Vasele eșuate în tine

senzație de preaplin am simțit-o și eu azi, la mare, veghind soarele printr-o pereche de ochelari, în timp ce spre țărm se revărsau oameni, nu valuri.

când preaplinul devine pustiu, te simți ca o epavă.

marea trebuie să se simtă mai mult decât bine când este în atenția unui poet.

Ottilia Ardeleanu

ascultă-ți rezonanțele

tu:

"Toate vasele eșuează în tine."

omul meu zice:

când fiecare secundă
devine fecundă-n
inima deschisă
ca o brazdă primitoare
de sămânța-semănătorului
vaporul nu se scufundă

exact așa
cu alte cuvinte
găsesc aici

"Ai grijă de oamenii tăi,
nu-i vărsa mai departe;
păstrează-i în portul tău
ca pe semințe de aur."

și celelalte gânduri

"simți cum pustiul
se-ntinde spre margini,"

drumuri între centru
și margine

În fond, nu este rău ca"vasele" să "eșueze în tine", fiindcă ai posibilitatea să salvezi niște oameni. Iar "nisipul" oricum acoperă totul. Vorbim de "eșuare", dar nu m-am gândit la o eșuare în sensul propriu al cuvântului, nici măcar în cel figurat consacrat prin tradiție. E altceva. Sau cel puțin acest lucru l-am dorit.
da, aș este, nu putem să rămânem doar "în centru". Sau nu putem să facem doar drumul dinspre margini spre centru. Și cel invers e valabil. Dacă ținem, cu adevărat, la oameni.

Vă mulțumesc pentru semnele voastre de lectură!

"când, de atâta preaplin,
simți cum pustiul
se-ntinde spre margini" - acestea sunt versurile ce au rolul de a sintetiza mesajul poemului.
Cam trist poemul sper ca exista undeva si o raza de speranta. De asemenea ma asteptam la ceva mai altcumva ca si mod de "etalare" lirica