Poezie
mai departe
1 min lectură·
Mediu
uneori îmi spun că și eu voi părăsi acest loc
nu pe ușa din față
voi lăsa întredeschisă poarta de la grădină
suficient încât aroma livezii sădite cu pământul sub unghii
să mă însoțească o bună parte din drum
mai cred încă în ordinea lucrurilor mărunte
garduri îngrijite
răzoare aliniate
muri și via perfect tunse
și mai ales sănătatea câștigată cu var
n-am fost mereu cel de-acum
de mic am fugit de acestea fiind leneș
băteam orice
mingi munți bulevarde
sau pe răi cu pumnul în gură
dar pe când pescuiam am ațipit și-am visat că sunt scoică
și-am simțit că mă tulbur-a fi
de noapte frică n-am avut
dar n-am suportat niciodată
umezeala din zori ce se târâie ca melcul pe os
când stelelor le cresc ramuri
și totul trosnește
iar tu ești convins că vei sfârși mâncat de mistreți
dar ei trec pe lângă tine de parcă nici nu ai exista
un om cu o undiță nu le inspiră nimic
e clar
lumea e plină de nebuni
dar și mai mulți
sunt pe drum către lumea cealaltă
023.682
0
dialogul acesta - un fel de a spune dialog - cu interlocutorul prezent doar în minte, o prezență conștientă, face bine celui care \"ascultă\" și, mai ales, încearcă amintiri asemănătoare.
aparent și nu doar, autorul se destăinuie sieși, cumpănește la cele lumești, la ceea ce-i place și la ce nu, cu oarecare teamă, cu oarece regret.
\"pescuiește\" vise, hoinărește prin munți, păduri și alte locuri care simbolizează ceva anume.
metaforice, firești, cuminți cuvintele acestea insinuează două lumi: cea a nebunilor și \"cealaltă\".
adorabilă naturalețea acestor \"cuvinte potrivite\":
\"aroma livezii sădite cu pământul sub unghii\", \"mai ales sănătatea câștigată cu var\", \"umezeala din zori ce se târâie ca melcul pe os\".
Ottilia Ardeleanu