Ovidiu Vasilescu Macin

Azi m-am uitat în oglindă; în oglinda aceea mare, lac pietrificat, muțenie ori duh încremenit, de sub icoana veche și tristă a Maicii Domnului. Sunt ani și veacuri parcă sunt, de când n-am

- Încotro, încotro grăbiți pasul, voi oameni, semenii mei? Cine vă cheamă, ce ispită v-atrage ca un magnet, către nu știu ce țintă? M-am deprins cu voi, cu neliniștea voastră, cu ideea

Orașu-i cuptins de neurastenie, n-are odihnă, nici somn. Cerșetorii-s stăpâni peste noapte, cum peste zi polițiștii ar fi; și nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri, nici lunatici să

Amurgu-i căzut deja peste lume, înserarea e noapte de-acum, când din grajdul pardosit cu lumină, iese pe cer umbra rece a Carului Mare, din care o pleiadă de sfinți și de îngeri

- Judecătorule, că numai ție mă mărturisesc; eu am ars din temelie de mai multe ori așezarea lumească din mine; am zidit-o și din nou i-am dat foc; am călcat-o în picioare de mai multe ori,

Gândul se înalță limpede și drept, ca un minaret în limpezimea zăpezii lunare; vântul și-a pus pălăria pe-o parte și biciuind luceafărul de seară, e gata pentru rondul de noapte, legănând

Azi am urcat până în vârful gândului meu cel mai enigmatic, cel pe care încă nu vi l-am mărturisit și pe care-l păstrez ca pe taina tainelor, el fiind măsura mea și a tuturor

Cu spaima necredinței m-arunc de pe marginea ultimului gând, de pe streașina sufletului meu, în adânca prăpastie a cunoașterii, care mă soarbe ca pe o vorbă de duh. Cu spaima necredinței am

Era în chiar toiul nopții, când asceții schiturilor, năuciții aceia cu veleități de sfinți, clătinați ușor de mâna unui înger, (așa cum clatină Luna apele-n urcare), reveneau la ce fuseseră

Ah, cum mai fumegă vișinii sub răcoarea Lunii! Ninge cu o negură sură peste cugetul meu alb. Noaptea aceasta se cheamă iluminare! Chiar dacă lumina-și înmoaie văpaia în strigătul unei bezne

Toate-s făcute să aibă soroc. Piatră și om, dobitoc și ape, munți și arhangheli cu spada la șold, ei, străjile veciilor Sale, sorociți ca omul de rând să fie. Așadar, pe toți ne va culege la

Ah, calea robilor... ...calea robilor aparține acelora născuți în zodia umbrelor; sclavilor înscriși voluntari la zeificare, ei, care urcă muntele suferinței, ca și când muntele bucuriei l-ar

Ziua de astăzi e mult mai frumoasă; înaltă și zveltă, cu poalele-n brâu, trece sărind peste toiul amiezii, și parcă-nălțată pe vârfuri, cu patimă sărută cerul, spre care visează de mult

Cei care au speriat îngerul trebuie să moară! Altfel cine va plăti singurătatea noastră? Cine va mai aștepta ceasul prefacerii noastre în combatanții unei oștiri adepte a legii Primus inter

O, versul...versul! Iată și versul sacru, cu care-am schimbat noaptea veșnică, într-o zi luminoasă și caldă, într-o luminiscență sfioasă, în care umbra muritotului a dispărut și fiecare dintre