îți răspunde, bunicule?

Alex, poemul tău este deosebit de frumos, ai surprins acele clipe de agonie, de singurătate umană, de fapt omul este singur de la un capăt la celălalt al vieții.

\" la început vrei să fie cineva lângă tine
fiul nepotul dumnezeu
doar așa ca să strecori singurătatea pe sub ușă
în spatele ochilor e o lume întreagă
și râzi\"

Srofa aceasta are o încărcătură aparte. Eu aș încheia poemul cu versul \"durerea aceasta a îngenunchiat toți îngerii\", care mi se pare remarcabil și crează prin elementul durere o punte de legătură a celor două lumi, reală și divină. Un poem care are o expresivitate deosebită și care mi-a plăcut. Cu prietenie, Ioan.

Un poem sensibil. Și eu aș renunța la ultimele 3 versuri. Primele 2 strofe foarte bine construite. În strofa a 3-a aș renunța la (știi el nu e doctor
dar are o voce extraordinar de caldă), se înțelege din context acest lucru.

Când e vorba de durere niciun cuvânt nu e suficient pentru a descrie neputința, singurătatea și golul atât de greu de umplut după ce toate acestea se vor stinge...

Sunt convinsă totuși că Dumnezeu e acolo, chiar și în cele mai negre momente, chiar dacă noi nu avem inima suficient de deschisă să-L observăm uneori.

Am citit cu drag,
Mihaela

absolut uimitor ca filozofie. o constiinta care sufera, care nu are stiinta sa faca planuri, sa indure greul fizic, e una mai buna sa aline.

cand mai degraba te temi de ceea ce inseamna viata esti mai aproape de altii decat cand nu te temi de ceea ce inseamna viata si o privesti ca pe o munca, de dragul ei, al nevoilor ei.

Alex, ai descris suferința. lin. duios. dureros. ai pus fața în față ființa și pe Dumnezeu, viața și moartea. ai reușit sentimentul însingurării, al îndurerării, de la un capăt la celălalt.

aleg doar așa, ca să vezi și tu, cât de bine ai exprimat durerea, într-un singur vers: \"durerea fizică a îngenuncheat toți îngerii\".

numai bine,

Ottilia Ardeleanu

Vă mulțumesc pentru semne...

ioan - ai descifrat fain textul, și da, așa voi face, voi încerca să termin cu versul acela, chiar fără a renunța la ultimele trei versuri

mihaela - vorbești frumos despre dumnezeu, despre deschiderea inimii pentru a-l primi... Poate așa e. poate ne legăm toate spaimele de el, apoi ne deschidem inima, ca o floare. Sau poate nu, cie știe?

elia, mă bucur că ai găsit interesant textul. Ca filozofie, ca idee/ mesaj, oricum ar fi, concluzia e aceeași :)...

ottilia - cred cu tărie că durerea fizică îngenunchează toți îngerii, toate iubirile și toate speranțele... mă refer aici la cea mai adâncă dintre dureri, nu la o tăietură cu un cuțit de pâine. Dar poate mă înșel. Poate dumnezeu există și alină totul

Mă bucur că ați trecut pe aici, vă aștept mereu cu drag,

alex

Alex, copile,
iar ai scris un poem uluitor...

Vă mulțumesc, d-le Sibiceanu...
însă sincer, nu mi-aș fi dorit a-l scrie niciodată
vă mai aștept,

alex