Papadopol Elena

Vă mulțumesc nespus pentru mesajele voastre!

Domnule George Pașa,
Vă mulțumesc pentru trecere și semnul lăsat.

Domnule Ionuț Caragea,
Vă mulțumesc pentru apreciere. M-au bucurat foarte mult cuvintele dumneavoastră.

Maria,
Mulțumesc pentru mesajul dăruit. L-am citit cu foarte multă plăcere. În familie, Eminescu a existat în viața mea prin prezența mamei. Ne-a citit, recitat și cântat din Eminescu de când eram copii (nu sunt singură la părinți). Prima poezie, pe care am învățat-o, a fost o poezie scrisă de Eminescu și am învățat-o de la mama. Îți mulțumesc pentru mesajul dăruit. Pentru mine, Eminescu nu este doar un mare poet, ci este începutul întâlnirii cu imaginația, cu visul, cu ceea ce afectează sufletul, într-un mod frumos și profund.

Ilie,
Mulțumesc pentru comentariul cald, apreciativ și steluță. Sper să pot să-ți răspund la fel.

Am citit și celelalte comentarii dinaintea acestuia si am revenit deoarece am menționat, în primul mesaj, că am receptat în timpul lecturii acea transformare a omului, fără a fi explicată de către vocea narativă. Da, textul nu aduce detalii în acest orizont al fantasticului. Trebuie să tremure un pic spațiul realului, să fie introdus acel element fantastic, ca să înceapă acțiunea, în alt plan temporal. Și cred că soluția dată de domnul Ionuț e de luat în seamă, pentru legătura aceasta între real si fantastic. Este adevărat și ce a remarcat domnul Liviu Nanu: facturile vin mereu, indiferent că ești viu sau ai trecut în lumea drepților. De multe ori, când ne confruntăm cu o situație ieșită din comun, spunem: Fantastic! Termenul se referă la imaginație, fantezie, însă, totodată, deține și acel sens de fabulos (de neimaginat, poveste ireală). După fragmentul scurt, pe care l-am citit, îmi exprim, cu respect și prietenie părerea, că este o narațiune, care nu ține de domeniul SFului. În această lectură se strecoară Fabulosul, din absurdul cotidianului - situație remarcată tocmai în obiceiurile personajului care sunt mai ușor de suportat, prin comparație cu alte dăți (totul pare/ este real) - și doar la finalul narațiunii, personajul remarcă bucata neagră de pânză de deasupra ușii și astfel înțelege că a murit, trăiește experimentul morții.

Mi-a plăcut foarte mult textul. Scris cu claritate. Elementele acestea, să le spun interzise, nebunatice , pe care le inserati în text, în trăirile și simțurile personajului, care ar fi fost normale în comportamentul omului obișnuit (omul nostru) înainte de trecerea din organic în anorganic aduc suspans și umor (negru) în timpul lecturii. Tot aștepți să vezi ce se întâmplă... Am receptat acea trecere, transformare a omului, fără să fie explicată, ci condensat, cu umor.
Am citit cu plăcere!

ți-au plăcut versurile
He-he! Am greșit...

Mă bucură că ți-a plăcut versurile mele. Da, îmi asum această împotrivire. Chiar dacă primăvara a trecut, în suflet o putem trăi de multe ori.

domnu Ionuț, pentru lectura versurilor și aprecierea, pe care am primit-o cu drag.

Un boboc de floare
poate să treacă neobservat
nu știe ce este cu adevărat
nu se întreabă niciodată
cine-și îndreaptă
privirea spre el

deschide ochii cuminte
visând cu parte
din sufletul tău
la natura profundă

ninsoarea ascunsă
în sângele cald de primăvară
perechea vinovată
pe-acest pământ
de astenia generală
a inimilor care dormitează
scapă de noaptea uitării
pe rugul copacilor înfloriți

Îmi plac foarte mult versurile acestea:

Din haos pe sub izgonite stele
Ţigara nopţii fumegă misterul

În rest, trebuie intervenit în aceste situații, ca să fie mai ușor de citit, de înțeles:

în ceasul austerul (ori cuvântul ceas, ori auster poate fi articulat, dar nu amândouă deodată)

apoi: În lene-n aer (în ... în)

și structura aceasta: e-n năvălit

Frumos și util ar fi fost să vă și pot ajuta, să contribui cu o soluție...
Numai gânduri bune și multă inspirație!

Mă cheamă surd apusul de după gratii
către negrul iaz al nopții inconștientului,
nu pot să-mi odihnesc mintea,
doar trupul se relaxează noaptea
în intervalele fără urlete de pe coridoare
lângă plantația hidoasă
printre imundele noi senzații,
perplex, nu pot intui decât vag cine-i
capabil să se mai ferească
de Ragnorok astăzi, ce structură
a duhului și fizicului încercat
trebuie să aibă

Plonjez în apele mele încă nefixe — celulă
sau cușcă experimentală, cât mă vrei înecat,
cu câțiva neoameni fiare în tine, cloacă,
lipit de zid neatins, ca de uterul maică-mii,
înot pe fundurile albiilor
absurd de mult încurcate

Mi-a plăcut poemul și această voce lirică adâncită, profundă, sugestivă transferată versurilor. De aceea, în trupul ca o închisoare, care nu mai are timp, mintea e iute și sufletul celebrează iubirea.

