din jurnalul lui Dumnezeu

Spuneam mai demult că destinul este creionul ascuţit înfipt drept în inimă. Şi mai spuneam că singurătatea e ca o sabie cu două tăişuri. Mai ales atunci când este asociată cu durerea fizică, singurătatea este amplificată, în funcţie de cât poate duce fiecare. Şi trece prin întreaga fiinţă, de la cap până la picioare, ca un cuţit ascuţit, fără milă. Şi simţi şi distrugerea ta, şi simţi, uneori, în cazurile fericite, şi faptul că ai puterea de a crea ceva ce transcende această suferinţă, cum ar fi arta. O renaştere spirituală şi artistică. Cumva, există o legătură între poemul pe care mi l-ai comentat şi poemul tău, şi nu mă refer doar la acea noapte ca element de referinţă. Există o dorinţă lăuntrică de a găsi, de a simţi, de a iubi, dincolo de camera de tortură a singurătăţii. Arta, în poemul tău, nu e sugerată nici măcar la modul subtil, fiind doar omul care vorbeşte despre om şi se adresează omului. Vor coborî şi ei, zeii, să reinveţe să fie oameni, să înveţe şi ei pescuitul cu mâna? Un poem sincer şi trist, despre condiţia umană. O poveste adevărată despre regăsirea identităţii, chiar şi privind în oglinda trecutului, un loc în care încă mau surâde chipul mamei.

Da, se aseamănă cu poemul comentat al lui Ionuț ”un vis ca o mare adâncă”, culmea e că eu am scris un poem despre evadare, în mare, după care a apărut și poemul lui Ionuț Caragea și poemul de sus... Nu domnule, destinul ”nu e un cuțit”, așa cum am spus și în poemul în proză că săgeata lui cupid se termină nu cu o săgeată, ci cu o inimă, și mă opresc aici. Mi-ar plăcea să nu se mai fure teme de pe la mine și să existe comentarii care mai de care, ca acela de sus și ca poezia lui ”Ștefan Ciobanu”, chiar dacă vorbiți despre Dumnezeu, și nu despre opera mea...

Atâta timp, cât Caragea spune că destinul este un creion ascuțit înfipt drept în inimă și ca o sabie cu două tăișuri, dl Caragea este sadic...

Eu m-am retras de pe un site, care complilează ideile de la alții și le bagă în texte sadice... Nu vă doresc cumpătare, pentru că nu sunteți în stare, sunteți numai în stare să extrapolați pe teme și apoi să faceți poezii proaste la kilogram despre creioane înfipte în inimă. Pe acest site, având în vedere că și eu sunt ”o singuratică”, mă consider nu numai parodiată ci și amenințată... Exagerați domnilor. ”marea te vrea/jos dictatura!” sau ce să zic, sunteți ca apa cu sânge, în ea, dacă amenințați cu tot felul prostimea: ”Eu cunosc omul până la ziua lui de naștere,
pentru că fiecare om are o zi de naștere tainică
alta decât cea fizică.
o zi de naștere pe care doar propria mamă o cunoaște.
o zi sărată.”

Cine sunteți de fapt, ce sectă... Cum vă permiteți să spuneți că ”Singurătatea vine cu un cuțit și străpunge geneza...”

Chestia este că divagați religios, după poemele mele, și asta se vede.

Suneteți duși cu pluta...

Iulia, îți voi spune cu un calm absolut că eu nu aveam cum să te copiez pe tine. Poemul meu Un vis ca o mare adâncă face parte din volumul Despletirea viselor, publicat la editura Princeps edit în anul 2018, cu o prefață scrisă de Daniel Corbu. Iar citatul cu creionul ascuțit înfipt drept în inimă se regăsește în volumul Din spuma valurilor, editura Fides, 2017. Ambele cărți pot fi consultate pe site-ul meu, ambele sunt înregistrate la Biblioteca Națională cu ISBN și tot tacâmul. Deci, te rog frumos să nu mai vorbești, în cazul meu, de furat de teme sau alte prostii, cum nici eu nu voi face acest lucru despre tine. Îmi datorezi scuze, atât pentru declarația de furt, cât și despre atacul la persoană de la final, acolo unde spui că suntem duși cu pluta. Nu știu ce se întâmplă cu tine, prin ce treci, și nu este treaba mea, Dar în materie de literatură, când faci unele afirmații, cum ar fi furtul, ar fi fost simplu să faci o căutare pe Google și ai fi găsit versurile poemului și citatul meu cu ușurință. Plus că acel poem face parte, în variantă tradusă, și dintr-un volum publicat și premiat în Franța cu mai mulți ani în urmă. Îmi cer scuze lui Ștefan pentru explicațiile date sub poemul său pe care l-am apreciat cu sinceritate, rezonând cu sentimentul predominant și felul în care a poetizat. Nu aș fi vrut să fac acest lucru, dar, pentru a elimina orice urmă de suspiciune, am fost nevoit să o fac. Mulțumesc frumos pentru înțelegere!

