Ottilia Ardeleanu

\"In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine\";

\"Unul socoteste o zi mai presus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui.\";

\"Asadar, sa urmarim lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra\".

am revenit ca să spun că, da, acum sunt lămurite niște idei. și profunzimea poemului altfel se pătrunde. poate nu era rău să începi cu câteva rânduri preluate de acolo.

Ottilia Ardeleanu

Alex, mulțumesc. întotdeauna găsești timp să colinzi și lumea aceasta, pe care o recunoști, cu simțul tău literar, în care te afunzi și din care, mereu lași, la ieșire, câte un zâmbet de mulțumire.
pentru mine este mare lucru.

încă o dată, mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

mi re la e joc, armonie, refren. o zână ce te înalță, aruncă stele pe cer, te inspiră, îți aduce prietenii, te binedispune.
o \"sclipire\" de moment, poate. o nălucă.

oricum, jocul tău de cuvinte este foarte important. imaginile se derulează ca-ntr-un videoclip în care, desigur, apare și pianul :).

am lecturat cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

Iată, “mai presus de sine”, dar nu mai presus de El.
În propria înțelegere nu poate fi decât “căldicel”, însă prin eforturi, prin fapte se poate ajunge la “temperaturi” înalte, se poate răzbate.
Remarc cea de-a doua strofă, însă tot poemul decurge de la “căldicel” pînă spre “fierbinte”.

Am citit cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

Draga mea, Alina, tinerețea este fermecătoare. însă, știi ceva? poți să fii la fel de tânăr și atunci când chipul și anii se trădează reciproc.
totul este înăuntru. de aceea comparația!

îți mulțumesc pentru trecere și comentariul deosebit.

Ottilia Ardeleanu

Liviu, mă bucur că ai trecut, ai citit și ți-ai spus părerea. faptul că textul transmite îmi dă ghes pe mai departe. mulțumesc.

cu prietenie și respect,

Ottilia Ardeleanu

sincer, mi se pare un poem trist. pare că face parte tot din \"volumul: poezia, dragostea mea\".
îmi place scenariul. multă imaginație și sensibilitate.

pentru poezie,

Ottilia Ardeleanu

de fapt ai un filmuleț aici, în care surprinzi momente și duratele lor. ai imagini frumoase, gânduri ce se sprijină pe acestea, metaforic...
chiar mi-a plăcut forma, ideea, titlul și... mai ales, subtitlul.

\"pe șine lumina zăcea într-un licăr apatic\"!

Ottilia Ardeleanu

Scuze pentru repetarea \"în primul rând\". În cel de-al doilea paragraf nu-și are rostul. Citiți, deci, fără acesta. Mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

În primul rând, mă onorează trecerea dumneavoastră prin acest spațiu virtual. Vă mulțumesc.
Constat că părerile asupra acestui text sunt împărțite. Indiferent dacă sunt pro sau contra, mă bucură nespus, deoarece ele îmi dovedesc faptul că sunt vie.

În primul rând trebuie să vă spun că nu avem de-a face cu o personală. Nu despre viața mea este vorba. Ceea ce am vrut să reliefez este doar condiția femeii în societate. Și dacă am exagerat este doar pentru că există o astfel de realitate, din păcate. Și nu generalizez. În vizor se află doar cazurile.
Eu nu sunt un caz, slavă Domnului. Și, credeți-mă, nu e ușor deloc să-ți imaginezi cazuri.

George Pașa, exigența este binevenită când este secondată de sinceritate. M-ar deranja să nu mi se spună la timp că am făcut o prostie. Dacă, totuși, o parte dintre textele mele vi s-au părut un pic peste limita modestului, înseamnă că nu am scris chiar degeaba. Am înțeles prea bine mesajul dumneavoastră. Vă mulțumesc.

Raul, dacă textul a reușit să transmită acele stări de care spui, atunci, am atins scopul. Mă bucură sinceritatea ta. Mulțumesc.

Csiborg Mirco, da, am îndrăznit să vorbesc despre violență și alte aspecte negative, pentru că sunt lucruri care încă se mai întâmplă, din păcate, în mileniul III. Poate am exagerat, voit, unele exprimări. Mulțumesc.

Mădălina, poate nu ai să mă crezi, dar am știut că vei comenta acest text. Apropierea ta de idee este extraordinară. Cred că numai un suflet de femeie poate simți așa. Să mai treacă un timp și voi încerca retușuri. Mulțumesc.

Ioan, încurajările îmi fac bine. Eu mă străduiesc. Însă, totdeauna, inspirația e de vină, cum a spus-o un adevărat poet. Mulțumesc.

Constanța, mulțumesc pentru trecere și semn. Cred că în această situație doar așa puteam să spun. Fără înflorituri. Este doar ceea ce am imaginat că ar putea fi o astfel de durere.

