în zori

poemul acesta este o fereastră/oglindă între om şi Dumnezeu, poetul sugerând că omul a fost creat după chipul şi asemănarea creatorului, asemănarea nefăcând excepţie într-o zi de iarnă, la bustul gol, în faţa ferestrei deschise. Totuşi, omul priveşte şi simte dintr-o perspectivă efemeră această experienţă, trecerea şi căderea fiind elemente relevante şi marcante. Fulgii apar în trei ipostaze, mărunţi, cu sensul de neînsemnaţi, aşa ca la o primă observare, apoi capătă gradual experienţă, ca într-un fel de revelaţie. Devin mai vioi, evocând bucuria, ca la final să sugereze trecerea, sfârşitul. Chestia cea mai interesantă din poem este nevoia de atngere a palmei divine, la fel ca în celebra pictură a lui Michelangelo, Crearea lui Adam. De fapt, şi aici e şmecheria, acest om la bustul gol este însuşi continuatorul Adam, într-o replică hibernală a paradisului, replicii lipsindu-i însă veşnicia, de unde şi nevoia atingerii divine. Descopăr un poet forte inteligent, foarte natural în exprimare, care atinge cu bagheta magică a condeiului marile teme existenţiale, dedezicându-se de divinitate. Bravo, domnule!

atingere, nedezicându-se

cred că acest poem este cel mai bun poem pe care l-am citit pe Agonia în ultimele luni.

a doua erată

Am citit și comentariul domnului Ionuț, la fel, deosebit. Prin versurile dumneavoastră am simțit și am trăit natura, aceeași liniște blândă; superbe figurile de stil! Mi-ați transmis liniște, și emoție și frumos! Această stare de spirit, pe care ați dăruit-o, cred că este mai mult decât poezie; este contopire, este iubire, este viață!

In sfarsit, ninge si in Bucuresti. Mergand catre birou, fulgii mi se topeau pe fata. Mi-am amintit de poemul dvs. Las semn pentru ca mi-a placut. Putine cuvinte, metafore puternice. Profund, frumos.

însinguratul pensionar dintr-un apartament de bloc,
îşi leapădă în zori pijamaua bucuros că e bine mersi,
pentru noua zi care începe. îşi leagă baiera pantalonului
de trening. bagă de seamă că ninge afară. deschide fereastra
cu gândul să ia de pe pervaz pospai de zăpadă, să-l treacă
pe faţă şi ochi, pe gât şi pe piept, să-i simtă răcoarea
şi bucuria de-a fi încă viu măcar o zi.
privit co ochi dinafară, bătrinelul pare că-i şui dar,
sub tâmpla lui morisca gândurilor se-nvârte pe mai multe paliere
deodată: amintiri, intrebări,melancolii, viaţă cât a fost,
este şi cât va mai fi... necunoscute sunt cărările tâmplei...
cât îşi face cafeaua bibilicul pe şestache lucrează.
în aburi de cafea şi fum de ţigară ideea trecerii se vrea
mângâiată pe creştet şi starea de acum să fie furată
uitării din graba ninsorii de clipe.
scrie. cuvintele vin de la sine, simpe ca şi viaţa lui, fără pretenţii.
îmbârligături şi brizbizuri, înfiripând tabloul trăirii de-o clipă.
stinge mucul ţigării,citeşte. mda, moşul din geam nu-i încă prea şui.
deschide leptopul şi o postează. personale sau... o reciteşte.
îi place cum " ziua se deschide ca o gură de prunc cu muguri
de dinţi căutând sânul luminii" şi zice că numai şi pentru atât
şi merită a fi poezie...

mulţumesc, domnule Ionuţ, pentru analiza făcută cu răbdare şi
la obiect.sunt de acord până la "am descoperit un poet inteligent..."
şi m-am oprit. am scuturat buimăceala din cap şi m-am văzut cu amărăciune
cum trec de fiecare dată cu ochii privind lăturalnic la dicţionare
invidios şi umilit de câta necunoaştere zace în mine. din amintire
l-am auzit pe tata zicând: - măi, Ionică tată, nu râde cu gura până
la urechi de bucurie că plânsul te-aşteaptă la colţ, nici otrăvit
de durere, că cerul nu-i totdeauna cu nori, iar la laudă să nu te înfoi
că nu depatrte altul te-aşteaptă să te stuchiască-ntre ochi...
mă gâdila nespus de mult remarca, recunosc. noroc de mine că vine

domnul Nanu şi-mi spune că numai capul şi coada sunt bune şi-mi
trezeşte o amintire cu mama umpând piele unui gât de gâscan, cu
amastec de ceapă călită, jumeri tăiate mărunt, orez şi crupe
din belşug, ca o chişcă. fiartă , prăjită-n untuă... mamă, ce bună...
mulţumesc pentru asta şi pentru stea.

doamna Elena,
mă bucur că poezia mea va transmis linişte, emoţie, frumuseţe.
zi de zi aşa ar trebui să ne fie viaţa...
mulţumesc de popas şi atenţie.

doamna Dani,
să îşi aducă cineva aminte de zisele tale, asta da, e ceva.
oare nu asta-şi doreşte orice autor? cuvântul scris şi publicat,
nu ştiu de ce-l asemuiesc cu un pisoi aruncat în lume, speriat
căutând şi sperând să dea de un suflet iubitor şi curat...
mulţumesc, sărut mâna. Ioan.