Papadopol Elena

pentru lectură și mesaj, domnul Ionuț. Doamne ajută! Să sperăm că va veni pacea, să sperăm că se vor întâmpla lucruri bune!

Mulțumesc frumos pentru trecere, Sorin!

Iată în ce procent, atât de mic, s-a ivit posibilitatea să existe un om care este în adâncul sufletului copil și este foarte tulburător fiindcă, deși pare a fi bolnav ce trebuie vindecat, el este totuși ca o pâine caldă pentru alții, dă dependență celorlalți cum ar fi aceea pentru mâncare și, tot simbolic, este destinat jertfei, devenind o sursă de hrană spirituală pentru ceilalți. Eu cam așa am înțeles textul. Am citit cu plăcere!

L-am remarcat de când a fost postat. Nu am lăsat semn atunci, dar îl las acum. Interesantă și energică autosurprindere, corelată atât cu realitatea, cât și cu poezia!

M-a impresionat! "Îmi amintesc că am văzut-o plângând o singură dată, cu o scrisoare mototolită în mână și cu ochii atât de închiși încât precis o dureau."
Aceleași trăsături le regăsesc și la bunica mea. De-atâtea ori am găsit-o plângând așa cum spui sau povestindu-i strănepoatei cât de bun era bunicul cu ea,cum nu i-a spus niciodată vreun cuvânt râu.
M-a marcat povestirea și cred că lasă un efect deosebit asupra cititorilor, care îți vizitează pagina.

Ilie! Poemul este sensibil, scris din suflet! Am văzut doar unele aspecte, care pot fi modificate!

Ți-am spus că mă urmăresc versurile! Iată, m-am mai gândit la ceva! În strofa:

"m-am ataşat de imperfecţiunile mele
ca de căţelul acela şchiop
cu ochii blânzi"

pe lângă sintagma "ca de" - folosită în vorbirea obișnuită - cred că trebuie să renunți și la cuvântul "acela", pentru că este un pronume care identifică și tu deja ai folosit articolul hotărât la substantivul "cățelul", lucru care îl scoate pe cățel din anonimat, identificându-l; prin urmare, "acela" nu mai este necesar, se subînțelege despre care "cățel" este vorba.

În loc de:
această propunere care trebuie să introducă această comparație.

corectez:
alăturarea termenilor "ca de" folosiți pentru introducerea comparației

Ilie, cu drag am poposit aici!
Uite, am citit și comentariile și mai am ceva de adăugat, în eventualitatea în care mai aduci modificări textului. De exemplu, în versul: "ca de cățelul acela șchiop", nu sună bine această propunere care trebuie să introducă această comparație. Ar fi mai potrivit: precum de cățelul... Nu știu. Să vezi și tu și să hotărăști.
Apoi, după imaginea cu peștii - pe care văd că a luat-o în discuție domnul Ionuț- m-am oprit la versul: "și nici fluturi nu mai alerg". Am înțeles ideea de a alerga pe cineva, dar luând în considerare motivul poemului - scăderea notorietății activităților pe care le făceai și schimbările care se petrec - cred că poți folosi varianta: și nici după fluturi nu mai alerg.
În rest, e un poem de suflet, rezonez cu el și mă gândesc foarte mult la versurile acestea, din final:

"îi las
să se aşeze pe mine
liniştit
îmi place să-i privesc
cum vibrează
când îmi bate inima
cu al ei suflu sistolic
de care nu scap
pentru că
aşa m-am născut

perfecțiunea nu o mai caut"

adică mă urmăresc aceste cuvinte.
Spor! Duminică frumoasă!

Mulțumesc frumos pentru creșterea de nivel echipei de editori! Sunt onorată pentru că îmi urmăriți activitatea pe site!

pentru lectură și mesajul cald.

Am citit poemul, pe care îl găsesc plin de suferință, cu imagini care te fac să revii asupra lor; pornind de la titlul: mi s-a spus și nu - de exemplu - știu, tăcerea în loc de răspuns la tot ceea ce se întâmplă nu mai pare stranie și mă gândesc că ați fost inspirată când ați ales titlul poemului și mai ales pentru faptul că introduce continuitatea adresării; vreau să spun că mi-au plăcut atât textul, cât și comentariile existente, însă mă gândesc la două mici schimbări și nu știu cum le considerați dumneavoastră, ce părere aveți:

dar dacă nu te voi nimeri în grămăjoara mea de moloz
și vei rămâne îngropat în mizeria străzii
la ce folos?

1) Să folosiți nuanța reflexivă a verbului, de exemplu:
dar dacă nu te vei nimeri
2) cred că întrebarea: "la ce folos?"
nu mai este utilă, pentru că deja tăcerea în timpul lecturii e la apogeu și nu se mai așteaptă răspuns
Poemul m-a dus cu gândul la perioada când îi iubeam scrisul lui Rupi Kaur, vă mulțumesc și vă doresc multă inspirație!

