Mi-am potolit setea de răzbunare în 2022

ori sunt eu într-o pasă proastă
ori chiar nu se găseşte în textul acesta *poezie*...
E doar un amalgam de gânduri
lepădate pe hârtie...

Cu sinceritate!

În acest text, vezi potolirea setei prin călătoria aceea frumoasă din prima strofă, jefuirea trupului, șapca neagră de la sfârșit... Dicteul acesta automat are, însă, riscurile lui. Și totuși, fiind un atelier literar, se mai poate reveni oricând, pe text.

Faptul că pe la începutul lunii august am vizitat pentru prima dată în viață Munții Maramureșului și Munții Rodnei, cu perdeaua micșorată de secetă a Cascadei Cailor (cea mai înaltă din țară), Lacul Știol și m-am cățărat pe vârful Gărgălău, pornind chiar din stațiunea Borșa, de la vreo 550 de m, fără vreun telescaun, precum ceilalți din grup, m-a făcut să ajung să văd de acolo și Carpații Păduroși, o parte din Ucraina, aflată în războiul ce se potolise detot în sezonul estival. Apoi a urmat septembrie, când tendințele de-a se ajunge la un armistițiu au fost subminate de superputerile actuale.

E un document personal acest text. Deseori nu mă preocupă să transmit strict descriptiv. Dacă poemul are subtext protestatar, poate cuprinde și un delir imaginativ. Cu bicicleta mea Giant, cu care cutreier de obicei Nordul, aș vrea uneori sa fiu un nou Pintea Viteazu ori un Che Guevara, să fac dreptate absolută socială în aceste părți de lume batjocorite în prezent din niște interese mai mult economice obscure mondiale.
Scuze că n-am putut transmite suficient aceste trăiri de atunci, de acum un an.

Nu schimb textul, deoarece e un document și personal, și un protest împotriva războiul de la Răsărit. Acum au ajuns să se bată combatanții foarte sângeros, chiar și om la om, pe Nipru, și ca în SF, ca în revista "Anticipația", cu drone trimise fie în Rusia, fie la porturile dunărene foarte aproape de Tulcea mea natală.

însingurat, prins pe înălțimi spectaculoase între o moarte forțată (referire la războiul din țara vecină) și fiorii peisajului frumos, poetul transformă trăirea într-o imagine poetică puternică:

munții odată cu aur cupru și-argint
vor să-mi jertfesc zalmoxian trupul
numai ca pacea să revină
cum a fost între toți

O fire poetică luptătoare, care, prin sacrificiul său, crede că poate ar salva civilizații din potopul războiului, citez: făurind o lume pașnică.

Am citit cu drag și interes textul.