Papadopol Elena

Ilie, în primele versuri, există riscul să fie perceput un dezacord între subiect și predicat, deși, bănuiesc, că nu ai vrut să realizezi acordul verbului "pătrundea" decât cu substantivul aerul.

mă împotriveam zorilor
şi aerului ce pătrundea încăperea
furând somnul
până când
se cuibărea lângă mine

Se poate crea o confuzie, în această ipostază în care nu zorii fură somnul, ci doar aerul, care se și "cuibărește" și se declanșează astfel o imagine a începutului incompletă, fără să includă "zorii"; am înțeles că aerul viu al dimineții, răcoarea ei te cuprinde și te fac să te "cuibăresti" - la modul impersonal mă refer -, însă dacă ai cuprinde și zorii în această poveste, dacă ai folosi verbul la plural?

"mă împotriveam zorilor
şi aerului ce pătrundea încăperea
furând somnul
până când
se cuibăreau
şi ne-ascundeam de ochiul soarelui
râzând de el
cum rămânea
cu privirea pierdută
ca un ușier
la ieșirea din tură
în timp ce își îndrepta pașii
către camera lui la margine de urbe"

Și un alt aspect: pentru că ai folosit doar imperfectul în această strofă, pentru povestire, pentru descriere, este bine sa folosești și verbul "a îndrepta" tot la imperfect. Și ar fi foarte bine, pentru că strofă a doua începe cu un verb la perfect compus și este bine, pentru că ai punctat acea acțiune trecută, care s-a încheiat, concentrându-te apoi pe prezent. Foarte frumos poemul! Mi-a plăcut comparația soarelui cu ușierul, indreptându-se către camera lui la margine de urbe, mi-a plăcut atmosfera creată în strofa a doua, însă de aici, aș elimina "a devenit locul".
... și, astfel, am început ziua în ton cu poemul tău!

Vă mulțumesc din suflet pentru trecere pe pagina mea, pentru lectura poemului și mesajul frumos! Înseamnă mult pentru mine!

dragi prieteni, păstrez varianta aceasta, a doua. Ilie, am reținut ceea ce mi-ai spus și faptul că ai fost atât de aproape de cuvintele poemului, mi-a adus o mulțumire sufletească.
Domnul Ionuț, vă mulțumesc foarte mult pentru această interpretare profundă, se suprapune cu ceea ce am simțit. Se potrivește foarte bine.

doamnă Cristina Sirion! Acum am văzut mesajul dumneavoastră! Și îmi pare foarte rău pentru omiterea răspunsului! Sunt onorată de trecere și mesajul deosebit!
Textul l-am postat azi noapte, iar dimineață am revenit cu unele modificări. Versul a început cu Dumnezeu, apoi am schimbat, am folosit amintirile, pentru că Dumnezeu se află pretutindeni. Vă mulțumesc din suflet pentru lectură și rezonanță! Și încă o dată îmi cer scuze; am văzut mai târziu comentariul dumneavoastră!

Vă mulțumesc, din suflet, pentru trecere și nota de lumină! Sunt onorată!

domnul Ionuț, pentru cuvintele dăruite! Întotdeauna mă bucură.

Și "rază de lumină" este o exprimare pleonastică; mă mai gândesc

Am oprit pe pagina dumneavoastră, pentru că am citit poemul și am constatat că există rezonanță. Am câteva sugestii de îndreptare a textului; bineînțeles că eu țin să vi le spun, iar dumneavoastră decideți...
- eu vă propun sa treceți primul verb: am șlefuit, la prezent; deoarece acest lucru se petrece în mod continuu
- aș inlocui "o undă de lumină" - nu prefer această rostire apropiată a silabelor "dă-de" - cu o rază de lumină și verbul "a extinde" e un pic deranjant; poate a împrăștia lumina, a o răspândi;
- în strofa a doua aveți termenul care introduce comparația "precum"; se repetă și în penultimul vers: "precum cântecul de leagăn stelar"; și tot în această strofă, vă adresati direct morții, pentru ca în strofa imediat următoare, să aveți o viziune mai obiectivă și cred că versul: "va trece dincolo de moarte" ar fi trebuit să fie: va trece dincolo de tine;
- "într-o altă dimensiune, divină" - consider că trebuie renunțat la explicația divină;
- "aici pe pământ iartă, unește și nu dezbină" - e de la sine înțeles că dacă unește nu dezbină; deci să nu suprapuneți aceleași înțelesuri prin antonime;
- tot în a treia strofă aveți versurile:
"nu am lăsat-o să se pietrifice, să tacă,
să vorbească în nopți de veghe cu stelele mirifice,"; este clar că verbul "să vorbească" trebuie să între în opoziție cu "să se pietrifice, să tacă" și trebuie evidențiat acest lucru - ba chiar trebuie renunțat la unul dintre aceste verbe și păstrat acela care e mai prețios pentru discurs;
- în ultima strofă e viziunea personală și concentrată a dumneavoastră despre iubire, însă versurile:
"face magie produce ecou precum cântecul de leagăn stelar."
pot fi mai adunate; de exemplu: "face magie produce ecou" - răsună magic sau "face magie, răsună precum ..."
Am încercat să aranjez un pic poemul, cam cum aș fi folosit eu verbele și alte cuvinte de legătură și sper că nu v-am supărat cu acest lucru

șlefuiesc iubirea ca pe un diamant,
să răspândească o rază de lumină;
frumosul nebun, Cronos, îmi este amant,
iubirea înălțându-și aburul din clocotul trăirilor.

