Ottilia Ardeleanu

fiecare zi amurgește în mine ochiul ei vânăt mă despică dintr-o privire de parcă ar fi lama unui ucigaș obsedat de gâtul de venele mele gândul meu încape în palma unui sfânt care și-a

uneori lumea e o arcă plină cu suflete se depărtează de noi până nu o mai zărim deloc prin ochii mâloși cu irizări din crengi de copaci hoinari irișii peștilor putreziți și luna acoperită de

la naiba toți dar toți sunt niște dependenți de lapte de mamă destin droguri iubire mătușatamara efectul de seră fmi de picioarele lor crescute din memorie și cum străpung aerul cu

de un timp mă locuiește o nebună aleargă prin țesuturi cu picioarele goale și albe se întinde pe inimă pe diafragmă urme de falange își flutură pletele prin ochii mei ca

cub de gheață într-un pahar de bătrână oamenii crâșme în drum ca să îți verși amarul prune scuturate zilele putrezesc lăuntric mai mereu se lălăie petrecăreți când înainte

pe colacii de zăpadă ghiocei luminează drumul babelor de bătrânețe se urnesc așa alegoric nu nu mai degrabă își scot hainele în timp ce se afundă în lume (doamne doar n-or face

femeile plâng mereu nici ele nu știu de ce să impresioneze singurătatea să anunțe nașterea moartea ori altă cucoană stridentă fericireeeeee lacrimile zâmbesc în cristalin nu le doare

o parte din mine se află în voi cuvântul acest fel în care se digeră ființa mea e ștampilată de trecerea voastră fără grijă hrană flămânzilor vulpilor deopotrivă articol de

mă vei cuprinde în îmbrățișarea ta cât o lume camera se va umple cu fericire cum vom sta așa cromozom în cromozom nici nu vom simți cât va scobi soarele în ochii noștri nicio separație

mi-a oferit viața m-a smuls dintre particule străine ca un roi de viespi mi se păreau trântori după încetineală din când în când veneau cu fața acoperită de resentimente cercetau

sunt soldatul trimis la iubirea supremă pentru care îmi dau și nu am nevoie de grenade îmi e de-ajuns această panoplie de cuvinte să ciuruiesc o coală de partea cealaltă faci notă

din timp în timp florile se răsucesc în muguri grâul se retrage într-un bob lumea copilă aleargă pe uliță împiedicându-se în zăpada de ghiocei mama își prinde viața în iubirea

nu-i ușor să fii înțepat în același timp înzestrat cu atâta grație se pare că cele mai frumoase corole pentru a dovedi că în ciuda pielii lor conținutul le este de catifea inspiră parfum

m-am plimbat cu carul mare minune n-o să vă vină să credeți peste câte hârtoape am dat acolo niște lunatici cu ochii mai albaștri decât cerneala gândurilor mele habar nu am să

ninge creștinește cu tot ce au mai bun ba chiar încing o bătaie cu bulgări pentru spălarea păcatelor unii se spală pe mâini mai încolo niște oameni acceptă căderea întinzând

ninge cu fulgii copii neastâmpărați trimiși de mamele lor hai afară la joacă acolo găsiți copilăria iar ei pornesc în căutare trec peste case grădini când hoții când vardiștii unii se

ascut lama de cuțit să tai nu mai pot de bine vă dau și vouă oh inima o acceptați cu toate suferințele cu boala pe care doctorul a pus ochii cică să nu mai fac nimic dar cum

se strecoară îmi adulmecă papilele și mă linge ca o cățea puiul umed excitant curge filon de miere polenizez florile de mușețel cu gustul unui sărut exploratorul acestui loc sacru unde mă

plouă acid răpăie cu vorbe persiflarea armă de calibru smulgi din tine și tragi în oameni nimeriți din plin unii rămân cu privirea dusă calci pe cadavre ca pe

ninge hotărât și nuclear oamenii reactivi se declanșează din existență se alege praful câteva grenade zgâlțâie ferestrele cu respirația scriu ajutor fulgii în război atacă fără oprire

o casă tâlhărită nimic din ce era al nostru acalmia contururile domoale coloritul cald armonia feng shui timpul turnat în toate formele garderoba în care probam iubirea însemnul

ochi în ochi lumile dintre noi sunt gaură neagră abisul în care s-a rostogolit mioritic existența în globii tăi găuri albe își fac loc adeneuri de bine și de rău ne traversăm

contemplare aprilie- ochii mei sori pe cerul păsărilor. (17 aprilie 2010) după furtună degetele soarelui oprind valul răsturnat- foșnetul mării. (25 aprilie 2010) câmp