Mediu
Toamna agonică a istoriei lumii a început,
însă eu, Rec 639, neomul din gerar 1993
nu pot deloc s-o mai văd concret,
nu mai izbutesc
s-o miros decât în curtea
cu ziduri înalte și groase
într-o uniformă strident colorată
aproape ca "Arlechinul"
lui Florin Anastasiu
mai tare decât originalul
Annei Pugaciova, dacă văd libertate
în statul meu subjugat deja Răului
este un impuls vizual deturnat
Chiar dacă m-aș mai plimba
prin poemul agonic al Nagasakiului,
Hiroshima nu-i nici acum vindecare,
zeii Japoniei se vor duela cu giganți
dragoni, șintoism totemic mai mult,
mă uit la serialul norvegian
"Ragnarök" odată cu cel spaniol
"Vis á vis" (Vizavi)
Cum păgânilor
foști varengi ori wikingi creștinismul
nimic nu le mai zice-n urechi și inimi,
Thor reapare într-un băiat-zeu reîntors
când își pierde cea mai bună prietenă
colega de bancă din clasă —
exact cum am pierdut-o și eu pe Felicia
Săvescu
prea joviala, prea implicată ecologistă
sinucisă așa deodată, sacrificata
din pădurea dealului Bididia lângă Tulcea —
după ce eu am ratat, i-am deschis ei poarta,
de aceea și acum aleg poate mereu damnarea
Mă cheamă surd apusul de după gratii
către negrul iaz al nopții inconștientului,
nu pot să-mi odihnesc mintea,
doar trupul se relaxează noaptea
în intervalele fără urlete de pe coridoare
lângă plantația hidoasă
printre imundele noi senzații,
perplex, nu pot intui decât vag cine-i
capabil să se mai ferească
de Ragnarök astăzi, ce structură
a duhului și fizicului încercat
trebuie să aibă
Plonjez în apele mele încă nefixe — celulă
sau cușcă experimentală, cât mă vrei înecat,
cu câțiva neoameni fiare în tine, cloacă,
lipit de zid neatins, ca de uterul maică-mii,
înot pe fundurile albiilor
absurd de mult încurcate
Deasupră-ne, viața continuă încă normal,
pe unde scurte, medii și lungi sună
începe școala de poezie, proză și teatru,
plutesc armonii, ruperi de ritm, dușmănii
dinspre difuzoarele unor farse ca-n seriale
Comorile colegilor cu plăceri necenzurate,
texte-pretexte pentru noi răfuieli, excese
sporesc puțin simțul autoapărării moleșit
pentru că-i vârsta critică la mulți agoniști
a devastării-n angoase
Și alți pretinși trăitori din zi în zi,
din noaptea pierdută în altă noapte crăpată
ori crăcănată mai pervers, cu multe ITS-uri
își scad din ochii inflamați, injectați
soarele
sau trag în firele argintului
nesmuls în orgasme din păr luna
prin tot ghemul amintirilor format
de carnea expusă electrocutării
unor gardieni sadici, drogați,
zeloși la modul absurd
precum Valbuena, cel sadic,
dar pe mine nu ghicesc nici ei
ce m-apucat
să-i descriu și prin comparație
cu giganții
sau uriașele Ragnarökului
Îmi repun urechea să guste
și talpa să prevadă
pe unde Loki, zeul-om al dracului, Iadului
umblă la panou,
energia-o revarsă la toți prinșii
De niciunde îmi vin gânduri
că toate prizele la real s-au ars
orișiunde-n spațiu sau în timp
prin undele
nepretutindenii
Și tac dedesubtul
oricărui impact dureros cu terifiantul
simț al gladiatorilor clovni, sunt Rec 639
derutat de creșterea presimțirilor negre
Nefiresc, adeveriri tot îmi vin cotidian
în fapte și traume,
și cad în scăldătoarea urgiilor viitoare,
uscarea emisferei nordice în vara lui 2023
e mai nașpa decât
înroșirea stepei reușești
din începerea lungii zile Z de mai ieri,
din data de 24 făurar 2022
Atunci când aud din celula
