Ottilia Ardeleanu

fie generația de azi, trebuie să trecem prin generația de ieri, nu se poate fără continuitate, nu se poate fără principii, nu se poate fără combatanți, nu se poate fără martiri, nu se poate fără elită. pe Angela o văd ca pe un purtător de stindard, un om la locul potrivit, fără pretenția de a ocupa un alt loc decât acela care i se cuvine. fără pretenții deci, fără sclifoseli, este poeta care atrage atenția asupra generației dumneaei. atâta tot. și este suficient pentru cei care preiau ștafeta. mai departe, să critice criticii!
apreciez opinia critică de mai sus, nu pentru că este a unui cunoscut în materie de literatură, ci pentru că este fair play vizavi de o colegă de breaslă, iertată fie-mi alăturarea.
nu aș putea să scot gheare și să zgârii acolo unde, la vremea respectivă, s-a riscat pe propria viață.
o fi hilar pentru generația noastră?!

"sufletul meu mucegăit deja naște fluturi în capelă" este un vers care bate din aripi peste toate celelalte, se simte o pasiune pentru scris aici, ca primă și eternă iubire. cred eu că mai bine îți stă în poeziile mai ample. ai potențial. valorifică-l! este necesar!
cred că am fost suficient de elegantă în pretenții.

Liviu! cred că o lansare a unui volum de proză este mai interesantă decât una de poezie. sper să ai public și aprecieri pe măsura susținerii. ar fi frumos să postezi un video măcar cu partea cea mai bogată a acestui eveniment.

felicitări și succes!

care te ține în suspans. o poezie în care senzațiile lucrează. autoarea stăpânește fiecare stare, fiecare moment. ce simte, cum simte un om înainte de operație? câtă neliniște îl tulbură înainte, ce-și imaginează, ce-și amintește, ce gândește? scenariul este delicat condus. fiecare pas insinuează atât cât trebuie și fiecare pas are poezia lui. nu exemplific, aș toci grația acestor versuri.

ai fost pe mâinile bune ale muzei, Lavinia, te felicit!

că omul vede pe ceilalți ori celelalte lucruri, simte și trăiește în conformitate cu interiorul său, cu felul său de a fi.

m-a amuzat tare asta:
răul interior îmi dă prioritate
singurul cu față umană...

acum, privind obiecția ta, nu este cum ai perceput. nu, nu. ideea este alta.

mulțumesc pentru încercarea de a potrivi cuvintele, în felul tău... malițios.

Marcel, lumea este frumoasă dacă o privim de acolo din culmea frumosului. așa cum bine ai observat și tu. dacă vrem să-i găsim defecte, astea sunt cu mult mai multe. dar de ce am face-o?! și ce anume vrem de la viață?! un poet o poate spune mai aproape de adevăr fără să facă prea multă filozofie sau oratorie.

mulțumesc iară.

vă mulțumesc.

Teo, se vede treaba că te-a atins acest simplu dar cât de cald gest uman: strângerea mâinii. mulțumesc pentru apreciere.

Radu, apreciez intervenția pe text. se pare că am fost prea explicită. am modificat oarecum în conformitate cu felul în care ai citit și am păstrat totuși acele lucruri care sunt esențiale pentru logica în care am compus acest text - o idee fulger pe care am ținut să o transcriu virtual întrucât chiar mi se pare de-o realitate care ne fură din suflet puțin câte puțin, pe zi ce trece. mulțumesc.

