Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ploaia, zorii sunt tot ai noștri

Apusul vrea să confiște tot, să ne ia boema

1 min lectură·
Mediu
A plouat în averse,
Sfântul Ilie ține mult
cu Pământul,
soarele are în zori
casă mare de nori
în care se mai observă
noaptea casei comune
Numai yankeii, nemțăloii
și briții corsari de la Elisabeth I
o caută — să ne-nvețe
că răsăritul nostru ca neam
nu este bun de nimic, e al lor
adus din ocean... performant
Mai mult decât rușii, ucrainenii, cazacii
(ultimi stabiliți se pare în Europa),
vlahii și toți balcanicii,
mai mult slavii meridionali,
inclusiv albanezii și grecii
constituie Răsăritul,
adevăratul popor ales după Crucificare
de Dumnezeu pe lângă cel vechi, al evreilor
chemații spre adevărul Stelei lui David iudei
Apusul e în mileniul al III-lea brusc protestant,
mai neghiob decât neghina pe arie,
crede că are spice și spița Hanovrei de soi,
mărăcini și dezastru aduce printr-un alt plan
mereu pus pe contraatac, a pornit șmecherește
să confiște zorii lumii
Jonathan Swift și-a bătut joc
de toți anglicanii, dar și de
nemți, francezi, flamanzi
protestanți întărâtați de predicatori
precum Martin Luther și Jean Calvin,
dar în prezent nu observăm că Joe Biden
vinde la tarabă avioane, rachete, copiilor arme,
că-i mai prost decât lumea cu guri căscate
în "Povestea unei mături" ori
"Povestea unui poloboc
00653
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
200
Citire
1 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Ploaia, zorii sunt tot ai noștri .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/14172376/ploaia-zorii-sunt-tot-ai-nostri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.