Dragă Ionuț Caragea, citatele sunt periculoase, eu asta remarc. Sunt agresive. Dacă tu le menții, treaba ta... Eu asta am remarcat, plus contextul marin de ambele părți, și doar atât vă zic, să vă mai reveniți... ”marea te vrea, jos dictatura!” asta am reținut din poemul lui Ștefan, care de fapt este un fake. Dacă lui îi place să vadă oameni blagosloviți cu sare, să îi cunoască până în ziua lor de naștere, să își mai imagineze unele cu marea încă o dată sau cu cuțitele, dacă sunt citate vechi, ”un creion ascuțit înfipt drept în inimă”, dar ce să mai repet, numai bălării... Sunt citate, pardon. Tu le-ai pus, dar sunt citate, sunt publicate. Scrieți, de fapt și de drept, ce vreți, treaba voastră...

Dragi colegi,

Vă mulțumesc pentru comentarii și pentru timpul acordat citirii poeziei mele. Doresc să clarific câteva aspecte în urma discuțiilor și observațiilor primite:

În primul rând, aș dori să subliniez că inspirația este personală și autentică. Temele abordate în poezie/artă plastică/filme, precum singurătatea, destinul sau condiția umană, sunt universale și, inevitabil, pot rezona cu alte lucrări artistice prin imagini aparent identice. Cred că literatura și arta, în general, funcționează pe un teren comun al sensibilității și al reflecției, iar similitudinile tematice si de imagine, ( v vocabularul limitat) apar natural atunci când explorăm emoții profunde și întrebări existențiale.

În al doilea rând, scopul poeziei mele nu este de a ataca viziuni religioase neortodox, ca o revoltă juvenilă. Dimpotrivă, îmi privesc creația (mai mult cea de față) printr-o perspectivă mistică, explorând relația dintre om, divin și existență folosind imagini contrast.
Cred că arta are puterea de a invita la reflecție și dialog, iar intenția mea a fost aceea de a transmite o căutare personală a sensului vieții, nu de a ofensa sau de a provoca o imagine prinsă într-o dogmă musai de respectat/repetat.

Fiecare creație își are propria identitate și sursă de inspirație, iar aceasta reflectă viziunea mea personală asupra lumii și a condiției umane.

Vă mulțumesc încă o dată pentru că ați citit și ați interacționat cu poemul meu, chiar dacă nu ați făcut decât să vă referiți la propriile poezii și scrieri. Apreciez sinceritatea opiniilor voastre, considerându-vă furați de mine dar vă asigur că nu așa stau lucrurile. Văd că Ionuț a clarificat cele spuse și apreciez.

Cu respect,

Am lecturat poemul dumneavoastră și, sincer, m-am întors asupra lui. M-a șocat un pic începutul; nu există puncte de suspensie sau alt semn grafic, care să mă oblige la o pauză, însă ați reușit să concentrați atenția cititorului asupra puterii singurătății, să încărcați semantic versurile cu povara singurătății, astfel încât se simte transcendența încăde la început:

Singurătatea nu vine niciodată lingură.
ea vine cuțit.
trece prin apocalipsă și străpunge geneza.

Eu, prin lecturile, pe care le-am făcut, v-am comparat - în sensul că v-am apropiat - poemul, atât psihologic, cât și spiritual, de creația lui César Vallejo.
Mi-a plăcut acest poem profund, confesiv - personalizat.are și ermetism: intr-un fel iubirea ține de noroc. Am mai simțit protest, resemnare, aspirația către iubirea transformatoare, întorcându-ne la gesturile simple, cerându-li-se cumva și zeilor să facă aceleași lucruri omenești, să se implice, să fie alături oamenilor în sărăcie, să spargă tiparul existenței lor; mai descopăr în poem dorința interioară de a ieși din spațiul limitat:
Aș vrea o zi în care să iubesc așa cum iubește un om,
cu de toate.
Să le citesc țipetele colorate ieșind afară din case prin pereți,
Mi-a plăcut poemul și, cum v-am spus, v-am apropiat de această căutare poetică, de imaginile artistice din versurile lui César Vallejo, însă învăluite de alt timp, de alt spirit poetic... în contact cu Singurătatea ca un cuțit, Singurătatea fiind, de fapt, realitatea.

atmosfera venita dinspre César Vallejo ar fi benefica in valoarea poeziei de fata. ma bucur ca ati vazut ideea, in n culturi zeii se fac oameni sa simta omeneste, platind cu nemurirea. cati oameni nu viseaaza sa fie nemuritori si reci. de ambele parti este o singuratate in creatie.
va multumesc pentru lectura.

însă înţeleg foarte bine de ce te referi la plural şi înclin să-ţi dau dreptate. Pste ani, peste decenii, încă mai răzbate spiritul lui Pessoa!

stiu Ionut, stiu ca nu m-ai acuzat (ce cuvant greu acuzat). Cat despre Pessoa, la cat mai multi!