Moarte, să nu mă iei;
vreau să scriu ultima slovă despre iubire;
ea este calea spre eternitate,
este darul suprem asemenea vieții în doi.

nu am lăsat-o să se pietrifice
i-am dat voie să vorbească
în nopți de veghe cu stelele mirifice,
și chiar dacă trece dincolo de tine
aici, pe pământ, nu dezbină și iartă

cu putere sangvină creează artă,
face magie, răsună precum cântecul de leagăn stelar

Și chiar varianta aceasta mai merge șlefuită! Poate mai sunt și alte păreri!

Am păstrat o amintire de lectură plăcută!

Mă bucur, dacă a fost utilă propunerea. Multă sănătate și inspirație!

Pentru a doua variantă propusă de mine, o exprimare mai argumentată ar fi:
"deși m-ar fi spânzurat cu funia aceea
aș fi murit fericită întrucât mi se arăta și mie
dumnezeul cel adevărat"

Un poem de o sensibilitate aparte, care mi-a adus o trăire specială, m-a captat; textul are această putere - prin limbaj și prin tema suferinței - de a te introduce în trăirile discursului, pe care le crezi reale, în calitate de cititor. M-a impresionat! Însă am o propunere pentru o mică modificare, pentru că am tot revenit în timpul lecturii; intenția mea de modificare este aici, în versurile acestea:
"o vreme m-am refugiat într-o mănăstire/ crezând
că va coborî dumnezeu pe o funie
până-n chilia mea
în ciuda faptului că m-ar fi spânzurat cu funia aceea
muream fericită întrucât mi s-a arătat și mie
dumnezeul cel adevărat
nu cel pe care l-am făcut eu din poezii lacrimogene
dar n-a fost să fie"

- de înlocuit locuțiunea prepozițională "în ciuda faptului" cu sintagma "și chiar dacă"

"o vreme m-am refugiat într-o mănăstire/ crezând
că va coborî dumnezeu pe o funie
până-n chilia mea
și chiar dacă m-ar fi spânzurat cu funia aceea
muream fericită întrucât mi s-a arătat și mie
dumnezeul cel adevărat"

Sau

"o vreme m-am refugiat într-o mănăstire/ crezând
că va coborî dumnezeu pe o funie
până-n chilia mea
deși m-ar fi spânzurat cu funia aceea
muream fericită întrucât mi s-a arătat și mie
dumnezeul cel adevărat"
Numai bine!

Eu rezonez cu versurile:
"și astăzi am voie să plâng,
să intru în fiecare casă ce miroase a dragoste
mâzgălită-n carnețele vechi,
pătate de mâini trecute prin viață,
cândva netede sfărmând frumos cojile de lună"
Nu voi căuta să explic sensurile acestora, ci doar las mesajul meu de apreciere; mi se par încântătoare, nu m-au lăsat rece, pentru că pur și simplu le înțeleg, realist vorbind, am trăit ceea ce transmite mesajul poemului. Când miroase a casă de om, în care există iubire, copii, bătrâni de îngrijit... Foarte frumos poemul! Iar despre final nu știu ce să spun, pentru că e vorba despre o speranță legată de creație care să excludă categoria umanului.
Poemul îmi place și mi-a trezit amintiri.

Mulțumesc din tot sufletul celor care au lăsat semn, care și-au rupt din timpul personal pentru lectură; ce pot să adaug e faptul că ultimele două versuri îmi sunt foarte dragi. Poemul va rămâne așa, în această formă și pe hârtie.
Vă doresc tuturor numai bine!

Vă mulțumesc frumos pentru lectura poemului și pentru comentariul dăruit! Este posibil ca expresia să fie prezență și în alte texte. Chiar nu am verificat.

Domnule Liviu Nanu, am tot citit poezia și am încercat un picuț să ajut; și dacă sunt cu folos micile modificări, mă bucur.

am dat ocol țăranilor, prin piață
un popă striga: locuri cu verdeață!

la o tarabă veche, o băbuță
dădea odicolon la mașinuță

iar alta presăra prin cimitir
parfumuri bulgărești de trandafir

o domnișoară bleu cu sîni frumoși
îmi oferea răsaduri de/ în galoși

iar gospodine grase la ferești
desperecheau șosete chinezești

țigăncile trăgeau de puradei
pe la balcoane guițau purcei

o tînără cu ochi de peruzele
vindea canabis, rom, chiar acadele

jandarmii miroseau a usturoi
- rulase filmul Salmonella 2 –

iar eu eram banal și insipid
ca meciul dintre steaua și rapid

a nins cu arpagic turcesc de sus
și m-am tocmit pentru un an în plus

dar dacă vine înc-o pandemie
mă spînzur preventiv, că nu se știe...

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și semnul lăsat! Mă bucură prezența dumneavoastră în pagina mea! Numai gânduri bune!

Comentând, m-am oprit asupra versului:
voi face pâinea cea de zi cu zi

Și am revenit, pentru că m-am gândit la forma: voi face pâinea de zi cu zi
Dar... și aici este o metaforă și se cam strică ritmul.

în loc de simboli, simbolic

Și procesul metaforic de ancorare în cotidian: semănând lacrima sub brazdă, simboli, se transformă trupul pieritor în lanurile aurii de grâu, reprezentând mâncarea și energia. Frumos poemul! Sensibil! Compact!

vă mulțumesc încă o dată pentru comentariile inspirate, prin care ați perceput poemul. Mi-au adus bucurie! Abordați poemele complex, subliniați calități, defecte...; este un lucru aparte să vii în sprijinul autorului.