Poezie
Înaripat
Colecționarul de aripi
1 min lectură·
Mediu
Mecanism de zbor revolut
cu mulți acumulatori lumini zumzet
mâini întinse surogate ale aripilor de păsări
somn întrerupt de escale pe creste
de carturile suferite ore-ntregi cu brio
căderi succesive în anonimatul iertării
gesturi binecuvântate de la animalele îngeri
de la ghețarii încă arhangheli
de la fiordurile scaune
de la marile lacuri cu ecosisteme tronuri
de Meteore tessaliene tării cu chilii
de golfuri celeste și iubiri cugetate teluric
în epopei ale popoarelor nomade când s-au așezat
nunți neașteptate vegheate de șamanii cărunți
toate mă îndeamnă să leg aripile să îmi iau avânt
și să zbor oriunde înapoi și înainte pe Glob
ploaie rece de toamnă să curgă în venele mele
falangele carpienele metacarpienele să ia aer mult
să ridice de la sol fantasma ce m-ar locui de îndată
să-mi iasă două scântei în final
prin arătătoare când ea Năluca m-ar remonta
pentru întoarcerea cea mai scurtă și tandră
către viață și moarte continuă
către evadarea cea mare
spre interiorul liman
0102014
0
Textul cred că e scris într-un moment de inspirație deplină. De fapt, textul demonstrează prin sine că oricare cuvânt, în context adecvat, are valență poetică. Mă refer, în special, la îndelung uzitatele „aripi”,„păsări”, „lumini”. Culmea, acestea nici nu sunt folosite în scop parodic.
Textul este bine realizat, atât la nivel lexical, cât și semantic. Evadarea aceea din final, spre limanul interior al ființei, altfel decât la romantici, a fost și pentru mine, nu de puține ori, o cale de acces la misterele vieții.
Într-un cuvânt, zborul spre sine, o temă nu nouă, dar mereu actuală.
Incoerența textului este doar o aparență. Cititorul sensibil și inteligent va discerne mesajul.
La cât am fost eu de exigent cu textele lui Dragoș (și nu numai ale lui), nu cred că mă poate acuza cineva de lipsă de sinceritate sau reciprocitate.