Ottilia Ardeleanu

deosebit care trimite la meditație, la apropierea de sine. mi-ar plăcea să citesc această carte.
frumoasă prezentarea făcută de Marius-Marian Șolea.

citesc schițe cioraniene. este meditativ și mi-a plăcut. finalul mai ales.

care îți lasă o liniște adâncă după citire. am să remarc primul vers și strofa penultimă. găsesc un adânc universal a ceea ce poate însemna cununa de spini și tot ce este legat de ea.

Ottilia Ardeleanu

și eu ți-oi spune că e bine.
da știu și eu, unii or zâce că e o prostie să scrii... ce, din asta trăiești?
da ia zî, măcar ești fericită?! :)

mi-a plăcut, mai ales că... ia privește o țâră și la mine peste gard.
ei, ce vezi?!

metaforă după metaforă. m-am delectat. dar cel mai mult mi-a plăcut... salata.

serenadă. cât de armonios continuă mierla forfota zilei! să fie vorba despre schimbarea rolurilor între un romeo și o julietă?! :)

mă bucur că am transmis emoția unui moment îndepărtat astfel încât el s-a întors cu forța de atunci, este important pentru mine acest lucru, să pun în mișcare cuvintele, să aibă rezonanță.

mă bucură și mă onorează prezența ta aici,
Ottilia

același lucru. de la început spun că trebuie respectate niște semne de punctuație. în fine. mie ps mi-a drag de numa...

numai bine, Mădă!

te exprimi ca și cum, dacă nu sunt olteancă, ce naiba mă găsesc eu să vorbesc tocmai în termeni ai... cui, sunt ai cuiva anume? pe naiba, știu că am învățat perfectul simplu în școală și am fost atrasă de sonoritatea lui, dinamica lui etc.

Mădă, eu nu vorbesc generic prea des, fiindcă prefer lucrurile clare, punctuale, veridice...

ok.

asta admir la tine, Mădă, franchețea, implicarea, argumentarea.
și am reliefat prin faptul că nu e duel, cum ar putea să se înțeleagă, ci un mod de clarificare a ceea ce simte lectorul vis-a-vis de ceea ce vrea să imprime autorul și ceea ce consimte autorul că poate lăsa să fie în acord cu opiniile lectorului. iar eu întotdeauna am ținut la relația autor-cititor, cred că am demonstrat-o cu brio de-a lungul timpului, fiindcă mai am un pic și îmbătrânesc și eu pe aici, nu-i așa?!

cred că m-am făcut înțeleasă.

credibil, Mădă, indiferent de locația din care provine autorul/ cititorul.
nu mai insist. desigur, simțul limbii cu care te naști este mult mai dezvoltat decât cel pe care îl înveți cu sârguință, dar limbă românească este. și mi-e dragă mie limba asta, mai mult decât orice.

foarte bine, dar îmi mențin felul de prezentare a etapelor de timp, cu semnele de punctuație aferent-imaginate, și cu învierea din "ăi" morți. mulțumesc frumos.

"felul in care incerci oralitatea si firescul nu e coordonat bine cu insertiile am ales sa spun intelectualizante, in speranta ca se se intelege ce vreau sa spun cu asta (in anumite ocazii incercand sa si arat ce inteleg prin)." - ba da, atmosfera nu este prezentată din interior, ci din exterior, Mădă, dar dă impresia unei apartenențe la...

"ocarmuire, de pilda. incarcatura arhaica a acestui cuvant introduce o incremenire care se opune alertului pe care l presupun oltenismele. asa ca, pentru a reda ideea de final, ca mijloace, ar merge ales altceva. " - ocârmuire este bine ales în context, alături de "personajul" principal, nu se va lua în raport cu "viteza" de spunere/ reacție a olteanului.

"plus ca invataturile nu e musai sa le spui sub forma de invataturi, mai ales la final de text. provocarea ar fi ele sa fie vizibile de a lungul textului, din insasi gestionarea oralitatii si a perfectului simplu astfel incat din ele sa rezulte un soi de intelepciune subtila, specifica personajelor rurale pe care incerci sa le introduci in peisajele textelor. " - înțelepciune subtilă se pretează la texte dintr-o altă lume, nu cea a satului care vrea să fie francă, modestă și aparent nepricepută.

ești binevenită în această pagină, noi nu ne vom duela niciodată, cel mult vom avea convingeri diferite, dar asta este absolut uman, normal și chiar benefic.

mă bucură intențiile tale, pentru care îți mulțumesc din suflet.

fii atentă, e "albirăm", așa, instantaneu. a se pune niște semne de punctuație...

"ăi morți" va să fie anume morți...

trebuie să spun, încă o dată, că apreciez implicarea ta pe texte, în fond, contează să fim vii!

mulțumesc încă o dată, Mădă!

reflecta. mulțumesc pentru popasul în această pagină.

jindul după copilărie, dar și felul ei, Mădă.

am să renunț la versul acela și am să mai fac ceva modificări. mulțumesc pentru părerea ta.

scrisul tău este mai natural, mai concis și mai trăitor și rezultatele se văd.
textul acesta are, spre exemplu, un început și un final care tind spre poezie, având acele laturi emoționale, constituite din cuvinte metafore.
ceea ce nu-mi place (, în general, în poezia actuală) este trivialitatea unor cuvinte, doar așa de dragul frapării cititorului.

mult succes!

un început frumos de poezie:
"Dintr-o dată lumea se făcuse mică,
atât de mică
încât o purtam în podul palmei."

mă așteptam să merg pe un alt fir până la acel final "ireal", dar am găsit altele. atenție la repetarea lui "și" care nu este necesară pentru legarea/ continuarea versurilor, ba chiar împotmolește.

vezi că mai lipsesc diacritice!

mai trec,

Ottilia Ardeleanu

e o bucurie pentru cel care scrie să știe că prin cuvinte transmite emoții iar acestea se transformă în alte cuvinte care se întorc în alte emoții.

mulțumesc.

în 3 acte. decor, acțiune, câteva secunde de respiro, nici nu mai știi: citești ori visezi?!

metaforic, sugestiv, frumos...