Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Țara copilăriei

2 min lectură·
Mediu
Erau altfel iernile. Eu le-am privit prin ochii unui copil, care de-abia aștepta să ajungă la țară. Nu avea cum să nu fie bine. Nu îmi puteam petrece o vacanță tristă sau fără farmec, pe malul Borcei, în satul bunicii, din partea mamei. Copiii au, în spiritul lor, o dorință a reîntâlnirii, atunci când sunt departe de ceea ce iubesc. Iernile erau grele în Bărăgan, cu ger, cu zăpezi mari, viscolite. Mă rugam să ningă. Mult, cu cei mai mari fulgi. Sau să fie viscol, iar casele să fie acoperite, aproape în întregime. În tren, îi ascultam pe bunici vorbind și îmi dădeam seama de un lucru: că între gândurile lor și ale mele era o nepotrivire. Bunica repeta, șoptit: "Cine știe de nu ne-o prinde vreun viscol... Aici rămânem!" Printre atâtea altele, bunicul avea serviciu. Și, mai mult de-o jumătate dintr-o sâmbătă și-o jumătate dintr-o duminică, nu putea rămâne la țară. O gestiune grea. Trăia într-o stare de continuă oboseală, pe care i-o observam în tăcere și în sobrietatea privirii în gol. Când furtuna, din verdele tulbure al uităturii, se liniștea, tot ce văzusem în ochii lui devenea amintire. Cine știe... Poate că erau troiene și în Buzău... Auzisem, la știri! Mă gândeam că este și-un gestionar al sufletelor. Făcea tot posibilul să fie bine pentru toată lumea. Nenea Tică, 'nea Costică, domnu' Ene îți strângea inima cu căldură. Schimbarea vremii se întâmpla și basmul mi se așternea la picioare. Aveam bunici, aveam unchi, mătuși, veri, prieteni, animale. Case cu fumul ieșind pe hornuri, în armonie cu acoperișurile albe. Visam să rămână totul așa. Oamenii mergeau încet, oprindu-se pentru odihnă. Viața bătea înainte și tălpile săniilor trase de cai erau încălțări rezistente. Lăsau urme în zăpadă pentru rezolvarea cerințelor de zi cu zi. Iar ale noastre luau avânt, din vârful dealului, pe pârtia de unde troianul unise gardurile caselor, ca să atingă aproape mijlocul Borcei înghețate.
055
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
317
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Papadopol Elena. “Țara copilăriei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/papadopol-elena/jurnal/14187458/tara-copilariei

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@amanda-spulberAS
Amanda Spulber
Îmi place mult. E contrastul dintre entuziasmul copiilor și îngrijorările adulților. Copiii observă, dar sunt tot cu gândul la lumea lor. Bunica spunea: dacă om ieși din iarnă sau cine o mai trăi până la vară. Și la început nu înțelegeam cum e posibil să nu ieși din iarnă.
0
@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
pentru lectură și mesajul cald.
0
@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
Mulțumesc frumos pentru creșterea de nivel echipei de editori! Sunt onorată pentru că îmi urmăriți activitatea pe site!
0
@sorin-stoicaSS
Sorin Stoica
Am descoperit abia acum că ai o melodie fabuloasă de căpătâi... Rușine mie, târziu... Este un cântec care mi-a marcat viața în bine din 1993. Un solist cât o catedrală și un cântec incredibil.
0
@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
Mulțumesc frumos pentru trecere, Sorin!
0