Ottilia Ardeleanu

genul de poezie scurtă și la obiect... estetic.
deși este un portret trist, nota de intimitate îi conferă multă căldură. (și tristețea are farmecul ei, nu?!)

\"cunoșteam toate muchiile ei ascuțite

cred că ploua în duminica aceea\"!

mai trec,

Ottilia

tuturor! empatia funcționează!

Mădă, iau aminte.

Liviu, voi scoate surplusul.

Katy, îmi place și varianta propusă. voi vedea dacă...

Alex, frumoasă și propunerea ta, voi reflecta asupra...

mi se pare bun modul acesta de colaborare. sugestiile care vin dar nu forțează nota sunt totdeauna binevenite.

vă aștept cu drag, oameni buni!

Ottilia

crizantemă face cât toate crizele, indiferent de felul lor...
\"Dacă fac o scurtă analiză\", cred că fiecare epigramă are ceva de zis!

planul \"marș... toți!\" a fost bine ticluit.

Ottilia Ardeleanu

un poem canicular, despre \"decembre\" văzut cu ochii dragostei, în spațiul desăvârțit pe care aceasta îl creează, iar strofa ultimă confirmă, poetic:
\"eu nu am să ies azi din casă
mi-e ger departe de tine
nu ninge nu ninge-n decembre
cât timp te mai am lângă mine\".

am recitit din poemele lui Vasile Munteanu, pe acolo pe unde m-au dus click-urile,

Ottilia Ardeleanu

simt aici un moment de rămânere cu sine, cu spațiul și timpul său, un ritual, un obicei care devine aproape reflex, un mecanism… apoi… repetarea rugăciunii, simbolic, prin gura clopotului, devine reverberație sacră. Sunetele se propagă prin trup, metalic, până ce împreună cu timpul și spațiul tău deveniți metalici, preluând din gravitatea, duritatea și celelalte atribute ale clopotului. Abia când rugăciunea aceasta s-a contopit cu eul și cu trupul (și, aici, găsesc necesară intervenția picăturii de ceară), te vei culca liniștit.

o modestie sufletească de invidiat!

cu plăcerea lecturii,


Ottilia Ardeleanu

este cât un poem în sine. m-a impresionat.

Ottilia

să aflu că fiul Tatianei Stepa a fost elevul tău. Iată, este un motiv în plus pentru care poți fi mândră, Vali!

felicitări!

Domnule Liviu Ofileanu,

dacă dumneavoastră considerați că într-o lumină ironică am vrut să aduc eu deosebitele dumneavoastră versuri, atunci nu-mi rămâne decât să retrag textul! Pentru că nu asta ar fi trebuit să trezească în mintea ori sufletul celui care a scris un volum de poeme cel puțin original.
În fond, acesta este un scenariu aproape în totalitate în versuri. Pe care am dorit să le reliefez.
Și da, este o personală, așa cum am simțit să vorbesc despre ceva ce m-a ținut cu sufletul la gură până la ultimul cuvânt! Nu este o recenzie, la critică se pricep specialiștii. Eu nu fac asta. Doar evidențiez lucruri și stări care m-au transpus, într-un anume fel care am sperat să apropie, nu să respingă. Probabil că am greșit făcând o minimă caracterizare a personajului real, folosindu-mă de versurile lui Liviu Ofileanu. Ca cititor, am încercat să intru în pielea poetului canibal Zepeda. Intenționat am abordat unul dintre planuri – cel monstruos și am accentuat, deci, pe victima Alejandra. Mi s-a părut planul cel mai de forță, deloc ușor de prezentat, care te ține în suspans, pune imaginația la lucru. Versurile selectate dovedesc măiestria literară a poetului Liviu Ofileanu.
Se poate vorbi și despre alte laturi tratate de acesta în cartea \"Instincte canibalice\" dar, poate altădată – dacă va mai fi o alta.
În orice caz, niciodată nu am tratat lucrurile la/de suprafață.

A meritat să citesc acest volum și o spun cu toată sinceritatea, fără ghilimele.

Ottilia Ardeleanu

la masă, în rest, sunt semne de viață :): teiul, șervețelul, chiar și ospătarul!
dacă primul haiku este semn de nostalgie, mijlociul pare a fi un suvenir literar, iar ultimul, un regret însoțit de hilar: \"de-acum căruntă!\".

da, unul mai bun decât altul...

