Ottilia Ardeleanu

se strecoară îmi adulmecă papilele și mă linge ca o cățea puiul umed excitant curge filon de miere polenizez florile de mușețel cu gustul unui sărut exploratorul acestui loc sacru unde mă

plouă acid răpăie cu vorbe persiflarea armă de calibru smulgi din tine și tragi în oameni nimeriți din plin unii rămân cu privirea dusă calci pe cadavre ca pe

ninge hotărât și nuclear oamenii reactivi se declanșează din existență se alege praful câteva grenade zgâlțâie ferestrele cu respirația scriu ajutor fulgii în război atacă fără oprire

o casă tâlhărită nimic din ce era al nostru acalmia contururile domoale coloritul cald armonia feng shui timpul turnat în toate formele garderoba în care probam iubirea însemnul

ochi în ochi lumile dintre noi sunt gaură neagră abisul în care s-a rostogolit mioritic existența în globii tăi găuri albe își fac loc adeneuri de bine și de rău ne traversăm

contemplare aprilie- ochii mei sori pe cerul păsărilor. (17 aprilie 2010) după furtună degetele soarelui oprind valul răsturnat- foșnetul mării. (25 aprilie 2010) câmp

spaimele trec prin mine ca salvarea șuierând prin inimile fiecărei case cu geamuri sau fără nu face diferențe doar ce e urgent durerea de aici de acolo mulată inestetic pe

ninge oamenii se strâng unii în alții se troienesc până nu mai poate trece nicio grijă nicio dușmănie sălbatic alb înfricoșător de singur în timp ce dispărem haită de lupi inima e

ei vin pe la fereastra mea exact când mă dezbrac pielea mea rivalizează cu aceea de șarpe nu mă jenez deloc așez un picior estetic să privească printre el și celălalt plimbă ochii de

trece prin câmpul răpus ca un fazan în zbor fumul cocioabelor la pipă rece plutonul de execuție țintește mă fac părtașă la căderea serii cu pieptul ciuruit într-o baltă de

ce naiba te-ai îndrăgostit fix astăzi urmărești ceva sau te zgâiești printre uluci ca oamenii la oameni pari într-o ureche așa agățat de tulpina unui ghiocel care măsoară nivelul

Pe vremea aceea, în Timișoara era civilizație comparativ cu restul. Eleva cu ochi ușor migdalați și visătoare, dar niciodată lipsită de simț practic și de umor, voia cu orice preț să urmeze acolo

tristețile își fac loc repede ca bălțile după ploaie ochiuri de toate vârstele în care se scaldă nevăzuți puii de vânt uneori soarele se sprijină pe acoperiș într-un baston bătrân în

când cădea seara ca o buză supărată ne adunam în ulița retezată de livada de pruni la cina cea de taină stăteam până se închina de culcare satul părea un coș cu pâini

nu vreau să-mi amintesc acele dimineți în care cântă cocoșii destăinuirile lor despre lașitate se răspândesc precum o aură deasupra celor ce suntem când întindem brațele și sărim pe

singură mi-am cusut iubirea pe trup cu un fir lung și am scrâșnit până s-a crăpat smalțul rănile erau multe ca de război nu curgea decât durere ca un chirurg de suflet (9 feb. 2011)

am o vârstă frumoasă nu divulg vă propun să mă priviți și să vă spuneți părerea apropiați-vă așa mai faceți un pas ușor la dreapta mă vedeți nu aici aici unde se află cuvintele dacă

mă simt ca într-o odaie claustrofobă din cauza mea mă tem să nu-i iau aerul miroase bărbătesc de parcă desfaci cărțile ca pe niște tuburi de oxigen și dintr-odată respir toate

supărările vin și trec n-am știut că te voi răni cu iubire deși de câte ori o îndreptam spre tine făcându-mi curaj se izbea de ceva ricoșa îmi dădeam seama după durerea din inimă e

te-am lăsat să faci stagiatura pe mușchiul inimii mele crescut înspre tine ai pătruns ca un strat de ozon peste care ai așezat un strat de iubire unul de emoție altul și altul până am

presară să nu uite drumul până la anul gonește ca o iapă albă coama îi flutură dinspre mare nu se găsește potcovar pentru copitele aprige lovește oamenii se sfărâmă mă astupă (31

chimonoul yuzen pare un câmp de orez întrupat un obi impresionist tolănit pe sofa în așteptare rămurele de sakaki printre panglici de lumină împrăștiate pe rogojina de palmier kama

câteva săptămâni am crezut că numai eu și cu mine tăiem singurătatea în două zeflemist bomfaierul rân j j j jea pe dinăuntru de fapt în tot acest timp igor se cățăra spre tavanul pe care