deținuților periculoși în zeghe neagră
cum se zbate omenirea
ca vraiștea grifonilor, dragonilor, șerpilor
printr-un gang cu drogați înarmați
îmi vine și mie ca lui Thor, "noul băiat"
din serialul "Ragnarök"
să urlu la sinuciderea iubitei militante,
un fel de Greta Garbo cu chipul mai emo,
cu belciug de aur în nări, șuvițe bleu
și ochii albaștri,
intrată de pe vârful cu peștera lui Loki
într-un stâlp de înaltă tensiune,
ea, declarată-n jurnal lesbiană "spirituală"
unită împotriva glasului trupului cu Saxa,
ori cu moartea personificată, Hel, fiica
gigantei Angrböda cu Loki
Iubireo mai rău ia-mi suflarea,
Iubireo de rău dă-mi uitarea,
Iubireo la rău împlântă departe
foarte tare țărușul
pe care mi-l ascute
suita celor mai lăudăroși
corporali dușmani,
disperarea,
izolarea
și setea
de marasm enorm implantat
041.085
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 657
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 129
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “Sunt un neom necreat, Rec 639 (3).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/14173587/sunt-un-neom-necreat-rec-639-3Comentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DVȘi acest serial, "Ragnarök", de pe Netflix are o muzică norvegiană fenomenală. Și în limba veche, sau în islandeză.
Eu sunt familiarizat de mult cu "Mitologia nordică", de la scriitorul Niel Gaiman. Am multe volume de-ale sale în bibliotecă.
Elena, mulțumesc mult pentru laude. Eroul principal Magnus sau Magne din serialul de pe Netflix, "Ragnarök" este de fapt un tânăr de 17 ani în care se produce transformarea, să devină Thor. E îndurerat de pierderea colegi de bancă, ucisă de familia conducătoare.
Eu sunt familiarizat de mult cu "Mitologia nordică", de la scriitorul Niel Gaiman. Am multe volume de-ale sale în bibliotecă.
Elena, mulțumesc mult pentru laude. Eroul principal Magnus sau Magne din serialul de pe Netflix, "Ragnarök" este de fapt un tânăr de 17 ani în care se produce transformarea, să devină Thor. E îndurerat de pierderea colegi de bancă, ucisă de familia conducătoare.
0
DVIonuț, dacă aflu cum să intru, o să ascult. Momentan sunt prins de cele două seriale, cu serii de pe Netflix, "Vis-á-vis" (Vizavi) și "Ragnarök.
La cinema aproape totul a devenit o mare prostie de Hollywood, ori marfă americănească.
Inițial scrisesem în text "Ragnorok" peste tot. Scuze cititorilor.
La cinema aproape totul a devenit o mare prostie de Hollywood, ori marfă americănească.
Inițial scrisesem în text "Ragnorok" peste tot. Scuze cititorilor.
0
către negrul iaz al nopții inconștientului,
nu pot să-mi odihnesc mintea,
doar trupul se relaxează noaptea
în intervalele fără urlete de pe coridoare
lângă plantația hidoasă
printre imundele noi senzații,
perplex, nu pot intui decât vag cine-i
capabil să se mai ferească
de Ragnorok astăzi, ce structură
a duhului și fizicului încercat
trebuie să aibă
Plonjez în apele mele încă nefixe — celulă
sau cușcă experimentală, cât mă vrei înecat,
cu câțiva neoameni fiare în tine, cloacă,
lipit de zid neatins, ca de uterul maică-mii,
înot pe fundurile albiilor
absurd de mult încurcate
Mi-a plăcut poemul și această voce lirică adâncită, profundă, sugestivă transferată versurilor. De aceea, în trupul ca o închisoare, care nu mai are timp, mintea e iute și sufletul celebrează iubirea.