Destrămare

Aţi scris o bijuterie de poem! Probabil, cel mai bun dintre ultimele dv. 20 de texte. Este concentrat perfect, fără nicio urmă de balast. Şi are nişte metafore autentice, atât de frumoase. De fapt, fiecare strofă e un tablou cu totul şi cu totul special.

Amintiri-valuri-ingambament-stânci. Aur curat! Poezia amintirilor, trecând dintr-un val într-altul, lovind stâncile. Apoi împletirea lumii cu firul orizontului, ce merge pe teoria constructivismului şi a dezvolzarii cognitive, a la Piaget, ca mai apoi, pe firul derridean al deconstructivismului, totul să se destrame, asemenea spumei, chiar şi privirea.

Sincere felicitări!

domnul Ionuț, pentru cuvintele dăruite! Întotdeauna mă bucură.

Vă mulțumesc, din suflet, pentru trecere și nota de lumină! Sunt onorată!

doamnă Cristina Sirion! Acum am văzut mesajul dumneavoastră! Și îmi pare foarte rău pentru omiterea răspunsului! Sunt onorată de trecere și mesajul deosebit!
Textul l-am postat azi noapte, iar dimineață am revenit cu unele modificări. Versul a început cu Dumnezeu, apoi am schimbat, am folosit amintirile, pentru că Dumnezeu se află pretutindeni. Vă mulțumesc din suflet pentru lectură și rezonanță! Și încă o dată îmi cer scuze; am văzut mai târziu comentariul dumneavoastră!

şi
că se arată...

cred că ai renunţat prea uşor la o idee bună, Elena
una profundă!

întoarcerea la Dumnezeu, folosind metafora poemului, superb
poate te răzgândeşti

frumos!

la modul foarte subtil, prin Mare, creatie tot a lui Dumnezeu, care devine, la randul ei, prin personificare, Creatoare, respectand astfel arhetipul divin, doamna Papadopol duce poemul in zona mistica, asa cum ne obisnuia Tagore. In plus, Dumnezeu nu poate fi destramat de trecerea timpului, de uitare, existand clar o contradictie intre prima si ultima strofa. Trebuie o analiza foarte profunda, un nivel de intelegere de dincolo de cuvinte, ceea ce doamna Papadopol se pare ca a reusit. Fiind si filolog de meserie, e justificat rafinamentul stilistic. Si mai vorbim si de autenticitate. Desigur, alegerea ii apartine. Numai sa nu-l faca pe Dumnezeu servitorul creatiei sale.

dragi prieteni, păstrez varianta aceasta, a doua. Ilie, am reținut ceea ce mi-ai spus și faptul că ai fost atât de aproape de cuvintele poemului, mi-a adus o mulțumire sufletească.
Domnul Ionuț, vă mulțumesc foarte mult pentru această interpretare profundă, se suprapune cu ceea ce am simțit. Se potrivește foarte bine.

Cel mai mult mi-a plăcut "acolo unde marea / lovește cu ingambament / stâncile". Mi-a adus în minte imaginea vie a unor valuri care se sparg de stânci, aproape înecându-le. Toate cele bune!

Vă mulțumesc din suflet pentru trecere pe pagina mea, pentru lectura poemului și mesajul frumos! Înseamnă mult pentru mine!

pentru tonul luminos al aprecierii!