Marcel, fără simțire nimic nu poate avea aura aceea benefică. cu cât este mai dificil să (vrem să)ne punem în postura celorlați oameni, cu atât mai bogați spiritual vom fi dacă o facem, pentru că fiecare om este o poveste. o carte. o viață. și avem de învățat de la ei!

mulțumesc pentru generoasele cuvinte!

mult, Elena, nici nu aș vrea mai mult de la lector, și poet pe deasupra, decât să vină și să ia ce-i trebuie :)! ești generoasă în afirmații iar mulțumescul meu simt că nu este de ajuns, însă... mulțumesc! mult!

brută ca și viața, nimic altceva. în forma asta nu poate fi decât o realitate murdară. mă bucur că subiectul a ajuns. și sigur că despre poem este vorba, nici nu poate fi vorba despre altceva. este din realitatea apropiată fiecăruia.
mulțumesc din nou.

despre "mă" este vorba. acum, asta este, nu pot fi conformă cu toată lumea. doar cu însămi...

mulțumesc pentru prezență și opinie.

să mă conduc după unul dintre sensurile induse aș zice că poezia ar trebui să umanizeze. măcar ea!

mulțumesc, Valentin.

baros, căști, ape... dă cezarului ce e al cezarului! și iată muzica (potrivită) fiecăruia!

de recomandare, mulțumesc redacției!

domnule Ioan-Mircea Popovici, vă mulțumesc pentru lumină și cuvinte.

nu trebuie șters un text bun, în cheie clasică, la ora actuală o raritate. nu știu, mie mi se pare un gen de tristețe plină de sarcasm, un soi de dezamăgire mai ales pentru faptul că nimeni nu aude acel strigăt al lui munch, interior. e un gen de debusolare, ceva care dă temei acestor versuri care mie mi-au plăcut în mod excepțional.

alăturări de genul "Cu_conotații". cred că ar fi avut același sens dacă era așa:
Hainǎ
Cu semnificații
Sfinte.


sau, în cazul neînlocuirii cu sinonim, interpunerea unui alt cuvânt între cele două creatoare de cacofonie.

altfel, mi-a plăcut atributul de "legătură covalentă".

eu spun doar că sunt mândră de poezia mea din concurs. dar și mai mândră acum, după trecerea dumneavoastră. vă mulțumesc foarte mult!

foarte onorată, George Pașa, de semnul lăsat. nu cred că aș putea să mă supăr pe o persoană de la care pot învăța, pe care mă pot baza. este drept că m-am dus țintă să aleg secțiunea articole. acum nu știu în ce măsură va afecta schimbarea categoriei vizibilitatea textului, de aceea am renunțat să reîncadrez, dar am schimbat la subtitlu. mă bucură nespus aprecierea efortului meu și mulțumesc din suflet pentru atenționare.

este ciudată senzația de a fi locuit de termite, ca un om mort în sens metaforic.
textul este bine regizat și mai ales stăpânit din punct de vedere ideatic.

mie mi-a plăcut, inclusiv contrastul dintre "am deschis ochii și întunericul a pătruns/ mi-am divulgat ultimul secret luminii iar ea m-a părăsit" și "captivi în lumea virtuală stăm cu ochii închiși/ ținem lumina aprinsă în noi". este un text subtil.

să fie lumină!

Moartea, un fluture alb este o carte interesantă la nivel de trăire. felul blând, chivernisit aș zice de a transmite îi dă un aer unic. te felicit pentru această apariție editorială!

Vero, poezia lui Teodor Dume transmite starea, chiar dacă lectorul nu e pregătit să o accepte. este ceva care intră în suflet pe negândite și te transpune concomitent cu parcurgerea versurilor. respiri, îți auzi tăcerea care țiuie în urechi, oftezi, revezi chipuri și întâmplări etc. odată cu poetul.
Mulțumesc din suflet!

domnule Liviu Nanu, nu există bucurie mai mare decât aceea de a fi susținut dinafară. vă mulțumesc mult, onorată!

LIM, cred că nu ajungem să ne cunoaștem îndeajuns propria personalitate, ar trebui să insistăm asupra posibilităților noastre interioare ca să ne descoperim, darmite să credem că putem să-i descifrăm pe ceilalți. sigur că abordarea unei cărți citite se poate face din mai multe unghiuri. în plus, contează starea lectorului, impactul primei lecturi, poate al următoarei ori cel al următoarelor și multe altele. mă bucură nespus cuvintele tale. e interesant că ai făcut o atare paralelă între lectura mea și a ta.
mulțumirile mele sincere!

și mulțumesc pentru reacțiile luminoase!