Ottilia Ardeleanu

rănile mele supurează poezie amurgul căinței ultimele picături de ceară din razele soarelui ieșit din mare ca un făt e trudă în adâncul cărnii mele niciodată nu am știut dacă am întreaga

anii sunt flori pe ram mai iei câte-un diazepam fluturi câte-o batistă de dor în zbor trec cele mai frumoase clipe timpule principe tu nu mai gândești ne zorești și dai bice la boi câți

nicio tristețe în jur lumina arcuiește un lujer suie pe o creangă pe toată coroana pune un pas mare pe deal se apropie ștrengărește eu mă ascund după perdea îmi zgârie pereții apoi

rămân pe țărm cu ochi cât gălbenușul fierbinte din palatinul orizontului - câine cu limba scoasă prind în năvodul privirii pești devoranții apelor fac șanțuri înspinate de raze

s-a îmbolnăvit medicii îl consultă zilnic îi prescriu pilule de viață experimentează incizează amputează și notează combinat cernobâl aviară porcină născocită aerul este

când scriu oamenii negri se vor fi dus demult cu gândurile lor târâind pe făgașe mai bune sunt iluziile în sticluțe de esență tare te culci pe-o ureche atunci visele mai negre decât

aerul se frământa între aripile unei păsări rotind cerul în jurul ochilor mei care-și schimbau culoarea până deveneau întunecați îmi puseseră masca vieții dar sub ea nu mai eram eu

îngerii nu au înveliș de femeie frumoasă îmbrăcată după neckermann cosmetizată până își denaturează propriul chip calcă numai pe covoare platouri drumuri europene nu au zâmbet din buze rujate

când încep copiii școala încep ploile să curețe aerul dintre oameni hârșâie fiecare cuvânt din găoacea lui cenușiu iese la sfârșit un fluture colorat dar mai e până acolo natura are lacrimi pe chip

un colț tandru florile cărora le vorbesc verde în față orașul ca un acvariu străbătut de aceste specii oameni mașini mișcările lor aleatorii curenții care străpung tot ce este

oricât de mare iubirea ta vine o zi când te desparți în lacrimi e acel împreună de-o viață orice-ar fi ceva te desparte ramura frântă din sufletul tău e dusă spre alte lumi mereu mi-am

nu-mi pot imagina decât călătoria cu tramvaiul teama de scaunele goale și vatmanul preocupat să răspundă cuiva pe fb anomalia prezentului reflectat în singurătate cea mai gravă boală neglijată

Marea a fost rece cu mine azi. M-a primit cu o mătură de ciori gălăgioase. Și cioburi de ape. Eșarfe țesute de curcubeu, toboganele se încolăceau în jurul soarelui care zâmbea, stingher, dintr-un

lan de rapiță- galeria de artă plină de chinezi

scriu cu arătătorul E M I N E S C U trecătorii se opresc să atingă literele decupate din aer le prind le culeg se bucură fiecare pleacă visător cu buzunarele doldora de poezie

tabăra e-o babă care adună copii și le spune povești cum era odinioară cu fustă nisipie coliere de scoici curcubeu legat la ceafă încheiată decent la nasturi și ochelari înrămați de raze dinți

merg prin deșertul inimii îmi duc propria fereastră împărțită în patru uneori o simt atât de grea că o las jos sprijinind-o de iluzii mă așez într-un fotoliu de gânduri privind prin

la surori e un magazin de cartier în centrul orașului la intersecție inițial cât jumătatea unui vagon de călători în dreapta frigidere de lactate și bere în stânga frigidere de brânzeturi și

George Nina Elian, pseudonimul lui Costel Drejoi, cunoscut deja poet și traducător, cu apariții în reviste naționale și internaționale, cu volume de poezie pe care le înseriază tematic, merge pe

mi-au jupuit zâmbetul acela și tata și colegul de bancă și primul prieten și iubitul toți m-au confundat cu un miel în burta cui mă aflu nu știu mă rumegă la fel (27iulie 2013)

cineva ne-a spus odată dacă iubești mori și dacă nu iubești tot mori am râs amândoi cerul ca un cort de păsări ne-a ascuns m-ai cunoscut ca pe întâia femeie de apă în ochi iubirea

a iubi nu există există un bărbat de poezie mușcătura din cuvinte ca lobii urechilor și firimiturile de pe buze (1 aug. 2012)