Verdele care nu se scutură

Cineva cu care să copilărești împreună. Așa am interpretat.

pentru lectură și semnul lăsat!

am cam uitat de noi
și-am fi uitat cu totul
dacă n-ar fi verdele nescuturat
sub care ne dăruiam...

acel verde care nu se scutură așa îl văd, metaforă pentru amintirile vii
un ușor regret, o nostalgie, dar mereu o bucurie
ar mai fi și iubirea, și ea e veșnică
căci azi, împreună dăruim (nepoțeilor, aș spune)

Din punct de vedere afectiv, ai surprins, Ilie, în versurile tale și o altă trăire încercată; mulțumesc pentru felul în care ai văzut, pentru imaginea vie, dinamică.

Mulțumesc încă o dată, pentru rezonanță, și Amandei.

fiindcă am trait si eu aceeasi poveste, cu Ana a mea. Cristina, in cazul dv., fiind ingerul unor parinti care au trait o poveste frumoasa...

un poem care se potriveste multora. Simplu la prima vedere, dar profund si emotionant prin simtire.

pentru mesaj, pentru lectura poemului! Da... o poveste frumoasă! Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Și doresc tuturor să cunoască și această împlinire de a fi părinte, să trăiască povești frumoase, să primească și să împrăștie bucurie în jur. Mi-e sufletul plin. Acum, parcă se inversează rolurile: parcă noi suntem copiii și ea - părintele. Mulțumesc foarte mult și vă doresc numai bine! Mult succes Anei