te-am așteptat

dar zilele sunt pe sfârșite aș sta de vorbă două minute cu tine să recunosc unde am greșit eu și unde ai ridicat tu palma las ușa deschisă în speranța că o să apari chiar dacă ai izbi-o cu piciorul/ zgomotul m-ar convinge că încă sunt vie/ că am dreptul să visez la dragoste cu inocența unei adolescente care-și ascunde închipuirile erotice într-un jurnal pe ale cărui file a vărsat sticluța de parfum când m-am lăudat unui bărbat că am fost o ființă morală replica m-a lovit în moalele capului asemenea unei cărămizi: și cu ce te-a ajutat stimată doamnă/ mi-a zis pe fața lui crescuse zeflemeaua cum cresc bălăriile pe un câmp al nimănui o vreme m-am rugat o vreme am scuipat pe obrazul celor fericiți dintr-o răzbunare fără noimă o vreme m-am refugiat într-o mănăstire/ crezând că va coborî dumnezeu pe o funie până-n chilia mea chiar dacă m-ar fi spânzurat cu funia aceea muream fericită întrucât mi s-ar fi arătat și mie dumnezeul cel adevărat nu cel pe care l-am făcut eu din poezii lacrimogene dar n-a fost să fie a trebuit să părăsesc toate identitățile provizorii la fel de săracă așa cum am fost și la primul țipăt al contactului meu cu lumea până la urmă am rămas aici nu e cald nu e frig nu e de fapt absolut nimic iar zilele sunt pe sfârșite