Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Zorii întunecați

N-am băgat și varianta a doua, macabră

1 min lectură·
Mediu
Iubito, fă-mă să înțeleg
de ce plouă între noapte și zi,
cum sporește întunecarea
la ceasul răsăritului și
cerul face respirabilă Terra
încinsă și noaptea, ca un mobil
uitat prea mult în priză
Ți-am auzit pașii înainte de 5 a.m.
fiul nostru a cerut să bea apă,
fetița a vorbit și ea prin somn,
de cald nici florile din ghivece
în casă nu dorm,
eu am deschis balconul, cu plasă
apoi a venit tropotul ploii,
herghelia lichidă prin București
Iubito, dormi ușor acum între copii
cât timp s-o face o cafea turcească
sau un ceai de Istanbul Çaicur
Ziua începe sub nori deși cenușii
să tot crească, vrăbii se ceartă
ori se bucură ca-ntr-o șatră,
un guguștiuc face vocalize lugubre
sau vesele, să-l priceapă cum vor
și poeții gu-guuu-știuc de parcă
ar fi om și suflă în mâinile căuș,
filmul "Oppenheimer" de-aseară
a durat fix trei ore și Pământul
a avut în data de 6 august
un prim... strănut,
americanii și rușii competitivi
au înnebunit iarăși, își văd erorile
după aproape 78 de ani, fraierii
nu mai apreciază ploile și cărțile,
doar secretele marilor secete
din capetele lor înverșunate
0141831
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
189
Citire
1 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Zorii întunecați .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/14172373/zorii-intunecati

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@papadopol-elenaPE
Papadopol Elena
Îmi place și acest poem! Este un poem și cu poveste de dragoste, însă, totodată - așa cum observ în poemele dumneavoastră pe care le-am mai citit -, este marcat de imprevizibil și perspectiva realității (cumva o recurență a temei istorice, a ratării, o anumită psihologie existențială...) Cum am spus, îmi place poemul. Am selectat și câteva versuri, care vorbesc, așa, cu glas din cântec de păsări

Ziua începe sub nori deși cenușii
să tot crească, vrăbii se ceartă
ori se bucură ca-ntr-o șatră,
un guguștiuc face vocalize lugubre
sau vesele, să-l priceapă cum vor
și poeții gu-guuu-știuc de parcă
ar fi om și suflă în mâinile căuș,

Îmi place foarte mult și începutul poemului, însă în versurile

Terra
încinsă și noaptea, ca un mobil
uitat prea mult în priză,
ori ca o Electric Machine
luând și noaptea foc de-a fost
uitată cu ochiurile din ea
dată drumul parcată

parcă mai trebuie un pic lucrată exprimarea aici:

ca o Electric Machine
luând și noaptea foc de-a fost
uitată cu ochiurile din ea
dată drumul parcată

un pic reformulate altfel versurile.
Electric Machine, pe lângă faptul că sunt termeni exclusiv tehnici, este o sintagmă despre care nu știu dacă a pătruns în limba română ca neologism și dacă i se poate da un articol nehotărât sau hotărât. Dar... poate fi luată drept o exprimare poetică personală... Însă imediat urmează: uitată, dată, parcată
și.. nu știu... E un pic mai contorsionată ideea. Eu am înțeles-o
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Am înlăturat partea finală a primei strofe, de la comparația cu mașina electrică.

Mulțumesc mult pentru comentarea poemului.
0
@miclaus-silvestruMS
Miclăuș Silvestru
e în... „întunecarea”... clarifică acest cuvânt. Conținutul textului este plăcut, cu precizări familiale, dar și o tentă politică analizată cu spirit critic. Cred că sistematizarea versurilor ar da poeziei un „aspect” mult mai plăcut, ordonat...
Citit cu plăcere!


0
@liviu-nanuLN
Distincție acordată
Liviu Nanu
Citit, plăcut. Un discurs frust, curat și sincer
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Corectez acest typo "Întuncarea". Se ia acum Cezar Petrescu de mine, că i-aș modifica titlul capodoperei din toate romanele sale! :)

Cât despre sistematizare, nu mai pot. Las această primă variantă scrisă în faptul zilei. Mai am una, a doua variantă puțin mai lungă pe Facebook, tot din începutul dimineții.
Mulțumesc mult!
0
@cont-sters-2743Ș
șters
Am o sugestie la prima strofă. Să înlocuiești "Terra" cu "porțiunea aceasta a Terrei", fiindcă nu poate fi noapte în același timp pe toată planeta. Mai departe ai ghivece în casă. Cred că ghivece e suficient, pt că tu urmează să drschizi balconul, ceea ce sugerează deja locația ta, a ghivecelor...în rest e bine, poemul având stilul tău ba serios, ba jucăuș, punând mereu accent pe mesaj.
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Din păcate, prima variantă va fi de neschimbat după ce am mai adus niște modificări. Îmi place așa. Deși sfaturile sunt de luat în seamă, dar rezultatul n-ar mai fi textul originar. Câteodată vrem doar discursul venit din întunericul crăparii de zi, pe lângă perspectiva limitată, a lumii de la țară, tradiționale. Nu mă complic, deși ar fi fost bine și cum zici!
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Hotărâtă opinie critică!

Mulțumesc frumos!
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
ai prins (dacă nu, te-a prins) somnul acela intens, odihnitor
este un aer liniștit în textul tău, chiar dacă pe final agață de el, ca un scai, manifestul
de data asta revolta este exprimată fără acel elan tropăitor, ci este mai mult o observație, cât să fie acolo, să arate că nu ai uitat de această temă, dar să nu strice peisajul descris

plăcut textul tău
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
În constantă egală măsură, ca într-un film western, dau și în ruși, și în americani, în toate producțiile mele lirice. Și numai când mă oftică atitudinea unora prea mult îi înfierez separat. Aceasta e viața, îi înjur căci ne mănâncă zilele. Nu uita, Ilie Viorel, să dai în versuri și tu un șut unui cowboy, un pumn unui rus. Căci altfel ne consumăm degeaba, în noi. Ne ușurăm sufletul așa. Ca haiducii!
Tema socială nu e caducă nici pe stradă, nici în literatură, dacă protestul păstrează acel deziderat estetic, uneori unit cu impactul etic la receptare. Poemul poate fi receptat și ca îndrumar moral, din entuziasmul cititorului ce descoperă afinități mai extinse cu eul liric.
0
@zavalic-antonia-luizaZA
Distincție acordată
Zavalic Antonia-Luiza
Un poem deosebit de frumos, îmi place în special căldura din sânul familiei. Aici familia este ca un sanctuar, un loc al dragostei care crește netulburat de restul lumii. Acest sentiment se numește fericire adevărată.

Cu bucuria lecturii,
Antonia.
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Ce frumos sună și "viața începe sub nori", dacă este să mă iau după comentariul abis primit.
Mulțumesc din inimă și pentru stea,
0
@leonard-ancutaLA
Distincție acordată
Leonard Ancuta
Iata un poem. Ai un discurd f curgstor, idee, miza, citesc cu placere aceasts felie de tomp, pusa cu inima.
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Mulțumesc, Leonard, pentru aceste cuvinte spuse atât de direct, de sincer.
0