Ottilia Ardeleanu

Domnule Pașa, mă bucur nespus pentru felul în care ați pășit, din nou, în pagina mea. Inițial, am pornit poemul la prezent. Apoi, m-am întors în timp. Nimic din satul de atunci nu mai înseamnă satul de azi. M-am hotărât, deci, să folosesc un timp trecut. Amintirile acestea mă-nfiorează.
În versurile din varianta dumneavoastră, desigur mult mai frumoasă, eu nu mă regăsesc. Unele sensuri nu se mai păstrează. Cele ale mele, cu mult mai simplu legate, vin dinlăuntru. Voi păstra cu plăcere varianta propusă. Peste timp, alte amintiri îmi vor trezi dorința de a scrie.

Silvia, nu știu dacă voi renunța la titlul actual, dar, mă voi mai gândi. Nu, nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că nu aș putea să fiu eu însămi.

Domnule Diaconescu, mă bucur pentru felul în care ați vizualizat, iar nostalgiile ca efect sunt dovada de netăgăduit.

Paul, pentru mine, frumosul acesta, zis metaforă, a existat cândva, cu adevărat. Nici nu cred că aș fi putut spune altfel acolo. Mă bucur pentru rezonare. Cât privește finalul, este vorba de o altfel de cină...

Vă mulțumesc pentru că-mi sunteți alături,

Ottilia Ardeleanu

Ștefania, mă bucur mult că agreezi felul în care scriu.

Doamna Angela, de asemenea, mă bucur când treceți pe aici cu sfaturi și păreri critice.

Ottilia

încântată că mi-ați venit în întâmpinare!

Anca, promit să mă gândesc la un altfel de titlu. Mă bucur că ai remarcat partea aceea.

Anni, de asemenea, mă bucur că ai găsit originalitate în aceste versuri.

Vă mulțumesc și vă aștept.

Ottilia

ultima strofă prin mesajul ei, superioara, prin realitate, iar cea de deasupra prin imagine.
un portret al vieții în galeria artistică universală.

Ottilia Ardeleanu

Alex revoltat găsesc aici, după amar de vreme. se simte iarna intrată prin pori și felul cum este \"digerată\": \"în noaptea asta oamenii din cartierul nostru mestecă iarna\". încheierea este a unui om determinat.

bine ai revenit!

Ottilia Ardeleanu

acest ultim vers: \"pescărușii în dimineața asta nu s-au speriat\" arată gravitatea existenței.
imaginile sunt dureroase.
nu-mi pare rău că am trecut pe aici,

Ottilia

adevărat cenaclu aici.
voi păstra și varianta parodică. ingenioasă și... \"despre cine s-o mai nimeri\".
m-am amuzat fiindcă e... puțin \"iute\". probabil de la ardei.

mulțumesc pentru așa un comentariu.

Ottilia Ardeleanu

amarul se află aici: \"încît ți-e dor de cînd
dragostea umbla pe picioarele ei.\". cel puțin mie mi-a rămas un nod în gât.
bine alese cuvintele, cu meșteșug. ori, lucrul acesta te face să revii în pagina autorului.

Ottilia Ardeleanu

mai ales pentru că și eu cred că, uneori, aceste \"clișee\" dau amploare unei idei, unui context. de acord sunt și cu faptul că metafora înseamnă poezie.
acele două versuri, abia după ce ați spus mi-am dat seama că ar putea suna manelistic, deși nu chiar în forma aceasta. poate voi regândi.
mă bucur că ați rezonat cu finalul. și mă bucur că ați trecut pe aici.

mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

Raul, mi-am dat seama că ceva e în neregulă în comentariul tău, aducea cu ceva ce-ți mai plăcea (plasat) între primele 2 strofe - care nu îți plăceau, evident, și final - care chiar îți plăcea, ceva inexistent adică.
păi începutul e clișeu fiindcă nu putea fi bliț. :)

îți mulțumesc pentru revenire.

te mai aștept,

Ottilia Ardeleanu

este evident, sau ar trebui - finalul este \"plăsmuit\" de acele strofe. nu știu nici eu de ce nu ți-au plăcut. totuși, nu ai făcut rău că ai lăsat semn.
îți mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

fiți bineveniți!

Raul, dacă spui că merită și recitită, înseamnă că emoția s-a produs.

Iulia, comentariul tău mă bucură mult. poetul este năucit de muze, așa că... uneori, uită să spună până la capăt:)

Vă mulțumesc nespus,

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc pentru cuvinte.
trecerea ta pe aici mă onorează.

Ottilia Ardeleanu

făceam diverse lucruri prin colțul de lume în care mă aflu și mi s-a părut că zăresc propria aură când m-am apropiat de ecranul prin care văd ce se petrece dincolo de mine și de ceea ce mă înconjoară. de fapt, era o stea, încăpățânată să rămână în colțul paginii și să strălucească puternic.
nu am cuvinte să descriu efectul. cu siguranță deduci.

mulțumesc mult, mai ales pentru rezonare.

Ottilia Ardeleanu

trecerea dumneavoastră pe aici și semnul lăsat mă onorează.
Vă mulțumesc foarte frumos.

Ottilia Ardeleanu

iată că unii dintre ei mai au puterea să zâmbească, sfidând \"uscăciunea\".
câtă \"răbdare\" în așteptarea unei... acadele.

Ottilia

am găsit frumosul în toată această a doua jumătate a poemului:
\"Dumnezeu
trebuie să știe că poezia nu este o funcție a adevărului.
este o copilă din flori ce asmuță câinii
pe aceia care-și îngroapă morții în oceanul neuitat
al tristeții...
elegiile mele adunați-le în patul iubitei
cu ele să-i smulg un mănunchi de prunci\",

însă, cred că prima jumătate are rolul ei în cadrul ciclului poemelor karmice.

Ottilia Ardeleanu

Ștefania, și mă bucur pentru impactul avut asupra ta.

Ottilia

am recitit cu plăcere din \"dosarul\" tău, m-am uitat la pozele din \"album\", mi-am amintit, la rându-mi, de niște ani, fie într-o postură, fie în cealaltă. un cadru didactic trebuie să fie aproape de copii, să fie dedicat lor, să scoată la lumină calitățile fiecăruia și să le îndrume pașii pe drumul vieții.
la tine se simte această dragoste pentru copiii \"tăi\", mai ai încă de stat la \"fereastră\".
eu te felicit pentru acest material, pentru felul în care modelezi suflețelele, pentru că nu rupi legătura cu acești copii care au mereu ceva de dăruit, mai ales atunci când sunt și struniți.

Ottilia

poemul. eu chiar mi-am găsit șosetele și deodată s-a pornit o muzică... hmm, n-aș putea spune decât cum se roteau caroiajele...

mi-a plăcut de la primul la ultimul vers.

Ottilia Ardeleanu