Alex, cred că încă nu am explorat tot ce poate fi acest eu. Pentru mine, voi, cititorii, contați tot atât de mult cât și mine însămi. Și nu e prima oară când o spun. Mulțumesc.

Cu prietenie și respect,

Ottilia Ardeleanu

Liviu Ofileanu, ești mult prea generos. Mulțumesc.

Alex, îți mulțumesc pentru înțelegerea acestor gânduri și pentru încrederea pe care mi-o acorzi.

Oricât de bune sau ne-bune ar fi, nu sunt doar ale mele. vi le-am dăruit vouă, cititorilor mei, și vă spun că le meritați cu prisosință. în fond, cel care scrie câtă importanță ar avea fără de cel ce îl citește?!

Cu prietenie și respect,

Ottilia Ardeleanu

vă mulțumesc pentru vizita în acest spațiu. mă onorează.

Liviu Ofileanu, voi încerca să schimb acolo, voi vedea cum. Cuvintele ce mi le transmiți mă impulsionează. mulțumesc din suflet.

Ioan Barb, încerc să urc prin mine însămi, acolo unde este doar locul meu. trecerea ta pe aici este benefică. mulțumesc din suflet.

desigur, vă aștept cu sfaturi.

Ottilia Ardeleanu

Raul, mulțumesc pentru trecere.

mă bucur că, în sfârșit, prin \"sufocare\", am pus de un \"traumatism\" :).

la modul serios, chiar mă bucur să aflu cele ce îmi scrii. îți mulțumesc pentru sinceritate, încurajări și te aștept cu plăcere.

Ottilia Ardeleanu

impresionant aici:
\"buzele unui călugăr trupul meu a început să ningă sufletele pe care
le-am găsit înbibate în sânge lângă izvorul de curcubeu în care
ceasurile înnoată ca niște zmei peste mormintele aprinse de paște\" - îmi pare ca o jertfire, o dăruire peste putințe.
de asemenea, finalul este desăvârșit.
întra-adevăr, simți nevoia de liniște și pace după citirea acestor versuri.

Ottilia Ardeleanu

Alex, bucuroasă de trecere și cuvinte. mulțumesc. te aștept cu plăcere.

Ioan-Mircea Popovici, onorată de prezență. mă bucur să vă am alături. da, voi încerca să folosesc prezentul cât mai mult cu putință. încântată de trecerea prin poemele mele și, mai cu seamă, pentru că au transmis acele stări. vă mulțumesc și vă aștept cu plăcere.

Încă o dată, mulțumirile mele,

Ottilia Ardeleanu

observ că începi să sapi în din ce în ce mai adânc. ești într-un nou grupaj de poeme: adânc(uri).
este minunat ce încerci aici.
se simte teama aceea abisală, iar titlul, da, este cel mai potrivit!

am citit cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

\"e vremea de făcut copii e vremea de scris povești
e vremea reinventării zîmbetului pe buze\" - mi-a smuls un zâmbet de plăcere felul în care ai vorbit despre tristețe. păi, cu asta, poetul și-a atins scopul.
nu vreau să mai spun și altceva.
doar că rima din ultima strofă amplifică aerul de poveste.
ai fost o Șeherezada distinsă!

am \"ascultat\" cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

da, Vasile Munteanu, vom ajunge, din ce în ce mai mult să vorbim din tastaturi.
ne îndrăgostim de ctrl alt del, 3 deodată, anii se vor scurge prin aceste fire, particule, unde, naiba știe.
ultima strofă s-a strecurat șir de biți până în procesor. interpretează. numai el știe cum...

\"doar moartea
aprinde neuitării noastre lumânări\"!

dacă anii trec, cuvintele rămân.
asta spun și mă înclin cuvintelor,

Ottila Ardeleanu

un titlu nespus de frumos care și creează senzația ulterioară. îmi place cum curge poemul, la fel ca apa de la chiuvetă, la fel ca sângele care are ceasul lui.
da, acel ever vine în continuarea unui e final, de aceea sună un pic altfel.

Ștefan, ai reușit un poem subtil:

\"murim murim corpul ni se risipește
ca un mușuroi de furnici în mijlocul căruia
ai aruncat o mână de fum \".

nu pot să spun decât că l-am citit... nu mai știu de câte ori,

Ottilia Ardeleanu

Liviu, îți mulțumesc pentru cuvinte, pentru încurajări și, mai ales, pentru că ai simțit că am inima la locul ei.

te rog nu spune că am povestiri de 10 ori mai bune pentru că ar fi exagerat. mi-aș dori să fac un buchet de scrieri, însă nu știu și în ce măsură voi putea.

tu nu poți fi un om singur!

cu prietenie,

Ottilia Ardeleanu