

Sau

Ești lângă foc privind pe geam tulipă


O, mamă, ger mi-e-n piele pân la oase
Pe-afară-n naufragiul de o clipă
O geană-n lacrimă pe-obraz îmi țipă
Și iarna mult a vârsta ta miroase.

Ești lângă foc privind pe geam tulipă
Ca de cleștar și-n liniști numeroase
Plăpându-ți braț cojocul meu îl coase
Și în secunde veacuri se-nfiripă.

Am citit cu plăcere! Foarte frumos!

Un fel de corn de vânătoare, din moși strămoși simbol al dezlănțuirii, al avântului (încă de mic)... însă am zâmbit la final, pentru că ați evidențiat atât de frumos și un pic autoironic această ascensiune eșuată...

Am întâlnit această... lentilă asupra vieții, această tristețe profundă, imprimată chiar la final

prietenii mei puternici foloseau pentru asta alcoolul
și în fiecare zi mă îmbrățișau repetându-mi
că totul se întâmplă doar în cărți

Mi s-a părut trist și profundă această imagine contrastantă: totul se întâmplă doar în cărți; adică iubirea - din inceputul poemului -, forma armonioasă a vieții, s-o întâlnești doar în cărți... mie îmi lasă întipărită, în suflet, o căutare dureroasă...
În fine, mi-am exprimat părerea, în calitate de cititor, la fel cum și alții pot face lucrul acesta... Când am timp intru pe site și citesc creațiile celorlalți colegi. Mă obișnuisem cu creațiile dumneavoastră pe teme filosofice, parcă de un alt nivel (alt limbaj artistic, alte corelații), dar totul ține de gustul și de preferințele
fiecăruia.