Am poposit cu prietenie pe pagina dumneavoastră, doamnă Irina Lazar, dar dacă nu este loc pentru dialog, nu mai revin...; însă consider că aș fi meritat alt răspuns, fiindcă nu am înțeles, din răspunsul dat, care vă este punctul de vedere. Vă mulțumesc pentru că am avut ocazia să îmi exprim părerile asupra ultimelor două texte postate sub semnătura dumneavoastră. Nu v-am scris ca să am dreptate, ci pentru că așa am simțit și am crezut că aici, pe site, pot fi legate prietenii literare.

Doamnă Irina Lazăr, am citit textul și m-am oprit la actul de vorbire direct, care nu este ilustrat așa cum trebuie. Am înțeles că această situație de comunicare este un text de tip dialogal, având trăsături diferite de textul poetic si am remarcat că ați folosit semne de punctuație, însă vă întreb, cu drag, cu prietenie, de ce nu ați marcat cum trebuie această situație de comunicare, pentru a se înțelege cărui participant la dialog îi aparține replica.
Textul are și grad de comunicare direct, și indirect și monolog.
De exemplu, în fraza aceasta: "Nu, n-ai greșit, întreabă, aud o voce de femeie"
trebuia intervenit cu semnul exclamării ori după greșit, ori după întreabă, ca să poată fi interpretată cum trebuie conversația..
Să înțeleg și așa?! Că bărbatul îi spune aceleia care a sunat: "Nu, n-ai greșit, întreabă, aud o voce de femeie". Am o idee și poate contribuie cumva la clarificare, nu știu... dumneavoastră decideți! Iată!

Alo, cred că am greșit…
Bărbatul e puțin încurcat. Aude o voce de femeie.
Nu, n-ai greșit,întreabă
Sunteți de la hotel miraj?

Iar ultimul vers, care se dorește a fi aforistic, pare o definiție formată din subiect plus predicat nominal, care strică. Se vrea a fi explicația a tot ceea ce ați scris.
"Memoria e sepia." Cum funcționează astfel, pentru că nu se deduce din poem.
Vă mulțumesc dacă îmi acceptați gândurile și nu vă supără!

Vă doresc numai bine și multă inspirație! Și vă rog să nu vă supărați pentru că am intervenit, dar eu așa am perceput! Și repet, pentru începutul textului: folosiți semne de punctuație sau renunțați de tot la ele, dar așezarea versurilor/ replicilor să fie performantă.

Mi-a plăcut poemul! Frumos! Am trăit stările poetice și lumina feerică a lunii pline. Am remarcat sensibilitate în această suprapunere de planuri existente în prima și ultima strofă: ecranul înghețat din prima strofă, reprezentând, probabil, un element din realitatea înconjurătoare, ce participă cosmic,ca element de conexiune între realitatea exterioară și cea interioară. Proiecția liniștii, care se lasă peste toate, odată cu lăsarea nopții, atinge, din nou, zona sensibilului, așa-zisele cutii în care ne aranjăm aventurile copilului din noi, trăirile și gândurile de peste zi, fiind, din punct de vedere simbolic, o justificare a "ordinii", înainte de a merge la culcare, înainte de intra în lumea visului, din spațiul propus de către eul liric, unde cerul istovit este o metaforă personificatoare, surprinzând tot o observație legată de viață. Am rezonat cu poemul, scurt, însă intens!

Mi-a plăcut poemul! Scurt, dar intens! Scrisesem un comentariu mai amplu, însă l-am pierdut! Am rezonat cu stările poetice și cu sensibilitatea așternută în versuri, sub lumina lunii pline, dezvăluind liniștea după trăirile din timpul zilei!

Filă de jurnal

pictură în alb negru
despre așteptare și cale

singurătate ce-și face cuib
într-un ceas pe un peron...

gară mică pentru călător şi lumea lui
unde poveştile vin şi pleacă
se sting şi se uită
mai devreme sau
mai târziu
precum cântecul roţilor
rămas mângâiere
preţ de câteva clipe


Ilie, am citit poemul și am încercat să mai înlătur din elementele de relație: care, ce și termenul de comparație: precum; am obținut metafore.

Iar în versurile:

se sting şi se uită
mai devreme ori
un pic mai târziu

am înlăturat: un pic și am pus sau în loc de ori; iar finalul adăugat este cel conceput de domnul Ionuț. Nu știu dacă am făcut bine, dar așa am simțit.
E la începutul poemului rima aceea între: pare, așteptare, care și... chiar înainte de care este alt element de relație: ce, apoi am observat că ai alternat "care", "precum", "în care", "precum".
Nu știu. Tu ești autorul, tu decizi, bineînțeles! În rest, rezonez cu ideea poemului, cu cele două comentarii șicu ilustrarea simbolică a tipului acesta de analiză interioară, în spațiul unei file de jurnal.

Mă bucură trecerea dumneavoastră și propunerea. Da, aveți dreptate. Îngemănate e mai potrivit. Voi lua acest cuvânt! Mulțumesc mult, încă o dată.

unghi de vedere a orașului, colț interior de meditație! Rezonez, Ottilia!

Și eu m-am gândit tot la tel...
Dar nu înțeleg aici: cu el sparg fierul