Ottilia Ardeleanu

rostuiești tu cuvintele, Anni!
așa este, trebuie să le îngrijim vară-iarnă, cum bine spui:
\"ai grijă pune-i fular și mânuși
și spală-l vara de praf de mâinile crude\"!

Ottilia

ai câteva lucruri în neordine:
\"...copii tăi\",
roșeau-roșesc în două versuri succesive,
punctuația trebuie revăzută, la fel și redactarea: spațiu după punctuație, nu înainte.

puțin cam pătimaș discursul...

mai trec,

Ottilia Ardeleanu

4 versuri mi-au plăcut cel mai mult, chiar cu riscul repetării a visa - visare. aici găsesc acel ceva care mă face să simt.
aș renunța la \"deci\" și, nu știu dacă aici este cea mai bună exprimare: \"lumina stelelor moarte\", dar vezi tu!

mai trec,

Ottilia Ardeleanu

mă gândeam că există în format electronic de carte și o pot răsfoi și eu. sincer, mi-ar plăcea să o am în bibliotecă.
de articolul-recenzie știam, mi-am dat seama că nu poate fi altceva în acest \"compendiu de jurnalism cultural\", oricum, este onorant ceea ce a făcut domnul Maximinian. este un gest uman deosebit.

felicitări autorului și, desigur, celor care se regăsesc între filele proaspete ale cărții!

Ottilia Ardeleanu

că ai văzut o parte amuzantă a lucrurilor. în fond, este important să gândim pozitiv.
mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

fermitatea cu care ai descris fericirea, în etapele ei cele mai relevante.

Ottilia Ardeleanu

11
Nu mă opresc
Voi călca
Chiar dacă
Dihania
Abia așteaptă să pășesc.

12
Descui stelele
Dihania înghite și brelocul

13
înainte
aproape de limită

pinii cos cerul de oameni


14
nu știu să despart norii
dar aș împlânta un fulger
într-un nesățios

15
Urc
Treptele
Răsar într-o altă lumină

mi-au plăcut și granulele care nu mai sunt vizibile... (păcat!)

Ottilia Ardeleanu

să spun că titlul chiar reliefează două stări care pot fi chiar de aceeași parte, nu neapărat diametral opuse.
așa cum chiar textul reliefează la un moment dat, starea o mai impune și omul: pentru unul ploaia e benefică, pentru altul poate fi un dezastru, iar starea aceasta poate fi dată de moment. sau nu neapărat. în alte condiții, aceeași persoană poate vedea acest fenomen natural exact pe dos.
a citi, pe lângă faptul că e un fenomen, înseamnă, automat, și implicarea stării în care te afli, și nu e prima oară când afirm. în funcție de aceasta, interpretarea proprie poate fi pozitivă ori negativă.
nu vreau să detaliez, îmi este clar, cum foarte bine putea să fie confuz...
ar fi mult mai multe de spus, de exemplu legat de partea spirituală, pe care ai abordat-o.
mă opresc, însă, aici.
esențial este că toate aceste stări sunt umane. eu nu aș lua în nume de rău niciuna. în fond trebuie să fim diferiți ca să ne dăm seama dacă și când avem puncte comune. fiindcă există și din acestea, fără îndoială!
se poate mult discuta...
\"Doi oameni citesc un text. Doi oameni au două păreri diferite. De aceea e bine că sînt doi.\".

Ottilia Ardeleanu

felul desăvârșit în care ai găsit să pui la treabă... periuța, rujul, fardul și toate celelalte ale femeii grăbite (:)), dar îngrijite, te felicit!
drăguțe șoapte te trezesc dimineața: \"oricum ar fi
dimineața mă trezesc singur. îmi amintesc
pe cineva șoptind bea-ți ceaiul de ieri, ok\"!

minunat!

Ottilia Ardeleanu

este miezul celor douăcireșeunite. aproape că și umbrarele din frunze sunt câte două...

Ottilia

chiar în primul vers: \"sunt o femeie aproximativ ok\", este acea balanță, acea modestie și finețe de caracter...
restul decurge de la sine,

Ottilia