Am citit versurile tale (personale) și mi-a plăcut ideea. Am reformulat un pic: l-am eliminat pe niciodată și am dat la o parte toiagul. Nu știu dacă ți se pare potrivită această formă și îmi cer scuze dacă am deranjat.

cât timp să treacă până să uiți pântecul mamei?
și-n mijlocul nopții te chircești
să mai simți nemurirea
apoi să pruncești
să păstrezi mângâierea
cât ești

Mulțumesc foarte mult pentru apreciere. Îți trimit un boboc de gând să-l porți cu inima, să îți deschidă cerul, la fel ca lumina unei flori!

domnu Ionuț, pentru trecere și mesaj. Apreciez foarte mult. Dacă am inspirație, voi mai lucra la această poezie.

iată că toamna s-a întâlnit cu poezia, în versurile tale. Eu le-am selectat pe acestea, de mai jos, unde viziunea eului poetic prelungește prezența verii printr-un clip, ca o variantă cinematografică.

se distinge o chitară
dinspre plaja de nisip
din îndepărtata vară
se desprinde câte-un clip

O toamnă luminoasă!

Mi-au plăcut aceste definiții ale singurătății, cu rostire puternică în ultimele versuri:

ca și cum ne-am căuta
echilibrul
pe linia
definitivă a uitării

întoarceți-vă către scris și pe site! Aduceți Agoniei și colegilor dumneavoastră de condei, de-aici, bucuria receptării textelor! Dumneavoastră vă cunoașteți de mai mult timp și acest lucru este un element important... aveți amintiri, v-ați întâlnit unii cu alții în discuții,unele mai prietenoase, altele mai... altfel... Vă aflați ca acasă. Iertați și uitați!

Admir această capacitate de a scrie atât de repede si nu oricum, cu mesaj, din adânc, în urma inspirației transmise de un poem. Trăirile există! Așteaptă doar să fie eliberate în scris.

atunci, numai atunci
prin ferestrele deschise
și goale
arunci
spre o zare mică
zestrea
primită

Mi-a plăcut poemul. Multă inspirație!

În mare parte așa am făcut, cum ai propus:
am eliminat primul pronume el și am adăugat versul: când înflorește. La final, am mai inversat eu două versuri.
O zi frumoasă!

Un boboc de floare
poate să treacă neobservat
nu știe ce este
cu adevărat
nu se întreabă vreodată
cine-și îndreaptă
privirea spre el

când înflorește
deschide ochii
cuminte
visând cu parte din sufletul tău
la natura profundă

pentru apreciere. Mă bucură intervenția ta. Cu drag, primesc varianta.

Cu dragul lecturii am selectat versurile de mai jos:

pentru cei care privesc
cu bucuria ochilor tăcuți,
îngropați sub riduri,
e ruga

doar ea,
pentru sine,
e povestea

care sunt foarte reușite. Am admirat această deschidere, această punte, pe care ați subliniat-o, între povestea trăită de fiecare și rugăciune. Azi, poate nu sunt un cititor foarte inspirat pentru a exprima o părere în urma unei lecturi. Sunt zile și zile. Fiecare zi cu povestea ei și, la fel, fiecare om cu povestea lui. Nu voi comenta versurile alese, pentru că orice om, declarat credincios sau ateu știe că ruga este multul și, totodată, puținul pe care îl are în viață, dar îl are; este un dar păstrat încă de la naștere. Titlul subliniază ipostaza: Istoria, o poveste. Dar punctul de pornire în formarea istoriei este povestea, partea importantă, pe care omul/ omenirea o adună de-a lungul existenței, creându-se, astfel, infinit mai mult, prin trăirea fiecărei clipe, fiecărei povești, fiecărei părți din azi, din existență. Ați creat o imagine frumoasă, revelatoare a ochilor tăcuți, îngropați sub riduri. În sine, ceea ce am trăit, văzut, cunoscut începe a povesti. Cred că acesta este argumentul, cu ajutorul căruia pot lega versurile selectate de strofă din final

dacă m-ai văzut ieri,
priveam la ceva, sau
la cineva

dar cum?

Sunt mai multe feluri de a privi și acest aspect are un revers: o istorie chiar subiectivă, formată dincolo de prezentul poveștii.

însingurat, prins pe înălțimi spectaculoase între o moarte forțată (referire la războiul din țara vecină) și fiorii peisajului frumos, poetul transformă trăirea într-o imagine poetică puternică:

munții odată cu aur cupru și-argint
vor să-mi jertfesc zalmoxian trupul
numai ca pacea să revină
cum a fost între toți

O fire poetică luptătoare, care, prin sacrificiul său, crede că poate ar salva civilizații din potopul războiului, citez: făurind o lume pașnică.

Am citit cu drag și interes textul.