Undeva în România

pe stradă căruțe înșirate pentru un război antic călăreți obosiți pe cai și mai obosiți cîini legați aproape tîrîți cu limbile scoase praf soare și kilometri peste kilometri fără copaci case fîntîni eu singur cu mașina cum o fantomă urmărit de privirile căruțașilor eu singur depășesc limita împietririi semnalizez depășirile nici un cunoscător de semne nu bagă de seamă timpul s-a încins în pietriș vortexul acesta mă duce în trecut cu viteza intimă pe stradă copii joacă fotbal femei stau la bîrfe bărbați ciocnesc pocale de vin printre ei ca într-un poligon auto fac școala de șoferi apăsați de trecut apoi turme de oi multe turme de oi vaci nepăsătoare la semnale acustice gîște înșirate pentru o trecere enervantă a străzii și nici un semnal nici un cuvînt scris în nici o limbă kilometri după kilometri pînă spre ploaia de seară dau de asfalt cum aș da de viață